7 goluri și peste 10 ani de iluzii

Spania ne-a desfăcut în bucăți în seara asta, deși o oră noi nu am luat gol, fac și eu ca Dan Nistor, când spunea că în afara celor 6 goluri marcate de Keșeru, FCSB n-a avut nicio ocazie. Da, Spania ne-a dat 7 goluri în 30 de minute, cu eleganța rece a unei echipe care știe ce vrea și cu cruzimea unei formații care nu are timp să aștepte ca adversarul să-și termine copilăria, iar România U21 a rămas să privească tabela ca pe o sentință.

A fost 7-1, după o campanie în care speranța pentru baraj se evaporase deja, după înfrângerea cu Finlanda, înainte ca ibericii să ne mai pună și ultima piatră peste mormânt. Adică generația asta o îngropăm, să vă fie clar.

De data asta, scorul trebuie pus și în cârca unei reguli federale, e drept că nu FRF a luat golurile, dar le moștenește. Așa că este imposibil să nu privești regula U21 ca pe o oglindă murdară în care se vede, după aproape 10 ani, cât de puțin am reușit să schimbăm din fibra fotbalistului român.

Analiza nebăgată în seamă

Liviu Manolache a făcut anul trecut o analiză excepțională în Gazeta Sporturilor despre regula U21, nu i-am auzit pe oficialii FRF să dezbată măcar, să se uite pe ceea ce a scris acolo cel mai bun statistician al fotbalului nostru. De aproape un deceniu avem o regulă care a fost prezentată ca o scară spre viitor, iar astăzi, când urcăm înapoi să vedem ce am lăsat în urmă, descoperim că multe dintre treptele ei duc spre nicăieri.

Am spus că trebuie să joace tinerii și i-am băgat în teren, am spus că trebuie să le dăm minute și am numărat minutele, am spus că trebuie să-i obligăm pe antrenori să aibă curaj și am pus curajul în regulament, ca și cum fotbalul ar putea fi crescut cu ștampila, însă fotbalistul nu este o plantă pe care o bagi cu forța în pământ și apoi aștepți recolta doar pentru că ai stabilit prin hotărâre că trebuie să crească.

Iar acum avem recolta...

Din generațiile 2000 și 2001, 106 fotbaliști români au bifat cel puțin o apariție în Superligă în perioada în care au fost eligibili pentru regula U21, iar dintre ei doar 15 au confirmat cu adevărat, în timp ce 16 au rămas într-o zonă cenușie, între prima și a doua ligă, între promisiune și anonimat, iar 75 au dispărut complet din peisajul primei ligi, într-un procent care ar trebui să ne facă să lăsăm jos paharele cu discursuri triumfaliste și să privim mai atent ceea ce s-a întâmplat.

75, iar 56 dintre ei nu mai apar nici măcar în Liga a II-a azi, ceea ce înseamnă că mai mult de jumătate din această generație a coborât atât de mult încât, dacă vrei să le urmărești traseul, trebuie să părăsești fotbalul pe care îl vedem la televizor și să intri în lumea echipelor precum Crișul Sântandrei, FC Rovine, FC Pucioasa, Vulturii Fărcășești, Unirea Braniștea, SCM Zalău, Viitorul Ianca sau Teleajenul Vălenii de Munte, acolo unde fotbalul se joacă din banii primăriei, dar unde nu mai ajung nici reflectoarele, nici selecționerii, nici marile promisiuni ale unei federații care, cu ani în urmă, îi vedea pe acești copii drept viitorul României.

Liga a III-a e ceva de Doamne ferește, apropo, uitați-vă în seria a IV-a din ultima etapă, să vedeți câți străini au marcat, vă garantez că vă veți pune întrebarea clasică: „dar de ce aduci străini la Liga a III-a?”

Ce a produs regula?

Ne place să vorbim despre Bîrligea, Petrila, Screciu, Mihăilă, Racovițan, Târnovanu, Miculescu, Sefer, Markovic și ceilalți care au reușit să-și croiască drum până la națională, transferuri importante sau un statut solid în prima ligă, pentru că poveștile lor sunt frumoase și, slavă Domnului, există, dar o generație nu poate fi judecată numai după vârfurile ei, așa cum nu poți spune că o livadă este bogată doar pentru că ai găsit câțiva meri cu fructe mari printre copacii uscați.

Deci, 15 confirmați, 75 dispăruți, atunci ce a produs regula? Cred că după 10 ani FRF trebuie să poată demonstra mai mult decât faptul că sute de copii au intrat pe teren pentru că regulamentul a cerut-o.

Trebuia să producă fotbaliști capabili să rămână acolo și după ce regulamentul nu-i mai proteja, fiindcă adevăratul examen nu este la 20 de ani, când antrenorul știe că trebuie să te bage, ci la 23, când în vestiar nu mai contează certificatul de naștere și nimeni nu-ți mai păstrează locul din obligație.

Alin Fică este aproape o glumă amară a întregului mecanism, fiindcă în perioada în care era eligibil U21 a strâns 10 meciuri în trei sezoane și doar 447 de minute, iar după ce a ieșit de sub protecția regulii a ajuns unul dintre oamenii pe care Dan Petrescu s-a bazat, cu 35 de meciuri și 2.383 de minute într-o singură ediție, de parcă fotbalistul adevărat s-ar fi trezit în el tocmai în clipa în care federația a încetat să mai spună clubului că trebuie să-l folosească.

Nu cumva am confundat protecția cu formarea, fiindcă una este să-i dai unui copil o ușă deschisă și alta este să-l înveți să treacă singur prin ea, una este să-i garantezi minute și alta este să-l înveți să merite minutele, iar între cele două se află tot fotbalul pe care noi am încercat să-l scurtăm printr-un regulament.

Valentin Țicu este cealaltă față a poveștii, una mult mai frumoasă, fiindcă a fost copil de mingi, a crescut lângă Petrolul, a ajuns fotbalist și apoi căpitan, iar drumul lui are ceva din poveștile vechi ale fotbalului românesc, când copilul stătea cu ochii lipiți de gard, visa la tricoul primei echipe și, după ani de muncă, ajungea să poarte banderola nu pentru că cineva îi rezervase un loc, ci pentru că îl câștigase.

Greșeala e la construcție

În timp ce noi am încercat să construim viitorul prin regula U21, fotbalul nostru a început să-și umple vestiarele cu străini, iar cifrele sunt aproape ironice: într-o singură etapă am ajuns la 93 de străini titulari, peste jumătate din total, 53% dintre fotbaliștii utilizați au fost străini, 190 de străini au bifat minute în primele nouă etape, iar FCSB a ajuns să folosească 11 într-un singur meci cu Petrolul, record pentru club.

Eu nu dau vina pe străin, doar că noi aducem străini super slabi, pe bune, 70% sunt refuzați de toată Europa și-i luăm noi de buni. Străinul bun ridică nivelul campionatului, aduce concurență, profesionalism, experiență și, uneori, chiar îi arată românului ce-i lipsește, însă problema apare în momentul în care importul devine mai simplu decât construcția.

La noi, un club preferă să cumpere un fotbalist format în altă parte în loc să aștepte ca propriul copil să devină fotbalist, iar regula U21 rămâne singura plasă care îl mai ține pe român în primul „unsprezece”.

De ce? Pentru că și străinii aduși, precum Cisotti, Stoinov (care e titular în fața lui Duțu, jucător de bază la naționala U21), Nsimba, Pascual, Al Hamlawi, Leo Teixeira, Armstrong, Bellarouch etc sunt mult peste tot ce a produs regula U21. Corvinul Hunedoara, ca nou-promovată, are jucătorul U21 împrumutat, portarul de la naționala de tineret, Sandu, iar Oțelul când a revenit în prima ligă funcționa după aceeași rețetă, cu Under 21 tot împrumutat.

Și atunci se întâmplă ceva aproape grotesc: regula care trebuia să combată dispariția fotbalistului român nu reușește să împiedice tocmai această dispariție, iar în timp ce noi bifăm U21-uri, străinii ocupă tot mai mult gazon, până când România începe să-și privească propria Superligă ca pe o gară în care trenurile vin din toate țările, iar trenul românesc întârzie mereu. Vă mirați de ce ne-a dat Polonia 6-0 în Liga Națiunilor sau de ce ne-a dat Spania 7-1 la U21? Nu aveți de ce, fotbalul nostru e îngropat!

Cazul Bancu și când nu era obligativitatea U21

Ultima generație care nu a beneficiat de această regulă, cei născuți în 1992 și 1993, a dat 11 fotbaliști care au ajuns internaționali și care jucaseră în Superligă în perioada în care erau eligibili pentru U21. Generațiile 2000 și 2001, după 10 ani de protecție, au dat 9.

În octombrie 2010 jucam un baraj cu Anglia, care îi avea pe Wellbeck, Sturridge, Henderson, Bertrand, Smalling sau Kyle Walker, făceam 0-0, după ce ne-au învins cu 2-1, greu, în Albion. Știți ce fotbaliști avea naționala U21 a României, cu Săndoi selecționer? Vă reîmprospătez memoria: Lung jr, Papp, Găman, Bărboianu, Torje, Gardoș, Bicfalvi, Alexe, Hora, Rusescu, Chiricheș. Cam fotbaliști, nu? Și au adus și milioane de euro fotbalului românesc, când au fost transferați!

Păi, dacă după 10 ani rezultatul nu este evident mai bun, de ce ne comportăm ca și cum am descoperit rețeta succesului? Mai ales când avem exemple care ne dor de fiecare dată când ne uităm spre națională.

Nicușor Bancu, fotbalist care nu a beneficiat de regula U21, a rămas 9 ani soluția României pentru postul de fundaș stânga, iar faptul că după aproape un deceniu de protecție U21 încă nu am reușit să producem un concurent incontestabil care să-i ia locul spune ceva grav și despre fotbalul nostru bolnav. Deci, Bancu e o dovadă clară, dacă tot ne raportăm la echipa națională, că poți ajunge la națională fără să fii împins de regulament și dovada, în același timp, că poți avea un regulament care împinge sute de jucători pe teren fără să reușească să producă suficienți fotbaliști pentru națională.

7-1 și la somn

Peste toate acestea vine seara de azi, când Spania ne-a bătut cu pasele ei rapide, cu tehnica ei, cu academiile ei, cu fotbalul ei așezat pe zeci de ani de cultură și competiție. Ne-au dat cu tabela în cap, iar ei nu se plâng că au mulți străini, că li s-a stricat ADN-ul, că nu-i ajută sistemul, nu bagă tâmpenia aia cu oglinda societății, acolo se muncește.

7 goluri sunt 7 lovituri de ciocan într-o ușă pe care noi o tot vopsim de 10 ani, în loc să reparăm casa. Săraci, amatori și mincinoși, ăsta ar trebui să fie sloganul FRF, dar să ne lase cu regula U21. Dar și la somn, că a zis Hagi după fiecare înfrângere că trebuie să doarmă bine, sper că și fotbaliștii mici, că poate cresc!