Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 16 octombrie 2026 16:47 / Actualizat vineri, 16 octombrie 2026 17:34
După al doilea eșec consecutiv în Liga Campionior (3-4 cu Club Brugge), Chivu a tras concluziile la rece și a prefațat jocul cu Bologna de mâine. „Sunt responsabil pentru întreaga echipă. Trebuie să găsim o viziune comună, cu toții să ne asumăm responsabilitatea, însă eu sunt primul care este dator să evalueze cum să aducem echipa în formă”, a declarat astăzi antrenorul lui Inter la conferința de presă.
Cristi Chivu a fost luat din nou la întrebări de jurnaliștii italieni, ce au insistat pe înfrângerea suferită de nerazzurri marți cu campioana Belgiei.
„Nu este nevoie să facem o dramă din asta. Evident că există dezamăgire, am fi putut câștiga, cu tot respectul pentru adversarii noștri.
E normal, am avut și noi așteptări mari și suntem conștienți de puterea noastră. O vom considera doar un episod de parcurs, pentru că nu e cazul să facem atâta tam-tam, chiar dacă unele înfrângeri produc mult zgomot”.
Chivu, tot cu Josep Martinez: ”Îl respect pe Provedel și îl consider un portar care ne va da ajuta mult în acest sezon”
Întrebat ce trebuie să schimbe pentru ca Inter să obțină rezultate pozitive în Liga Campionilor, Chivu a spus: „Sunt primul care trebuie să se schimbe, să explice și să facă lucrurile mai bine. Am puțin control asupra terenului, însă pot fi mai incisiv și decisiv în a spune ce să facă și când.
Nu pot bulversa lucrurile prea mult. Trebuie să mă organizez mai bine și să am energia potrivită, găsind motivația necesară pentru a face anumite lucruri. Trebuie doar să îmbunătățim detaliile care vor face diferența.
E nevoie să-mi îmbunătățesc capacitatea de a transmite lucrurile cu determinare. Jucătorii trebuie să alerge mai mult, să fie mai energici și mai uniți, iar comunicarea cu banca tehnică să funcționeze mai bine.
Am jucători fantastici, ei înțeleg cerințele noastre. Trebuie doar să ne reconectăm cu momentele meciurilor, fără a lăsa adversitatea să ne doboare”.

Trebuie să analizăm două meciuri într-unul. Să reacționăm și să găsim energie cât mai repede posibil, mai ales pentru că nimeni nu ne așteaptă. Nu ar trebui să plângem din cauza asta, dar trebuie să reacționăm, căci vine meciul de la Bologna
- Cristi Chivu, antrenor Inter
Antrenorul nerazzurrilor n-a fost scutit nici de problema portarului la Inter: „Dacă va juca Martinez, pentru că ar fi un risc să fie afectat moral? Îl respect și îl admir pe Provedel, îl consider un portar care ne va da o mână de ajutor semnificativă în acest sezon”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.