INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Toni Kroos a luat o decizie majoră » Legenda lui Real Madrid a anunțat Federația spaniolă

Toni Kroos / Foto: Imago
Toni Kroos / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 09 octombrie 2026, 09:19 / Actualizat vineri, 09 octombrie 2026 09:20

Fostul internațional german Toni Kroos (36 de ani), retras din activitate în 2024, a decis să se întoarcă în fotbal. Dar nu ca jucător.

Toni Kroos a rezistat doar puțin peste doi ani fără să simtă mirosul gazonului. Legenda lui Real Madrid a decis că nu poate sta deoparte și, potrivit cotidianului AS, a informat Federația Spaniolă de Fotbal că s-a înscris la cursurile școlii de antrenori rezervate foștilor fotbaliști profesioniști, cea pe care în trecut a urmat-o și Gică Craioveanu.

Toni Kroos l-a refuzat pe Florentino Perez în urmă cu câteva luni

Kroos pare că vrea să urmeze drumul lui Zinedine Zidane. Francezul aflat acum pe banca Franței a fost și el „galactic”, pentru ca apoi să-i conducă pe madrileni de pe bancă, în două mandate: 2016 - 2018 și 2019 - 2021.

Fostul internațional german are deja o academie, la Madrid, ”Academia Toni Kroos”, unde sunt pregătite și dezvoltate tinerele talente. Conform aceluiași AS, Real a încercat acum câteva luni să-l coopteze în conducere, pentru a se implica mai mult în viața clubului, nu doar sporadic.

Numai că, atunci, Kroos l-a refuzat pe președintele Florentino Perez. Iar mai târziu, în podcastul său, „Einfach mal Luppen”, a comentat: „Nu vrea să spun nimic despre asta”.

Real Madrid merge prost de când s-a retras Toni Kroos, în 2024

Cert este că Real resimte absența unui personaj de calibrul lui Kroos. Și pe teren, și la etajele superioare. După trofeele cucerite în ultimul său sezon ca jucător activ, campionatul și Liga Campionilor, echipa n-a mai câștigat nimic, dar a schimbat 3 antrenori.

După despărțirea de emblematicul Carlo Ancelotti, în vara lui 2025, Perez l-a angajat pe Xabi Alonso, dar acesta n-a rezistat decât jumătate de sezon și a aruncat mănușa, fiind înlocuit cu Alvaro Arbeloa. Iar din vară, pe bancă se află Jose Mourinho.

Însă situația nu este deocamdată mai bună. În La Liga, după 7 etape, Real Madrid se află pe locul 4, la 6 puncte de liderul FC Barcelona.

Citește și:
„Zeiță” » Fosta rivală a Simonei Halep s-a schimbat radical după ce s-a lăsat de tenis: „La nivelul așteptărilor”
Tenis
„Zeiță” » Fosta rivală a Simonei Halep s-a schimbat radical după ce s-a lăsat de tenis: „La nivelul așteptărilor”
Au apărut noi imagini de la scandalul momentului în fotbalul românesc » Cum s-a pozat Nicu Gheară, alături de selecționer și de staff
Nationala
Au apărut noi imagini de la scandalul momentului în fotbalul românesc » Cum s-a pozat Nicu Gheară, alături de selecționer și de staff
Ianis Zicu l-a făcut praf pe dublul campion din Superliga: „Așa-zis fotbalist. Și numele și parcursul tău ca jucător au fost… mici”
Superliga
Ianis Zicu l-a făcut praf pe dublul campion din Superliga: „Așa-zis fotbalist. Și numele și parcursul tău ca jucător au fost… mici”
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Box
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează