Articol de Andrei Crăiţoiu, Ovidiu Ioanițoaia - Publicat vineri, 16 octombrie 2026, 13:27 / Actualizat vineri, 16 octombrie 2026 16:22
Fostul fotbalist Tim Câmpeanu, unul dintre jucătorii importanți ai Universității Cluj și fost component al Stelei, a fugit din România comunistă în 1988 pentru a-și salva soția, diagnosticată cu cancer în stadiu avansat. A lăsat în urmă cariera și tot ce construise, dar a câștigat o luptă mult mai importantă: soția sa trăiește și astăzi.
Septimiu „Tim” Câmpeanu (69 de ani) fostul fotbalist al Universității Cluj, unul dintre jucătorii importanți ai echipei ardelene și care a evoluat timp de doi ani și la Steaua București a luat în 1988, una dintre cele mai grele decizii ale vieții sale.
A plecat din România comunistă și a rămas în Germania, nu pentru bani, pentru o carieră mai bună sau pentru o viață lipsită de griji, ci pentru a încerca să-și salveze soția, diagnosticată cu cancer în stadiu avansat.
„Am fugit din țară pentru boala soției, care era diagnosticată cu cancer, cu melanom malign de gradul 4, care se agravase. Medicii de la Spitalul Oncologic din Cluj îi dăduseră câteva luni de zile care ar mai fi avut de trăit. Dar mi-au spus: «O șansă să mai încercați ar fi Germania. Aparatura mai bună, mai modernă. Nu neapărat medicii mai buni, dar au alte posibilități»”, povestește fostul fotbalist la „Prietenii lui Ovidiu”.
O Lădiță portocalie și fuga din România
Pentru Câmpeanu, plecarea nu a însemnat o aventură, ci o decizie luată într-un moment-limită. Știa că va pierde aproape tot ceea ce construise în România, de la statutul de fotbalist cunoscut până la poziția pe care o avea în societate. Cu toate acestea, nu a ezitat.
„Din punct de vedere financiar sau în societate am avut numai de pierdut și știam dinainte că mă duc. Va trebui să o iei totul de la zero, voi fi al nimănui pe acolo”, își amintește acesta.
Plecarea a fost pregătită în secret. Nici măcar părinții nu știau ce intenționau să facă Tim Câmpeanu și soția sa. Aveau o viză pentru o excursie la Paris, iar Germania era țara de tranzit. Au pornit la drum cu o mașină Lada portocalie, fără să știe exact ce îi așteaptă după trecerea graniței.
„Aveam relații pentru o viză pentru o excursie la Paris și țara de tranzit era Germania. Am plecat cu mașina. Aveam o Ladă portocalie. Aici e o poveste cu Lădița aia. Am spus unor prieteni că plecăm în excursie, nimeni nu știa ce avem de gând, nici părinții, nimeni. Dar eram deciși să rămânem”, povestește fostul jucător.
„600 de mărci?! Cu banii ăia nu poți să trăiești”
Pe drum, un prieten tunisian, care absolvise Facultatea de Educație Fizică și Sport din Cluj, l-a rugat să-l ducă împreună cu soția sa, Nicole, până la aeroportul din Zagreb, de unde cei doi urmau să ia un avion direct spre Tunis. Câmpeanu a acceptat, chiar dacă traseul presupunea un ocol:
„Băiat bun. Pe drum îi spun, le spunem ce avem de gând. Că rămânem acolo”, își amintește el. „Și mă întreabă atunci: «Tim, dar câți bani aveți? Aveți bani destui, sper». «Păi da! Eu am 600 de mărci». «Dar ce faci cu banii ăia? Cu banii ăia nu poți să trăiești»”.
Atunci, prietenul și soția lui au început să-și caute prin buzunare și prin poșetă. Au păstrat doar cât să aibă bani de băut ceva sau de o cafea și i-au dat lui Câmpeanu economiile pe care le aveau la ei: peste 1.800 de dolari!
„Băi, dar s-ar putea să nu ți-i dau înapoi”, le-a spus acesta, conștient că viitorul său era complet nesigur. Răspunsul prietenului a fost unul pe care fostul fotbalist nu l-a uitat niciodată: „Nu contează, tu ai nevoie de ei, eu nu. Ai mai multă nevoie”.
„După câțiva ani, bineînțeles că i-am dat înapoi. I-am făcut o vizită în Tunisia și i-am înapoiat banii. Dar atunci m-au ajutat cei 1.800 de dolari ai lui mai mult decât astăzi poate un milion”, spune fostul fotbalist în exclusivitate pentru GSP.RO.
277 de meciuri a jucatatacantul Septimiu „Tim” Câmpeanu în prima ligă din România, pentru Universitatea Cluj și Steaua, echipe pentru care a înscris 117 goluri, fiind inclusiv golgeterul campionatului în sezonul 1979-1980
O șansă la viață, dar sfârșitul carierei în fotbal
Odată ajuns în Germania, Câmpeanu a început demersurile pentru a-și putea construi legal o viață alături de soția sa.
În iulie 1988, a depus o cerere la Crucea Roșie din Germania pentru reîntregirea familiei. La doar trei zile după ce a rămas în Germania, a obținut cetățenia germană, procedură facilitată de originile soției sale și de regulile existente la acea vreme.
„Acolo n-am mai jucat fotbal pentru că am fost suspendat! Aveam 31 de ani și vreo doi-trei ani în mod sigur mai puteam să joc la nivel mai înalt. Am fost suspendat un an de zile de Federația Română de Fotbal prin UEFA, deci n-am primit dezlegare de joc”, explică el.
A încercat totuși să-și continue cariera. Primul care l-a ajutat a fost Mircea Barna, fost coleg de-al său la baschet și unul dintre baschetbaliștii importanți ai Clujului. Acesta l-a dus la Nürnberg, unde Câmpeanu spera să găsească o echipă dispusă să-l legitimeze. Lipsa dezlegării de joc a împiedicat însă realizarea transferului.
A urmat o altă oportunitate, la Borussia Mönchengladbach, un club important al fotbalului german. Câmpeanu a fost primit la antrenamente și a avut posibilitatea să demonstreze ce știe în compania unor jucători de top.
„M-am dus și am încercat la Borussia Mönchengladbach. M-au ținut trei săptămâni la antrenamente, le plăcea de mine, au vrut să mă cumpere de la Federația Română de Fotbal, să-mi cumpere dezlegarea pe vremea aia, dar nu s-a putut obține nimic”, povestește fostul jucător.
Întâlnirea cu Securitatea, pe o autostradă din Germania
Printre fotbaliștii alături de care s-a antrenat se afla și Stefan Effenberg, care avea să devină unul dintre numele importante ale fotbalului german. Câmpeanu spune că a simțit aprecierea celor din jur și că nivelul său de joc nu era o problemă.
Actele și imposibilitatea de a obține dreptul de joc au fost cele care i-au închis ușa: „Mă simpatizau și până și jucătorii ăia, că vedeau că știu. M-am resemnat și mi-am dat seama că nu mai am nicio șansă...”.
Nici după ce a ajuns în Germania, Tim Câmpeanu nu a scăpat imediat de presiunile regimului comunist. La mai puțin de trei săptămâni de la sosire, în timp ce locuia la un unchi al soției, în apropiere de Düsseldorf, a primit un telefon neașteptat.
La celălalt capăt al firului se aflau reprezentanți ai Securității, care i-au cerut să se prezinte a doua zi, la ora 21:00, pe autostrada 57, la popasul Nivenheim.
„Sună telefonul, la telefon Securitatea! «Mâine seară la ora nouă, pe autostrada 57, la popasul Nivenheim, ne întâlnim. Trebuie să vii, să fii acolo»”, relatează el.
„Au încercat cu toate mijloacele să mă convingă să mă întorc în România”
Rudele și soția l-au sfătuit să nu se ducă, temându-se că ar putea fi răpit și dus înapoi în România. Câmpeanu a considerat însă că evitarea întâlnirii ar fi putut agrava situația:
„Soției și neamurilor mi-au zis: «Nu te duce, că ăștia-ți fac ceva, te bagă în portbagaj și te întorc acasă...». Am zis: «Nu există! Dacă nu mă duc, va fi și mai rău, că știu doar unde-s. Mă găsesc oriunde! Trebuie să clarific totul cu ei».”
A doua zi, s-a urcat din nou la volanul Lădiței portocalii și s-a dus la întâlnire. Acolo îl așteptau doi oameni, cu care a discutat aproximativ o oră. Aceștia au încercat să-l convingă să se întoarcă în România, invocând exemplul pe care l-ar putea reprezenta pentru alți oameni care se gândeau să fugă din țară.
„M-am dus tot cu Lădița. O oră am discutat cu ei, erau doi! Și au încercat cu toate mijloacele să mă convingă să mă întorc, că aș fi un exemplu pentru toți ceilalți care-s cu gândurile la fuga asta”, povestește.
„Le-am explicat motivele de ce am rămas și le-am spus că în niciun caz nu mă întorc, dar nici nu voi da în România sau în cineva. Eu am treaba mea de rezolvat aici în Germania”, a mai dezvăluit acesta.
Aproape patru decenii departe de România
Adaptarea la noua viață nu a fost deloc ușoară. Câmpeanu nu știa limba germană și a avut nevoie de ani pentru a putea comunica fluent, pentru a înțelege umorul local și pentru a-și găsi un loc de muncă potrivit. În primele luni, se descurca doar cu expresiile elementare, suficiente pentru a cere o pâine sau o cafea.
„Nu știam nici nemțește. După patru ani pot să spun că m-am descurcat bine. Ca turist, după trei-patru luni mă descurcam să cer și eu o pâine sau o cafea, dar mi-au trebuit trei-patru ani până când să intru să mai înțeleg și eu câte o glumă a unuia sau a altuia, sau să încerc să-mi găsesc și eu un loc de muncă ca lumea”, povestește el.
Tim Câmpeanu trăiește și acum în Germania. De 38 de ani. A plecat cu doar 600 de mărci în buzunar și speranța că soția sa va putea primi tratamentul de care avea nevoie. „Soția trăiește și acum!”, e mesajul cel mai important pe care fostul atacant îl transmite.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
