SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Scandal la Singapore » Revelația turneului, obligată de WTA să se retragă: „Visul meu s-a terminat!”

Tatiana Prozorova, obligată de WTA să se retragă de la turneul de la Singapore
Tatiana Prozorova, obligată de WTA să se retragă de la turneul de la Singapore

Articol de - Publicat sambata, 26 septembrie 2026 09:31 / Actualizat sambata, 26 septembrie 2026 09:49

Tatiana Prozorova (22 de ani, #180 WTA), surpriza turneului WTA 500 de la Singapore, a fost obligată să abandoneze după ce a încasat o minge lovită puternic chiar în față, în cadrul unui meci de pe tabloul de dublu.

Rusoaica în vârstă de 22 ani ajunsese surprinzător în semifinalele turneului de la Beijing, unde urma să se înfrunte cu australianca Talia Gibson (22 de ani, #63 WTA).

Tatiana Prozorova, obligată să abandoneze turneul WTA de la Singapore

Între timp, rusoaica a participat și la proba de dublu, unde a făcut pereche cu Sofya Lansere (25 de ani, #274 WTA). În sferturile de finală, cele două rusoaice au dat piept cu perechea formată dintre Miyu Kato (31 de ani) și Ellen Perez (30 de ani), iar meciul s-a terminat brusc, după ce Prozorova a fost doborâtă de un smash puternic expediat de niponă.

Partida a fost abandonată la scorul de 7-5, 5-2 în favoarea perechii Kato-Perez, iar Prozorova a avut nevoie de îngrijiri medicale imediat după lovitură. Medicul a constatat că rusoaica a suferit o comoție cerebrală, obligând-o să se retragă din meci.

Ulterior, Prozorova a declarat că se simțea mai bine, contestând astfel decizia, însă a picat testul de echilibru din cadrul protocolului de comoție al WTA.

Ca atare, oficialii au retras-o automat pe rusoaica și din proba de simplu, unde urma să dispute sâmbătă semifinala, fiind prima dată când Prozorova a ajuns în „careul de ași” la un turneu din cadrul WTA.

Protocolul WTA prevede o pauză de cel puțin 6 zile în astfel de cazuri, iar rusoaica ar putea rata și turneul WTA 1000 de la Beijing, care începe săptămâna viitoare.

Neavând nicio șansă să întoarcă decizia, Prozorova a răbufnit ulterior, criticând în termeni duri regulamentele WTA.

„Nu m-am retras din turneu de bunăvoie, am fost forțată să mă retrag. Deși mă simțeam perfect bine, fizioterapeutul mi-a impus o interdicție de a participa la meciuri timp de 6 zile.

Pe lângă asta, mi-am pierdut și biletul la Beijing. Visul meu s-a încheiat. WTA trebuie să-și revizuiască regulile, sistemul le lasă pe jucătoare neajutorate”, a declarat Prozorova.

Citește și:
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Campionate
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Șumudică a invocat „punguțele”, MM Stoica era în studio și i-a răspuns
Superliga
Șumudică a invocat „punguțele”, MM Stoica era în studio și i-a răspuns
Jose Mourinho, de nestăpânit după Barcelona - Real Madrid: „Am așteptat toată viața să fac asta!”
Campionate
Jose Mourinho, de nestăpânit după Barcelona - Real Madrid: „Am așteptat toată viața să fac asta!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (1)
CezarDobre44
CezarDobre44  •  26 Septembrie 2026, 10:28

Rusii sunt un popor rezistent ...pentru ei trebuiesc facute alte reguli ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează