Articol de Alexandru Stanciu - Publicat vineri, 09 octombrie 2026, 09:07 / Actualizat vineri, 09 octombrie 2026 10:00
Denis Drăguș (27 de ani), atacantul adus de Gigi Becali (68 de ani) la FCSB după luni de insistențe, a vorbit despre perioada de recuperare după entorsa la genunchi suferită în al doilea meci bifat pentru roș-albaștri, în eșecul de pe „Ion Oblemenco”, 0-5 cu Universitatea Craiova.
Deși a revenit la antrenamente, Drăguș susține că nu s-a recuperat încă sută la sută și nu vrea să forțeze, astfel că sunt șanse mici să joace în meciul cu Oțelul Galați. De asemenea, atacantul a vorbit și despre noul antrenor al echipei, Laurențiu Reghecampf (51 de ani), dar și despre posibilitatea ca Nicolae Stanciu (33 de ani) să i se alăture la FCSB din iarnă.
Denis Drăguș nu se grăbește să revină pe teren: „Nu are rost să forțez”
„Am revenit de câteva zile la antrenamente. Uşor, uşor am început antrenamentele cu grupul şi în fiecare zi mă simt mai bine. Cred că aş putea, din punct de vedere fizic sunt OK, dar nu cred că sunt sută la sută, deci nu are rost să forţez sau să îmi asum un risc”, a declarat Denis Drăguș, potrivit primasport.ro.
Referitor la noul antrenor al echipei, Laurențiu Reghecampf, atacantul a spus: „Faptul că îl avem în faţă este incredibil şi ne dă o încredere în plus că putem face din nou rezultate. Mister, când vorbeşte, nu vorbeşte din lucruri care nu s-au întâmplat. Vorbeşte din experienţă, a mai trecut prin lucruri, ştie cum este să ai succes.

Este clar că a venit cu o disciplină şi este un lucru important. Fără disciplină nu poţi face nimic. La fotbal este important că poţi să ştergi la următorul meci ceea ce a fost înainte. Trebuie să ne concentrăm pe următorul meci”.
Denis Drăguș a vorbit și despre posibilitatea ca Nicolae Stanciu, colegul său de la echipa națională, să revină la FCSB în iarnă: „Am vorbit cu el. Nu ştiu ce aş putea să fac din punctul meu de vedere ca el să vină aici, este decizia lui. Din punctul nostru de vedere, dacă ar veni mâine, am fi fericiţi”.
Mi-am dorit să vin aici, să am succes şi să ajung în grupele Champions League. Cred că nu este sentiment mai plăcut decât să joci la cel mai înalt nivel cu o echipă pe care o simpatizai când erai mic şi să fii acasă, alături de oamenii tăi, de suporteri, de români.
- Denis Drăguș, atacant FCSB
Denis Drăguș, după ce naționala României a suferit 4 înfrângeri consecutive: „Nu mă așteptam”
Neconvocat la ultima acțiune a naționalei României, Denis Drăguș a comentat rezultatele obținute de „tricolori” în primele 4 etape ale grupei din Liga Națiunilor.
„Nu mă aşteptam la aceste rezultate, dar când intri într-o perioadă mai puţin bună se poate întâmpla oricărei echipe. Am încredere în domnul Hagi că poate creşte şi poate duce echipa la un nivel foarte bun.
Ca potenţial, nu s-au schimbat multe, dar cred că pierdem mult la nivel de încredere şi la nivel de mentalitate. Nu suntem convinşi că putem să fim acolo, pe când ei nici nu se gândesc că există varianta de eşec”.
Clasamentul din Superliga
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.