Articol de Mihai Șovei - Publicat joi, 08 octombrie 2026 12:08 / Actualizat joi, 08 octombrie 2026 12:13
Mijlocașul internațional englez Declan Rice este la un pas de a-și prelungi înțelegerea cu Arsenal.
În vârstă de 27 de ani, fotbalistul evoluează pentru gruparea londoneză din iulie 2023, actualul său contract fiind valabil până la finalul sezonului 2027/28.
Declan Rice, aproape să semneze prelungirea contractului cu Arsenal
Transferat de la West Ham pentru 117 milioane de euro în 2023, Declan Rice a contribuit în tricoul lui Arsenal la cucerirea titlului în Premier League (2026) și la câștigarea Supercupei Angliei (2026).
Potrivit informațiilor publicate de BBC, internaționalul englez este foarte aproape de parafarea unei noi înțelegeri pe termen lung, care îl va plasa printre cei mai bine plătiți jucători ai echipei.
Mijlocașul ar urma să beneficieze de o creștere semnificativă a salariului său actual de 240.000 de lire sterline pe săptămână, ajungând astfel la același nivel cu cel mai bine plătit jucător al clubului, Bukayo Saka, despre care se crede că încasează aproximativ 350.000 de lire sterline pe săptămână.
Declan Rice a bifat deja 165 de meciuri în tricoul „tunarilor”. Acesta a marcat 21 de goluri și a oferit 33 de pase decisive pentru Arsenal.

Această veste vine după ce Arsenal a anunțat deja în urmă cu câteva zile că spaniolul Mikel Arteta va continua pe banca tehnică în rolul de antrenor principal cel puțin până în vara anului 2030.
Spaniolul, care i-a condus pe „tunari” spre titlul de campioană în sezonul trecut, va rămâne pe Emirates până în 2030 și va încasa un salariu de 17 milioane de lire sterline pe an, la care se pot adăuga până la 3 milioane de lire sub formă de bonusuri.
Pentru Arsenal urmează confruntarea lu Leeds. Meciul din Premier League este programat sâmbătă de la ora 14:30, pe „Emirates Stadium”.
După primele 5 etape, „tunarii” sunt pe locul al doilea, la trei puncte în spatele lui Manchester City.
Clasamentul din Premier League
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.