Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 06 octombrie 2026 12:04 / Actualizat marti, 06 octombrie 2026 12:15
Kylian Mbappe, atacantul lui Real Madrid, este unul dintre favoriții la câștigarea Balonului de Aur 2026, alături de Lamine Yamal (Barcelona) și de Harry Kane (Bayern Munchen).
Potrivit unor dezvăluiri făcute la Radio Marca, în săptămâna derby-ului cu Atletico (0-2), Mbappe le-ar fi cerut conducătorilor lui Real Madrid să-i susțină candidatura la Balonul de Aur care va fi decernat de France Footbal pe 26 octombrie, la Londra. Numai că clubul n-ar fi mișcat un deget!
Real Madrid n-a vrut să-l susțină pe Kylian Mbappe pentru Balonul de Aur 2026
„Ceea ce mi se spune este că, în săptămâna derby-ului, Mbappé a cerut clubului să facă un efort și să lanseze o campanie de susținere pentru Balonul de Aur. Clubul nu a făcut însă nimic în acest sens”, a relatat jurnalistul Javier Tinto, apropiat Realului, în emisiunea „Tribu” de la amintitul post de radio.
Tinto a susținut apoi că Mbappe „a fost furios” și de aceea evoluția lui a lăsat de dorit la 0-2 cu Atletico: „ „Atitudinea lui pe teren în acel derby are acum sens pentru mine, pentru că a fost incredibilă.
Nu este normal să rămâi în nouă oameni de câmp, după eliminarea lui Huijsen, și tu să te plimbi pur și simplu pe teren. Înțeleg că și lui Zidane i-a cerut să-l susțină”.
Kylian Mbappe: „Și m-am supărat și pe mătușa mea”
Reacția lui Mbappe nu s-a lăsat așteptată. „Da, ei bine, da. Și m-am supărat și pe mătușa mea”, a comentat internaționalul francez pe rețelele de socializare. Între timp, el și-a început recuperarea după hiperextensia capsulei posterioare a genunchiului stâng, dar nu înaintea unei mici escapade.

EKylian a fost filmat într-un club din Paris, alături de iubita lui, Ester Exposito, după ce făcuse niște teste și vorbise cu stafful medical la baza lui Real Madrid de la Valdebebas.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.