Articol de Mihai Șovei - Publicat vineri, 16 octombrie 2026, 13:29 / Actualizat vineri, 16 octombrie 2026 13:45
Bogdan Stancu (39 de ani), fostul atacant al lui FCSB și al echipei naționale, a vorbit despre problemele cu care se confruntă echipa roș-albastră în acest start de sezon. Acesta a identificat lipsuri în fiecare compartiment al terenului, inclusiv în cel ofensiv.
Cu toate că forma echipei nu l-a convins în startul noului sezon, acesta consideră că sub comanda lui Laurențiu Reghecampf, FCSB poate să își revină și să urce în clasamentul din Superligă.
Bogdan Stancu, despre FCSB: „E clar că este o problemă în ofensivă”
În acest moment, FCSB are trei atacanți veritabili în lot:
Arnold Garita a venit în vară și nu a reușit să marcheze niciun gol în primele 7 meciuri jucate în tricoul roș-albastru. Între timp, camerunezul a intrat în dizgrațiile patronului Gigi Becali.
Denis Drăguș este internaționalul român care a reprezentat cel mai spectaculos transfer realizat de FCSB în această vară. Noul căpitan al echipei s-a accidentat în meciul cu Universitatea Craiova, astfel că nu a putut face parte din lotul echipei la ultimul meci din Superligă.
Alexandru Stoian reprezintă varianta care vine de obicei de pe banca de rezerve, dar care confirmă. Acest lucru s-a văzut și în meciul cu Oțelul Galați, primul de la revenirea lui Laurențiu Reghecampf la echipă. Intrat de pe banca în locul lui Arnold Garita, tânărul în vârstă de 18 ani a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0.
În opinia lui Bogdan Stancu, Alexandru Stoian este atacantul care poate face diferența pentru FCSB.
„E clar că este o problemă în ofensivă, însă jocul FCSB-ului nu a convins în ultima perioadă. Au fost multe greșeli și în defensivă, iar la mijlocul terenului au părut destul de lenți.
Nu ajung multe mingi în fața porții. Dar, ușor, usor, echipa o să arate o altă față, sunt convins de asta.
Din punctul meu de vedere, da, îl văd număr 9 pe Alexandru Stoian. Are calitate, trebuie, totuși, răbdare cu el. Este un jucător tânăr, care promite mult”, a declarat Bogdan Stancu, pentru digisport.ro.
În cele 13 meciuri pe care Alexandru Stoian le-a jucat în acest sezon pentru FCSB, acesta a marcat un gol și a oferit două pase decisive, dar nu a fost integralist în niciunul.

Bogdan Stancu a evoluat pentru FCSB între 2009 și 2011
În cele 95 de meciuri jucate în tricoul roș-albastru a marcat 41 de goluri și a oferit 12 pase decisive
A cucerit un singur trofeu alături de FCSB: Cupa României în sezonul 2010/11
Clasamentul din Superligă
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”