FOTBAL  »  NATIONALA  »  POLONIA - ROMÂNIA

CORESPONDENȚĂ GSP Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București

Brandul românesc LUCA a pătruns pe piața poloneză în urmă cu doi ani / Fotomontaj Diana Vasilescu (GSP) +9   FOTO
Brandul românesc LUCA a pătruns pe piața poloneză în urmă cu doi ani / Fotomontaj Diana Vasilescu (GSP)

Articol de , - Publicat joi, 01 octombrie 2026, 12:55 / Actualizat joi, 01 octombrie 2026 13:04

Experiment GSP: cât costă un covrig în simigeriile Luca din Varșovia? La pas prin capitala Poloniei, am descoperit fără să vrem business-ul pe care-l întâlnim la tot pasul la București. Ce a ieșit, în rândurile de mai jos

  • Reporterii Ionuț Iordache și Remus Dinu sunt trimișii speciali ai Gazetei Sporturilor la Varșovia, de unde vă vor oferi zilnic cele mai noi detalii, reportaje și interviuri exclusive despre cel de-al treilea meci al „tricolorilor” din Liga Națiunilor.
  • Polonia - România se joacă vineri, de la ora 21:45, pe stadionul „PGE Narodowy”, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Antena 1 și Antena PLAY.

Brandul românesc a pătruns pe piața poloneză în urmă cu doi ani, iar în Varșovia se regăsesc în prezent cinci simigerii ale lanțului cu capital românesc. Acestea sunt concentrate în zona centrală a capitalei poloneze, inclusiv în apropierea Palatului Culturii și Științei, unul dintre cele mai cunoscute repere ale orașului, dar și în zone comerciale și de tranzit, precum Gara Centrală din Varșovia și stația de metrou Rondo ONZ.

Patiseria LUCA din Varșovia / FOTO: Ionuț Iordache, Remus Dinu (GSP)

+4 FOTO

Varșovia a fost prima experiență din afara României a lanțului LUCA, iar expansiunea a fost una rapidă: până în 2025, rețeaua ajunsese la nouă locații în Polonia. În februarie 2025, era deschisă deja a cincea unitate din capitală, afacerea extinzându-se și în Wroclaw. Despre subiect au scris în 2025 și jurnaliștii de la HotNews.

Poftim? Covrigii sunt de peste două ori mai scumpi la Varșovia

Aflat în trecere prin centrul Varșoviei, am încercat să vedem cât de diferită este experiența la LUCA față de cea cu care suntem obișnuiți în București, de la prețuri și produse până la oferta din vitrină.

Într-o proporție covârșitoare, produsele din Polonia sunt aceleași cu cele pe care le regăsim în unitățile LUCA din România. Diferența nu se simte neapărat la gust, ci mai degrabă în prețuri.

În primul rând, la Varșovia, covrigul este mai scump decât în România. Am achiziționat un covrig cu mac, pentru care am plătit 4,90 zloți, echivalentul a aproximativ 6 lei. Aceeași diferență am sesizat-o și în cazul covrigilor cu semințe.

În România, același produs costă în jur de doi lei, ceea ce înseamnă că, la Varșovia, covrigul este de aproape trei ori mai scump. O merdenea costă în Varșovia 7,90 zloți, adică aproximativ 9,56 lei.

Diferența se simte, nu la fel de drastic, și în cazul „CovriLuca”, un alt preparat la îndemână al românilor: acesta costă 5,90 zloți (7,15 lei) în capitala Poloniei, față de aproximativ 6,50-6,99 lei în România.

„Firma românească a intrat pe piața poloneză cu o strategie diferită de preț”, remarca recent publicația de profil Ziarul Financiar. Două dintre posibilele motive? Piața suprasaturată a patiseriilor, dar și salariul mediu net din Polonia, care e mai mare decât cel din România.

Unele produse beneficiază însă de o ofertă promoțională: la achiziționarea unui produs, clientul primește încă unul, gratuit.

Ne așteptam să întâlnim și la Varșovia cozile cu care ne-am obișnuit în România. Însă, cel puțin la ora la care am ajuns noi, 09:30, ora locală, lucrurile au stat diferit: clienții nu s-au înghesuit la LUCA, astfel că am fost serviți rapid. Situația s-a schimbat doar în momentul în care un grup de școlari însoțiți de profesori și-a făcut apariția în fața patiseriei.

Patiseria LUCA din Varșovia / FOTO: Ionuț Iordache, Remus Dinu (GSP)
Patiseria LUCA din Varșovia / FOTO: Ionuț Iordache, Remus Dinu (GSP)
Patiseria LUCA din Varșovia / FOTO: Ionuț Iordache, Remus Dinu (GSP)
Patiseria LUCA din Varșovia / FOTO: Ionuț Iordache, Remus Dinu (GSP)
Patiseria LUCA din Varșovia / FOTO: Ionuț Iordache, Remus Dinu (GSP)
+4 FOTO

La tejghea ne-au întâmpinat vânzători polonezi, care au comunicat cu noi într-o engleză impecabilă.

Covrigii, sendvișurile și „covridogii”, printre preferatele clienților

Din ce am observat în cele câteva minute petrecute în locație, printre produsele care ajung cel mai des în mâinile localnicilor se numără covrigii, sendvișurile și „covridogii”. Practic, oferta care i-a câștigat pe români pare să fi găsit și la Varșovia un public dispus să încerce produsele LUCA.

În ultimii ani, lanțul de patiserii Luca a deschis, conform Libertatea, peste 70 de noi locații. Se laudă acum cu o rețea extinsă care ajunge la aproximativ 190 de unități în București, Moldova și Muntenia.

Compania care operează lanțul de simigerii Luca a fost anul trecut cel mai mare angajator din industria alimentară, potrivit unei analize realizate de Ziarul Financiar pe baza datelor de la Ministerul de Finanțe, mai scrie sursa citată.

Citește și:
Excavatoarele au revenit în Ștefan cel Mare! S-au reluat lucrările la Stadionul Dinamo: toate imaginile » Când va fi gata noua arenă
Special
Excavatoarele au revenit în Ștefan cel Mare! S-au reluat lucrările la Stadionul Dinamo: toate imaginile » Când va fi gata noua arenă
Gheorghe Hagi, izolat și îngândurat » Imaginile surprinse de fotoreporterul GSP la antrenamentul oficial înainte de Polonia - România
Nationala
Gheorghe Hagi, izolat și îngândurat » Imaginile surprinse de fotoreporterul GSP la antrenamentul oficial înainte de Polonia - România
Haos total la Craiova: antrenorii de la Academie s-au luat la bătaie în fața jucătorilor! + ”Nu e prima agresiune! Interlopii sunt chiar în club!”
Superliga
Haos total la Craiova: antrenorii de la Academie s-au luat la bătaie în fața jucătorilor! + ”Nu e prima agresiune! Interlopii sunt chiar în club!”
Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Auto
Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează