FOTBAL  »  NATIONALA  »  POLONIA - ROMÂNIA

EXCLUSIV Riscăm să jucăm cu porți închise și meciul cu Polonia din Liga Națiunilor! Cum va judeca UEFA incidentele produse de fanii români la partida din Suedia

Suporterii români au produs haos și distrugeri în timpul meciului Suedia - România de pe „Strawberry Arena” din Stockholm. Foto: Andrei Furnigă (GSP)
Suporterii români au produs haos și distrugeri în timpul meciului Suedia - România de pe „Strawberry Arena” din Stockholm. Foto: Andrei Furnigă (GSP)

Articol de - Publicat joi, 01 octombrie 2026, 11:57 / Actualizat joi, 01 octombrie 2026 11:58

Comisia de Control, Etică și Disciplină a UEFA va dicta zilele viitoare sancțiunile împotriva FRF după haosul și distrugerile produse de fanii români la meciul de la Stockholm. Cazul va fi analizat însă la pachet cu următoarele două partide ale României, contra Poloniei (deplasare) și Suediei (acasă), astfel încât evenimente similare sau chiar mai grave la Varșovia și pe Arena Națională pot crea premisele unor pedepse consistente la adresa forului de la București

Incidentele și pagubele produse de fanii români la meciul Suedia – România din debutul actualei ediții a Ligii Națiunilor ar putea să coste scump FRF.

Dosarul urmează să intre zilele următoare pe agenda Comisiei de Control, Etică și Disciplină din cadrul UEFA și, în funcție de raportul observatorului, să fie dictată sancțiunea la adresa forului de la București.

Dar pentru federație vor fi cruciale următoarele două jocuri ale naționalei, cu Polonia (deplasare, 2 octombrie) și cu Suedia (acasă, 5 octombrie), pentru că totul va fi judecat la pachet, dată fiind comprimarea programului competițional și succesiunea rapidă a partidelor.

Doar 800 de bilete cumpărate de fanii români la Varșovia. Încă circa 5.000 tichete disponibile cu Suedia

Riscăm să jucăm cu porți închise și meciul cu Polonia din Liga Națiunilor! Cum va judeca UEFA incidentele produse de fanii români la partida din Suedia
De modul în care se vor comporta fanii români la meciurile cu Polonia (deplasare) și Suedia (acasă) va depinde dacă suporterii vor avea acces sau nu la revanșa cu Polonia din noiembrie, pe Arena Națională

Conform informațiilor GSP, la meciul de vineri seară din Polonia au fost vândute doar în jur de 800 de bilete pentru fanii români. Diferența până la circa 2.000 de tichete, câte fuseseră alocate oaspeților, a fost deja returnată federației de la Varșovia pentru redistribuirea lor locală și spre organizarea eficientă a zonelor-tampon în jurul grupului de suporteri ai „tricolorilor”.

Pe de altă parte, pentru partida de luni seara de la București, cu Suedia, pe Arena Națională, mai erau disponibile aseară aproximativ 5.000 de bilete pe inelul trei, cu posibilitate de a urca până aproape de sold-out la ora revanșei cu nordicii.

De felul în care FRF va ieși din cele două întâlniri, respectiv modul în care se vor comporta fanii României, va depinde în mare parte abordarea comisiei UEFA după devastările produse în tribuna oaspeților pe „Strawberry Arena” din Solna.

Acolo au existat peste 2.000 de suporteri „tricolori”, dar o parte dintre ei au utilizat materiale pirotehnice interzise și au produs pagube însemnate la nivelul scaunelor.

Au fost distrugeri la un nivel pe care nu l-am mai văzut de multă vreme. Este vorba despre un anumit număr de scaune, iar înlocuirea fiecăruia costă 2.000 de coroane, la care se adaugă montajul. Sunt imagini foarte clare de pe camerele de supraveghere, în care apar mai multe persoane înainte să-și acopere fețele. După partidă au fost reținute patru persoane. Una dintre ele a introdus materialele pirotehnice în stadion, iar alte trei le-au folosit. În plus, mai avem o persoană reținută pentru instigare la ură
Martin Fredman, responsabil securitate federația suedeză, în presa națională

Revanșa cu Polonia din 14 noiembrie depinde de următoarele două meciuri ale „tricolorilor”

Riscăm să jucăm cu porți închise și meciul cu Polonia din Liga Națiunilor! Cum va judeca UEFA incidentele produse de fanii români la partida din Suedia
Alexander Isak și Radu Drăgușin, în Suedia - România 2-1: stadionul plin din returul de la București va însemna un test de civilizație pentru fanii „tricolorilor” după incidentele de la Stockholm. Foto: Imago Images

„Tricolorii” au jucat deja fără spectatori partida cu Bosnia, 2-4, ca efect al sancțiunilor primite pentru deranjul produs în tribune la meciurile de acasă cu Lituania (3-1) și Kosovo (3-0 la „masa verde”) din ediția anterioară a Ligii Națiunilor, versiune 2024.

Pedepsele se aplică sub egida aceluiași organizator, respectiv UEFA în cazul de față, astfel încât au fost „sărite” în materie de punere în practică preliminariile CM 2026, disputate sub emblema FIFA.

Acum însă, după haosul produs de români în peluza de la Stockholm, repetarea imediată a unor evenimente similare cu Polonia (deplasare) și cu Suedia (acasă) va fi tratată ca recidivă în aceeași competiție. Și, pe lângă un pachet de amenzi severe, cu posibilitatea de aplicare de îndată a potențialelor sancțiuni cu porți închise la ultima întâlnire din actuala Ligă a Națiunilor, acasă cu Polonia, pe 14 noiembrie.

Citește și:
Gheorghe Hagi, izolat și îngândurat » Imaginile surprinse de fotoreporterul GSP la antrenamentul oficial înainte de Polonia - România
Nationala
Gheorghe Hagi, izolat și îngândurat » Imaginile surprinse de fotoreporterul GSP la antrenamentul oficial înainte de Polonia - România
Kylian Mbappe nu s-a prezentat la baza Realului, dar se distrează la Paris cu iubita » Spaniolii dezvăluie: „E un mister! De două zile...”
Campionate
Kylian Mbappe nu s-a prezentat la baza Realului, dar se distrează la Paris cu iubita » Spaniolii dezvăluie: „E un mister! De două zile...”
Haos total la Craiova: antrenorii de la Academie s-au luat la bătaie în fața jucătorilor! + ”Nu e prima agresiune! Interlopii sunt chiar în club!”
Superliga
Haos total la Craiova: antrenorii de la Academie s-au luat la bătaie în fața jucătorilor! + ”Nu e prima agresiune! Interlopii sunt chiar în club!”
Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Auto
Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (6)
mitush
mitush  •  01 Octombrie 2026, 13:01

Astia nu sunt fani, sunt un grup organizat de extremistii din partide si servicii care vor sa proiecteze imaginea Romaniei ca tara nefrecventabila in lumea civilizata, urmarind izolarea noastra. Dovada? - dupa atatea evenimente negative nimeni nu ia nicio masura desi ar fi foarte usor sa dizolvi acest grup

mafa
mafa  •  01 Octombrie 2026, 12:30

Asta înseamnă sărăcirea federației lui burlanu și economíe la bugetul suporterului naționalei...oricum calificarea este compromisă !!!

davidstefan645
davidstefan645  •  01 Octombrie 2026, 12:20

Pentru noi ar fi ideal sa inchida UEFA toate portile. Am acumula 6 puncte in orice competitie.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează