Articol de Maria Olteanu - Publicat vineri, 16 octombrie 2026 17:43 / Actualizat vineri, 16 octombrie 2026 17:49
Ioan Ovidiu Sabău (58 de ani), antrenorul celor de la Farul, a prefațat în cadrul unei conferințe de presă partida pe care echipa lui o va disputa la finalul acestei săptămâni, duminică, în Bănie, pe terenul campioanei Universitatea Craiova.
Universitatea Craiova - Farul, în etapa a 12-a din Superliga, se joacă duminică, 18 octombrie, de la ora 21:00. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1
Sabău a avut numai cuvinte de laudă la adresa viitorului adversar, după ce la mijlocul acestei săptămâni Universitatea Craiova a reușit un rezultat bun în grupa unică din Conference League, scor 1-1 cu Getafe, locul 7 din La Liga la finele stagiunii precedente.
Mesajul lui Ioan Ovidiu Sabău, înainte de Farul - Craiova
„Întâlnim o echipă în formă, aseară a făcut un joc excepțional, din punctul meu de vedere merita să câștige. Ca organizare, ritm, atitudine, mult superioară adversarei. A arătat foarte bine. Craiova a jucat foarte foarte bine, merita să câștige. Trebuie să fim în formă, pregătiți bine, să nu facem greșeli decisive și să avem curaj. Până la urmă, e plăcut să joci un astfel de meci, contra unui adversar important pentru fotbalul românesc.
O echipă care a așteptat mulți ani să câștige campionatul, a investit foarte mult. Are stabilitate și la nivel de conducere, mai ales în ultimul an. Are multă liniște, echilibru și jucători care au înțeles care e rolul lor, au drepturi și obligații. Au dorința de a câștiga trofee. Dar mergem cu încredere, e un meci diferit, de campionat.
Nu știu dacă vor alcătui un alt 11 sau câte modificări vor fi, dacă vor fi multe sau nu. Dar au ritm și încredere dată de meciurile europene.
Pentru Farul, este un nou test de maturitate. Așa crești, cu astfel de meciuri, care te solicită fizic și mental. Trebuie să fim foarte bine organizați și să nu lăsăm spații. E o echipă care are posesie, agresivitate, au talie, puternici la fazele fixe, au valoare. Au aproape două echipe. Avem șansa noastră și trebuie să ne-o jucăm.
Noi suntem într-o reconstrucție, dar avem jucători buni, de calitate, eu trebuie să îi conduc și să găsesc abordarea, partea tactică, să fiu inspirat, să fie într-o formă sportivă bună, să alergăm din primul în ultimul minut”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău la conferința de presă premergătoare jocului de la Craiova.
Sabău nu va putea miza pe serviciile lui Sîrbu (nerefăcut) și Alibec (suspendat), în timp ce situația lui Hyseni este incertă.
„Gustavo s-a antrenat, sper să îl fi recuperat. Mergem cu ce avem la dispoziție, așa cum am făcut și la meciul cu Petrolul, de acasă. Aceștia suntem. Trebuie să scot maximum și să fim foarte motivați și încrezători, conștienți de ce ne așteaptă și ce trebuie să facem noi, ca să scoatem un rezultat bun”, a mai spus Sabău.
VIDEO cu toate declarațiile lui Ioan Ovidiu Sabău
Clasamentul din Superliga la zi
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.