Articol de Andra Mocanu - Publicat joi, 08 octombrie 2026 18:53 / Actualizat joi, 08 octombrie 2026 20:58
Tatjana Genrich, fostă Miss Germania, va debuta în boxul profesionist la vârsta de 33 de ani.
Pasiunea Tatjanei Genrich pentru box nu este una nouă. A urmărit cu atenție fenomenul, dar până la 33 de ani nu a avut șansa debutului profesionist.
Fotomodelul celebru, desemnat în urmă cu patru ani cea mai frumoasă femeie din Germania, se antrenează intens de câteva luni. A angajat o echipă de experți și nu vrea să se facă de râs pe 14 noiembrie, în gala organizată la Magdeburg.
GALERIE FOTO. Fosta regină a frumuseții vrea coroana și în ringul de box
Tatjana a subliniat în repetate rânduri că dorește să schimbe prejudecățile legate de prezența femeilor în sporturile de contact. Și crede că acum a găsit momentul perfect. Spune că nu vrea să fie un singur meci, țelul ei suprem fiind chiar o centură mondială. Ea are în palmares câteva victorii, campioană la nivelul landului Saxonia-Anhalt, la categoria muscă, în 2007, 2008 și 2009.
De pe podium, în ringul de box. Pe 14 noiembrie, îmi împlinesc un vis pe care îl port cu mine încă din copilărie: debutul meu ca boxer profesionist. Pentru mine, boxul nu a fost niciodată doar un sport. A fost mereu o parte din mine. Și chiar dacă, în același timp, viața m-a purtat într-o lume complet diferită, modeling, podiumuri, propria mea agenție de modeling, coaching, filmări și evenimente, nu am uitat niciodată acest vis.
Acum a venit momentul să îl trăiesc cu adevărat. Pentru mulți, feminitatea, tocurile înalte și mănușile de box nu par să aibă prea multe în comun. Pentru mine, însă, se potrivesc perfect.
Vreau să arăt că o femeie poate fi feminină și, în același timp, poate lupta. Că puterea nu înseamnă să renunți la feminitate. Și că nu trebuie să alegi să trăiești doar o singură latură a ta. Îmi conduc agenția, lucrez ca model și antrenor. Dar în fiecare zi mă pregătesc pentru acest moment.
Pe 14 noiembrie, voi intra pentru prima dată în ring ca boxer profesionist. Și voi da tot ce am mai bun. Această seară înseamnă enorm pentru mine și m-aș bucura din suflet să trăiți acest moment alături de mine
- Tatjana Genrich
Echipă de top pentru un debut profesionist
Pentru a asigura o tranziție optimă spre rigorile sportului profesionist, Genrich a angajat un staff de specialiști cu experiență vastă. Potrivit The Sun, în cantonamentul ei se află inclusiv un fost campion mondial, responsabil de coordonarea tehnică și tactică.
Dos concursos de beleza para o boxe profissional. Tatjana Genrich, de 33 anos, foi coroada Miss Alemanha em 2022, mas prepara-se agora para trocar as passerelles pelo ringue. A modelo alemã de origem russa vai estrear-se como pugilista profissional no próximo dia 14 de novembro e não esconde a ambição: quer chegar ao título mundial. Leia a notícia completa no link da bio e outras notícias em https://t.co/8FnsjhQAHX ou na App #24Horas #buzz #TatjanaGenrich #boxe #missalemanha
— 24Horas (@24horaspt) October 4, 2026
„Programul zilnic al pugilistei cuprinde sesiuni solicitante de sparring, exerciții de deplasare în ring, planuri strategice bine definite și o monitorizare atentă a nutriției și a greutății corporale. Întregul colectiv tehnic lucrează la adaptarea calităților sale fizice la cerințele unui duel real”, notează jurnaliștii britanici.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.