Articol de Mihai Șovei - Publicat miercuri, 07 octombrie 2026, 14:13 / Actualizat miercuri, 07 octombrie 2026 18:09
Pedro Rodriguez Ledesma, cunoscut simplu ca Pedro (39 de ani), a decis să pună capăt activității de fotbalist profesionist.
Fără angajament după despărțirea de Lazio de la finalul sezonului trecut, campionul mondial din 2010 cu Spania și-a oficializat retragerea printr-un mesaj transmis pe rețelele sociale.
Pedro s-a retras din fotbal
În videoclipul postat pe rețelele de socializare acesta apare pe Camp Nou alături de trofeele pe care le-a câștigat în tricoul Barcelonei.
„Simt că este momentul. Momentul de a face un pas înainte și de a începe o nouă etapă în viața mea. Plec mândru că mi-am trăit visul și recunoscător tuturor celor care au fost lângă mine pentru a-l transforma în realitate. Mulțumesc, fotbal, pentru că m-ai făcut atât de fericit”, a transmis atacantul pe rețelele de socializare.
De-a lungul întregii sale cariere la nivel profesionist, reprezentând cluburile Barcelona, Roma, Chelsea și Lazio, dar și echipa națională a Spaniei, atacantul a adunat 841 de partide oficiale și peste 200 de goluri, potrivit Marca.
Siento que es el momento. El momento para dar un paso adelante y comenzar una nueva etapa en mi vida. Me voy orgulloso por haber vivido mi sueño y por todas las personas que estuvieron a mi lado para hacerlo realidad. Gracias fútbol por hacerme tan feliz. ❤️⚽️ https://t.co/4sEI3GFGQU
— Pedro Rodríguez (@_Pedro17_) October 7, 2026
Chiar și în ultimele sezoane petrecute la Lazio, spaniolul a rămas eficient în atac: a punctat de cinci ori în stagiunea recent încheiată, la vârsta de 38 de ani, după ce în ediția 2024-25 reușise să înscrie 14 goluri.
Pedro părăsește terenul din postura unuia dintre cei mai galonați jucători din istoria fotbalului spaniol. Palmaresul său excepțional include Cupa Mondială din 2010 și Campionatul European din 2012, alături de trei trofee Ligi ale Campionilor cucerite cu Barcelona, cinci campionate în Spania câștigate în tricoul blaugrana și un titlu în Premier League cu Chelsea.
Palmaresul complet al lui Pedro:
Barcelona: 3 Ligi ale Campionilor, 3 Supercupe ale Europei, 5 titluri în La Liga, 3 Cupe ale Spaniei, 4 Supercupe ale Spaniei, 2 Cupe Intercontinentale
Chelsea: 1 titlu în Premier League, 1 Cupă a Angliei, 1 Europa League
Spania: 1 Campionat Mondial, 1 Campionat European
Și astăzi îmi amintesc zgomotul, miile de oameni din tribune și un puști de 20 de ani din Tenerife care aștepta la marginea terenului, chiar aici. În acea zi am pășit pe un teren de fotbal și am deschis ușa către o altă viață. În acel moment, era imposibil să-mi imaginez ce avea să urmeze.
Totul a început pe un teren de pământ de pe insula mea, Tenerife, cu o minge de care nu mă despărțeam niciodată. Să fac parte din cea mai bună echipă din istorie a fost un privilegiu; am câștigat totul și am uimit lumea. Inima mea va aparține mereu Barcelonei.
Și într-o zi, aproape fără să-mi vină să cred, am devenit campion mondial și titular în finala Cupei Mondiale. Londra m-a învățat să o iau de la capăt, să descopăr o altă cultură și să mă dezvolt ca om. Iar Italia... Italia mi-a cucerit inima.
Am sosit ca un veteran, iar ei m-au tratat ca pe un fiu. Astăzi mă întorc acolo unde a început totul, pentru a încheia un capitol minunat. Simt că am devenit un adevărat erou.
Simt că este momentul potrivit. Le mulțumesc colegilor mei; cel mai frumos lucru nu au fost titlurile, ci voi toți. Mulțumesc cluburilor care mi-au deschis porțile.
- mesajul complet postat de Pedro
În urma retragerii lui Pedro, dintre campionii mondiali din 2010 (Africa de Sud), doar Raul Albiol, Sergio Ramos, Juan Mata și Javi Martinez mai sunt în activitate. Totuși, niciunul dintre cei patru nu are echipă, toți sunt liberi de contract.

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.