FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL

EXCLUSIV / VIDEO „Execrabilă, groaznic” » Marica nu a menajat pe nimeni după Craiova - Farul, apoi și-a ales favorita la titlu

Ciprian Marica // FOTO: Imago Images
Ciprian Marica // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 18 octombrie 2026 23:30 / Actualizat duminica, 18 octombrie 2026 23:37

Ciprian Marica (41 de ani), acționar minoritar la Farul Constanța, a avut o intervenție la GSP Live Special imediat după ce formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău (58 de ani) a pierdut pe „Ion Oblemenco”, 0-2 cu Universitatea Craiova, în cadrul etapei a 12-a din Superliga.

Fostul internațional cu 72 de selecții și 25 de goluri pentru România s-a declarat dezamăgit de prestația Farului și l-a lăudat pe Simon Elisor (27 de ani), marcatorul primului gol.

De asemenea, Marica este convins că Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova sunt cele 3 echipe care se vor bate la campionat, cursă în care susține liderul din acest moment, având în vedere trecutul său în tricoul alb-roșu.

Ciprian Marica, la GSP Live Special, după Craiova - Farul 2-0: „O primă repriză execrabilă, groaznic”

„Din păcate, prea puțin în această seară pentru a putea pune probleme Craiovei, cu toate că am avut șansele noastre. O primă repriză execrabilă, groaznic.

Fotbalul e pe goluri și, la nivelul ăsta, se poate rata, însă am jucat fără atacant, am avut ceva probleme de lot. Sunt dezamăgit și eu de evoluția per total a jocului, puțin mai îmbucurătoare a doua repriză, dar mult prea puțin pentru a câștiga la Craiova.

Craiova joacă fotbal, are jucători buni, joacă și la 3 zile, am văzut să alinieze un alt prim 11.

Sincer, îmi place Elisor foarte mult. Când am fost la meciul cu Getafe, le ziceam celor de la Craiova că îmi place mult mai mult decât marcatorul din meciul cu Getafe (n.r. Al Hamlawi). A dat un gol frumos cu noi, din întoarcere.

Pentru noi e greu de crezut că vom obține foarte mult din acest sezon, sper să fie mai bun decât cel din stagiunea trecută.

Nu costă nimic să speri, putem să sperăm în continuare la play-off. Trebuie să fim realiști, nu avem un lot foarte numeros și valoros, însă ne jucăm șansa și încercăm să promovăm jucători tineri, să venim cu o identitate pe care am avut-o cândva, pe care am pierdut-o și trebuie să o recăpătăm. Sper să avem un lot complet, să nu mai avem suspendări, ieșiri, accidentări”, a declarat Ciprian Marica, la GSP Live Special.

Ciprian Marica: „Elisor are calități foarte bune”

Mie mi se pare că Elisor are niște calități foarte bune. E greu să-l compar cu alt atacant, dar mi-a plăcut, l-am văzut cu Getafe, l-am văzut în această seară, mi se pare unul dintre cei mai buni atacanți ca și calitate. Trebuie să ai constanță, să joci, să fii în formă. Cu ochiul meu, pot să spun că are calitate.

- Ciprian Marica, la GSP Live Special

Ciprian Marica, despre veteranul Larie: „Defensiv are probleme”

Ciprian Marica a vorbit și despre situația veteranului Ionuț Larie, după ce fundașul central în vârstă de 39 de ani a fost scos de pe teren în minutul 77.

„Un meci slab la nivelul fundașilor centrali. Larie e un jucător foarte bun pe faza de construcție, are experiență, însă defensiv are probleme. Nu știu dacă e neapărat vârsta, dar poate fi și asta un factor.

Sunt jucători mai tineri care nu au reușit să impresioneze și, în primul rând, mă refer la Gustavo, care nu face un joc solid și e schimbat la pauză, după care jucăm altceva.

N-am fost nici noi prea inspirați, sper să recâștigăm încrederea printr-un joc mai solid. Acasă, cu Petrolul, am jucat bine spre foarte bine, astăzi, dezamăgiți”.

Ciprian Marica o vrea pe Dinamo campioană: „Ar fi frumos”

În final, Ciprian Marica a susținut că nu vede altă echipă să se bată la campionat în afara de Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova, menționând că speră ca titlul să fie câștigat de echipa care l-a lansat.

„Nu văd altă echipă, mai ales că ele au furat startul, joacă bine, consolidat, constant, nu văd altă echipă care să se ridice la nivelul celor 3. Dintre toate, cel mai frumos fotbal îl joacă Dinamo.

Prin prisma jocului, pare că are cel mai frumos fotbal. Mă așteptam să văd cum va reacționa Dinamo după această pauză internațională, mă gândeam că poate îi scoate din ritm, dar se pare că nu.

Începutul e frumos, dar să sperăm că Dinamo va reuși. Au trecut atâția ani și se vede o schimbare acolo. Ar fi frumos să ia campionatul”, a conchis Marica.

VIDEO. GSP Live Special, după Craiova - Farul 2-0

Citește și:
Mihai Stoica propune ca aceste echipe să fie interzise la titlu în Superliga! » Ce omite însă managerul lui FCSB să spună
Superliga
Mihai Stoica propune ca aceste echipe să fie interzise la titlu în Superliga! » Ce omite însă managerul lui FCSB să spună
„Execrabilă, groaznic” » Marica nu a menajat pe nimeni după Craiova - Farul, apoi și-a ales favorita la titlu
Superliga
„Execrabilă, groaznic” » Marica nu a menajat pe nimeni după Craiova - Farul, apoi și-a ales favorita la titlu
Acord între FCSB și Rapid! » Mihai Stoica: „Aceasta este înțelegerea”
Superliga
Acord între FCSB și Rapid! » Mihai Stoica: „Aceasta este înțelegerea”
Rușinea serii în Europa: după ce le-au luat titlul în ultima etapă, acum le-au dat 7 goluri!
Campionate
Rușinea serii în Europa: după ce le-au luat titlul în ultima etapă, acum le-au dat 7 goluri!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Scene șocante în Franța! Clădirea istorică a rezistat celor două războaie mondiale, dar a fost incendiată de protestatari

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează