INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DEMISIE

Mihai Pintilii și-a dat demisia: „Acesta e motivul”. Revine la FCSB?!

Mihai Stoica și Mihai Pintilii (stânga) // FOTO: Instagram @mm_stoica
Mihai Stoica și Mihai Pintilii (stânga) // FOTO: Instagram @mm_stoica

Articol de , - Publicat miercuri, 23 septembrie 2026, 12:09 / Actualizat miercuri, 23 septembrie 2026 12:23

Mihai Pintilii (41 de ani) și-a dat demisia de la Levadiakos după doar două luni petrecute în Grecia! Tehnicianul român îl părăsește astfel pe Elias Charalambous (45 de ani), antrenorul alături de care a câștigat două titluri la FCSB, în sezoanele 2023-2024 și 2024-2025.

La 10 zile de la sosirea lui Tavi Popescu la Levadiakos, Pintilii a invocat „motive personale” și a precizat că l-a anunțat deja pe Elias Charalambous în legătură cu decizia luată.

Despărțirea de Levadiakos deschide însă și varianta unei reveniri la FCSB. Pe banca roș-albaștrilor a fost instalat Laurențiu Reghecampf, antrenor cu care Pintilii are o relație veche, construită încă din perioada în care cei doi au lucrat împreună.

Mihai Pintilii a plecat de la Levadiakos: „Am decis să nu mai continui”

Doar două luni a rezistat Pintilii în staff-ul lui Elias Charalambous. Cu el în funcția de antrenor secund, Levadiakos ocupă ultimul loc în campionatul Greciei, cu un singur punct acumulat în primele cinci etape.

„Din motive personale, am decis să nu mai continui la Levadiakos. Am vorbit deja cu Elias Charalambous”, a spus Mihai Pintilii, potrivit orangesport.ro.

Plecarea lui Pintilii din Grecia vine chiar în momentul în care FCSB a schimbat staff-ul tehnic și l-a readus pe Laurențiu Reghecampf în locul lui Marius Baciu. În plus, sunt trei săptămâni de pauză competițională prilejuită de meciurile echipelor naționale.

În acest context, nu este exclus ca fostul mijlocaș să revină la club și să facă parte din noul staff al lui Reghecampf. Pintilii a lucrat în ultimii ani în cadrul echipei roș-albastre și cunoaște foarte bine lotul și mecanismele interne ale clubului.

Mihai Pintilii și-a dat demisia: „Acesta e motivul”. Revine la FCSB?!
Mihai Pintilii a plecat de la Levadiakos // FOTO: Facebook@levadiakos

Rămâne de văzut dacă această variantă se va concretiza sau dacă Pintilii va alege o altă direcție după despărțirea de Levadiakos. Reghecampf urmează să susțină joi conferința de presă de prezentare.

Fostul mijlocaș a fost unul dintre jucătorii de bază pe care tehnicianul i-a folosit în cele două sezoane petrecute la formația roș-albastră, 2012/13 și 2013/14.

Sub comanda acestuia a câștigat două titluri de în Liga 1, o Supercupă a României și a obținut calificarea în optimile de finală Europa League din sezonul 2012/13.

Mihai Pintilii și-a dat demisia: „Acesta e motivul”. Revine la FCSB?!
Mihai Pintilii (numărul 5) și Laurențiu Reghecampf în perioada petrecută la FCSB

Ce au reușit Charalambous și Pintilii la FCSB

  • antrenorii echipei între 2023 și 2026;

  • vicecampioni în 2023;

  • două titluri obținute la rând, în 2024 și 2025;

  • au întrerupt o secetă de 8 sezoane fără niciun campionat câștigat de roș-albaștri;

  • două Supercupe ale României cucerite;două calificări pe tabloul principal Europa League, plus o prezență în „optimile” UEL;

  • au lăsat-o pe FCSB pe locul 7 la finalul sezonului regulat 2025-2026.

Citește și:
S-a montat gazonul pe cea mai nouă arenă din România: se apropie inaugurarea!
Liga 2
S-a montat gazonul pe cea mai nouă arenă din România: se apropie inaugurarea!
Apariție răvășitoare: a defilat la Vogue World, într-o rochie Gucci, sub privirile campionilor lui Chivu » „Regină”
Tenis
Apariție răvășitoare: a defilat la Vogue World, într-o rochie Gucci, sub privirile campionilor lui Chivu » „Regină”
Mihai Pintilii și-a dat demisia: „Acesta e motivul”. Revine la FCSB?!
Campionate
Mihai Pintilii și-a dat demisia: „Acesta e motivul”. Revine la FCSB?!
Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume” » Legătura cu fostul președinte
Special
Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume” » Legătura cu fostul președinte
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (5)
IOSlF
IOSlF  •  23 Septembrie 2026, 12:51

Vă dați seama cât de slab a fost campionatul dacă echipa a câștigat două titluri la rând cu ăștia 3 la cârmă.. Bine, nici acum nu e cu mult mai puternic..

Saigon
Saigon  •  23 Septembrie 2026, 12:49

Se reface echipa de hoți care au furat ultimele campionate cu clona fcsb.

Gascanu
Gascanu  •  23 Septembrie 2026, 12:39

Whoaaa, Tăviță trebuie să învețe grecește...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close