SPORTURI  »  HANDBAL  »  CSM BUCUREȘTI

Bojana Popovic, după greșeala neprevăzută de joi: „Acest lucru îmi dă de gândit”

Bojana Popovic // foto: Imago Images
Bojana Popovic // foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 16 octombrie 2026 17:57 / Actualizat vineri, 16 octombrie 2026 17:59

Bojana Popovic (46 de ani), antrenoarea celor de la CSM București, a reacționat după ce vicecampioana României a făcut pas greșit în „Liga Florilor”, la mijlocul acestei săptămâni, la Baia Mare, contra lui Minaur. „Tigroaicele” au remizat în deplasarea din Maramureș, scor 32-32.

CSM nu a reușit să se întoarcă cu o victorie de la Baia Mare, într-un meci cu răsturnări de situație, în care a salvat totuși ceva în final. CSM a condus pe parcursul primei părți chiar și la 5 goluri, dar nu a putut menține nivelul. S-a prăbușit și i-a permis adversarei să treacă în față, iar în partea a doua au condus gazdele cu 4 goluri. Până la urmă, bucureștencele au scos un punct din acest meci, dar pierd teren față de Bistrița în lupta la titlu.

După acest joc, antrenoarea Bojana Popovic a tras concluziile, mai ales că la orizont așteaptă la finalul acestei săptămâni un nou meci în Liga Campionilor. CSM joacă duminică, 18 septembrie, de la ora 17:00, pe teren propriu, cu Sola.

Cum a comentat Bojana Popovic remiza de la Baia Mare

„A fost un meci foarte bun și echilibrat. Am făcut prea multe greșeli prostești în atac. E bine că am revenit la un moment dat în joc, dup[ ce am fost conduse cu patru goluri.

Prea multe jucătoare nu s-au ridicat la nivelul lor, iar acest lucru îmi dă de gândit. Nu cred că este vorba de oboseală aici. E mai degrabă vorba de a putea juca sub presiune, cu calm, să încerci să conduci jocul acolo unde îți dorești”, a spus Bojana Popovic, antrenoarea de la CSM București, după meciul de joi seara, pierdut în întrecerea internă, potrivit informațiilor transmise pe pagina de Facebook a celor de la Minaur.

Ne așteptam să avem un meci greu aici. Am jucat ultimii doi ani în Baia Mare și aici mereu au fost meciuri dificile pentru echipa adversă. Este un punct important care rămâne aici în Baia Mare. Orice punct este important și poate conta la final. Trebuie însă să mergem mai departe și să corectăm greșelile pe care le-am făcut, să muncim, să analizăm, să mergem mai departe

- Yuliya Dumanska, portar CSM București

După 6 etape, Gloria Bistrița, cu maximum de puncte, conduce Liga Florilor, având un punct în plus față de CSM și două peste Dunărea Brăila. Rapid, cu 9 puncte, le urmează pe ocupantele podiumului.

Citește și:
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Tenis
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Fostul campion mondial a izbucnit după distrugerile din Franța: „Simt nevoia să ies în stradă și să mă bat cu puștii ăștia nesimțiți”
Liga Campionilor
Fostul campion mondial a izbucnit după distrugerile din Franța: „Simt nevoia să ies în stradă și să mă bat cu puștii ăștia nesimțiți”
Fiul lui Ion Țiriac se distrează pe seama propunerii americanilor: „Aș da milioane să văd asta”
Stiri extrasport
Fiul lui Ion Țiriac se distrează pe seama propunerii americanilor: „Aș da milioane să văd asta”
Cea mai nouă relație din tenisul românesc: „Să nu îmi puneți microfoane când sunt în lojă la meciurile lui!”
Tenis
Cea mai nouă relație din tenisul românesc: „Să nu îmi puneți microfoane când sunt în lojă la meciurile lui!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”


Comentarii (3)
moderatorfederal
moderatorfederal  •  16 Octombrie 2026, 20:48

nu-i nimic Bo(lo)jana, important e ca ati batut Esbjerg, pina la urma fuse cota buna pt x la Baia Mare, mai ales dupa ce ati avut +5, de ce sa nu faca si fetele un ban cinstit, ca prostanii de la fotbal fac, vezi Otelul-Csik, tot x cu +2 la indivizii din teren

Suportertob
Suportertob  •  16 Octombrie 2026, 18:17

"E mai degrabă vorba de a putea juca sub presiune, cu calm, să încerci să conduci jocul acolo unde îți dorești”. Să invoci asta la o echipă de top european, de 10 ani in primele 8 din Europa, mi se pare hilar. Daca după vreo 170 de jocuri cu cele mai puternice echipe din lume nu ai învățat să joci sub presiune, daca nu ți-a intrat asta in ADN, înseamnă Dna Popovici că vrei sa ne îmbeți cu apa rece....

Suportertob
Suportertob  •  16 Octombrie 2026, 18:09

Când a venit la CSM, Bojana a știut să valorifice toate jucătoarele , refăcând o echipă mare, cât lotul întreg. Cel mai bun exemplu a fost Brnovic. Încet încet însă, și-a făcut un grup de jucătoare preferate și lotul de "rezerve" s-a îngroșat din nou. Jucătoarele de baza au primit din ce in ce mai multe minute iar cele de "rezerva" au fost uitate in trening. Exemple: Novak, Kuczora, Carlsson, Szoke, Brandenburg, chiar Gabriele. Fiecare dintre ele au arătat lucruri frumoase când au fost folosite dar asta s-a întâmplat tot mai rar. Consecința a fost o solicitare tot mai intensă, uzura și oboseală pentru Maslova, Dmitrieva, Brnovic &Co. E normal ca la un moment dat, pe două fronturi grele, să apară pașii greșiți. Ar fi momentul poate că Bojana Popovici sa înțeleagă că are de ales intre un drum cu accidentări și eșecuri și un alt drum, în care sa reintegreze, cu mai multe minute și mult mai multă încredere, jucătoare care pot ajuta: Kuczora, Carlsson, Szoke, etc. Asta e și motivul pentru care o banca lunga și valoroasă face la un moment dat, diferența. De aceea mizam la începutul sezonului pe Bistrița, care are acest avantaj. Hai CSM, hai România.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close