FOTBAL  »  NATIONALA  »  „2 LA 1”

EXCLUSIV | PODCAST „2 LA 1” S-a aflat abia acum » Burleanu a intrat în vestiarul naționalei și l-a demis pe selecționer: iată de ce!

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, foto: Cristi Preda (GSP.ro)
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de - Publicat luni, 19 octombrie 2026, 14:23 / Actualizat luni, 19 octombrie 2026 14:42

Vlad Chiricheș a detaliat, la podcastul GSP „2 la 1”, de ce naționala României nu a reușit cu Christoph Daum selecționer.

  • „Experimentul Daum” a eșuat la naționala României, pe care a condus-o între iulie 2016 și septembrie 2017.
  • Bilanțul neamțului: 3 victorii, 3 remize și 4 înfrângeri. I-a lăsat pe „tricolori” pe locul 4, într-o grupă de calificare la Campionatul Mondial cu Polonia, Muntenegru, Danemarca, Armenia și Kazahstan.
  • Christoph Daum a încetat din viață pe 24 august 2024, la vârsta de 70 de ani.

Vlad Chiricheș: „Christoph Daum nu a fost pentru noi”. De ce?

„Cred că nu a fost pentru noi, în acea perioadă, sau nu eram noi pregătiți. Christoph Daum venea cu mentalitatea nemțească și totul era spartan la antrenamente și cred că nu eram obișnuiți cu asta la echipa națională.

Noi eram obișnuiți cu o gestionare a grupului și mai puțin cu antrenamente pure, ca la echipa de club”, s-a confesat Chiricheș, 36 de ani, prezent în studioul Gazetei Sporturilor.

S-a aflat abia acum » Burleanu a intrat în vestiarul naționalei și l-a demis pe selecționer: iată de ce!
Vlad Chiricheș, la podcastul GSP „2 la 1”, foto: Ionuț Iordache (GSP.ro)

„Colaboratorul lui Daum a avut o remarcă jignitoare. Nu s-a întâmplat doar o dată”

Chiricheș a avut o problemă directă cu unul dintre colaboratorii lui Daum, „secundul” belgian Rudi Verkempinck.

Explică: „În același timp, eu am avut un moment în care am fost dezamăgit de unul dintre colaboratorii lui, belgianul (n.r. - Rudi Verkempinck). Făceam la un moment dat niște exerciții, ceva centrări, pentru faza defensivă.

Cineva a greșit o centrare și a avut o remarcă jignitoare. Nu s-a întâmplat doar o dată. Gen: «Slab, nu putem să dăm nici o centrare!». Și eu am fost dezamăgit sincer de chestia asta. Și ceilalți jucători, la fel. Plus că a venit și cu niște idei pentru care nu cred că eram pregătiți, repet. Christoph Daum era foarte spiritual, am făcut și niște scrisori, le-am pus într-un cufăr...”.

Christoph Daum, singurul selecționer al României demis de Răzvan Burleanu. Vlad Chiricheș: „Opinia noastră a contat”

În acel context, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a ținut la vremea respectivă să poarte o discuție cu fotbaliștii naționalei despre Daum, singurul antrenor al primei reprezentative demis de FRF în mandatul lui Burleanu.

„Nici rezultatele nu erau foarte bune și la un moment dat a venit președintele să vorbească cu noi în sala de ședințe. Și atunci bănuiesc că s-a gândit foarte, foarte bine [Răzvan Burleanu] dacă e OK să mai continue cu el sau nu.

Recunosc, nu cred că a fost foarte apreciat de noi, jucătorii. Clar, opinia noastră a contat în luarea deciziei de către FRF. Dar și rezultatele”, a relatat Chiricheș.

Gabi Torje: „Daum ne-a dat jos să tragem de autocar”

Metodele lui Daum au fost combătute în 2017 și de un alt fost internațional important, Gabi Torje:

„Lui Daum nu i-au plăcut jucătorii cu personalitate, cei care aveau mereu un cuvânt de spus. Adică - dacă-ți plăcea să faci o glumă, să mai vorbești la un antrenament, nu era bine. Lui nu i-au plăcut genul ăsta de jucători și i-a eliminat pe rând. Voia fotbaliști care nu zic nimic, care țin capul plecat, să fie liniște în vestiar, să nu vorbească nimeni și să trăim după reguli după care nu mai trăisem până atunci.

S-a aflat abia acum » Burleanu a intrat în vestiarul naționalei și l-a demis pe selecționer: iată de ce!
Christoph Daum

La un moment dat, ne-a dat jos să tragem un autocar. Câte 5, apoi toată lumea. Am zis: «Da', ce domne', suntem copii de 5 ani să facem astea, să tragem de autocare?! Astea se fac la grădiniță!».

Nu mi-a zis mie nimic atunci, ci unui coleg, chiar înaintea primului meci cu Muntenegru, cu o zi înainte. «Discută cu el să nu mai vorbească atât de mult, că nu mai vine aici!». Și de atunci am fost sigur că nu voi mai fi convocat!”.

VIDEO INTEGRAL | Podcastul GSP „2 la 1” cu Vlad Chiricheș:

Despre Vlad Chiricheș:

  • în România a jucat la Internațional Curtea de Argeș, Pandurii și FCSB;
  • în străinătate a evoluat în Anglia (Tottenham) și Italia (Napoli, Sassuolo, Cremonese);
  • 7 trofee în palmares, toate cu FCSB (4 titluri, 3 Supercupe);
  • 3 participări în primăvara Europa League alături de FCSB;
  • fotbalistul român al anului 2013 în ancheta Gazetei Sporturilor;
  • tot în 2013, se transfera de la FCSB la Tottenham pentru 9,5 milioane de euro, sumă-record la acea vreme în fotbalul românesc;
  • în total, transferurile lui au însumat 29,6 milioane de euro;
  • 78 de selecții la națională;
  • căpitanul României la Euro 2016;
  • 27 de meciuri în Premier League, 110 partide în Serie A;
  • antrenat de nume precum Mircea Lucescu, Anghel Iordănescu, Victor Pițurcă, Andre Villas-Boas, Mauricio Pochettino, Maurizio Sarri, Roberto De Zerbi, Carlo Ancelotti.
Citește și:
De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”
Campionate
De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”
Marica, despre transferul așteptat de Reghecampf la FCSB: „Ciorbă reîncălzită”
Superliga
Marica, despre transferul așteptat de Reghecampf la FCSB: „Ciorbă reîncălzită”
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Tenis
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
S-a aflat abia acum » Burleanu a intrat în vestiarul naționalei și l-a demis pe selecționer: iată de ce!
Nationala
S-a aflat abia acum » Burleanu a intrat în vestiarul naționalei și l-a demis pe selecționer: iată de ce!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (10)
AdiOvi
AdiOvi  •  19 Octombrie 2026, 16:48

Păi ce să vă spună măi Vlad Chiricheş? Bravo vouă? Cînd voi eraţi şi sînteţi varză. Cum să vă spună că-i bine cînd voi aveţi probleme la toate capitolele; tehnice, tactice, mentale sau fizice. Nici măcar marii antrenori nu pot scoate mai mult de la voi. Asta este.

Ciriaco
Ciriaco  •  19 Octombrie 2026, 16:22

Cred că un antrenor neamț(decent,nu neapărat top-class)ar putea face treabă bună dacă i s-ar da mână liberă doi ani.Strângând ce e mai bun în prima ligă(mă refer la trio-ul Bancu,Screciu și Cicâldău,apoi Cîrjan etc.)ar ieși ceva.Dar să nu miște nimeni în front!Auzi la Torje:,,Ce,suntem la grădiniță?"(de parcă copiii de grădiniță trag de autobuze!).Personalitatea unui jucător valoros ar trebui să se vadă pe teren când încearcă un dribling riscant sau o pasă dificilă de 40 de metri,nu dându-i peste nas antrenorului.

max9
max9  •  19 Octombrie 2026, 16:05

Mie mi-a plăcut de Daum. Cum a jucat meciul cu Armenia în care au bătut cu 5-1 nu a jucat România niciodată. S-a văzut clar ca habarnistii de Burleanu și Stoichita l-au lucrat pe neamț. Doamne cita greață îmi provoacă ăștia 2. Mai mult de atat au hotarit sa nu mai avem străini la națională. Rezultatele se vad...

Vezi toate comentariile (10)
Comentează