SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

Gael Monfils, retras în secret! Francezii au aflat de pe lista ITIA

Gael Monfils în acțiune la US Open 2026 Foto: Imago Images
Gael Monfils în acțiune la US Open 2026 Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 14 octombrie 2026 12:35 / Actualizat miercuri, 14 octombrie 2026 12:38

Gael Monfils (40 de ani) urma să joace ultimele sale partide din carieră la Lyon și Paris, însă s-a retras fără vreun anunț, acest lucru fiind descoperit după ce francezul a apărut pe lista ITIA (Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis) a jucătorilor retrași.

Gael Monfils a anunțat că acesta va fi ultimul său an în circuitul ATP, însă urma să-și încheie cariera după turneele de la Lyon (19-25 octombrie), Viena (26 octombrie-1 noiembrie) și Paris (2-8 noiembrie).

Jurnaliștii francezi au descoperit însă că acest lucru nu se va mai întâmpla, pentru că numele lui Gael Monfils apare pe lista ITIA a jucătorilor care nu mai sunt în activitate începând cu 5 octombrie.

ITIA, organismul internațional pentru integritatea tenisului, însărcinat cu monitorizarea jucătorilor activi din circuit, a confirmat miercuri dimineață pentru L'Équipe că Gael Monfils este considerat oficial retras din activitate și, prin urmare, nu mai poate participa la turneele ATP.

„Ne-a informat în acest sens; este considerat acum retras din activitate și nu mai are dreptul să participe la turnee”, a transmis ITIA prin intermediul responsabilului său de comunicare, Adrian Bassett.

Ultimul meci pentru Gael Monfils a avut loc la US Open

Organismul responsabil cu combaterea dopajului și a pariurilor aranjate nu comunică niciodată în mod specific despre jucătorii care nu mai sunt activi, lista putând fi consultată pe site-ul organizației.

În acest an, pe această listă a jucătorilor retrași apare și numele Alexandrei Dulgheru (37 de ani), începând cu data de 29 iunie 2026, deși aceasta nu mai jucase un meci din 2021. Abia acum și-a anunțat retragerea pentru ITIA.

Deocamdată, fostul nr. 6 mondial, al cărui ultim meci a fost înfrângerea suferită în turul al doilea al US Open, pe 3 septembrie, împotriva lui Learner Tien, nu a făcut nicio declarație cu privire la această informație.

S-a întâmplat ca jucători înscriși pe această listă să solicite ulterior să fie reintroduși printre jucătorii activi. ITIA precizează consecințele apariției pe lista jucătorilor retrași: „Acest lucru îl scutește pe jucător de controalele antidoping și, din punct de vedere tehnic, ar trebui să se supună la șase luni de controale în afara competiției înainte de a putea reveni la competiție. Așa cum a făcut Serena Williams”, a transmis ITIA, conform L'Équipe.

Citește și:
„Băăă, i se vede osul!!” » Scene de coșmar în Liga 2: fractură deschisă, i-a terminat cariera, arbitrul NU a dat nici „galben”! Atenție, imagini șocante!
Liga 2
„Băăă, i se vede osul!!” » Scene de coșmar în Liga 2: fractură deschisă, i-a terminat cariera, arbitrul NU a dat nici „galben”! Atenție, imagini șocante!
Liga 2, etapa a 10-a: toate rezultatele zilei + clasamentul actualizat
Liga 2
Liga 2, etapa a 10-a: toate rezultatele zilei + clasamentul actualizat
Prim pas spre noua arenă » A început demolarea stadionului de tradiție din România
Liga 4
Prim pas spre noua arenă » A început demolarea stadionului de tradiție din România
Inundațiile apocaliptice paralizează fotbalul » Se amână 3 meciuri?
Campionate
Inundațiile apocaliptice paralizează fotbalul » Se amână 3 meciuri?
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează