SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  CAMPIONATELE MONDIALE

Cum au reacționat antrenorii români după concursul de calificare de la Campionatele Mondiale de la Rotterdam

Sabrina Voinea în Ahoy Arena FOTO Imgo Images
Sabrina Voinea în Ahoy Arena FOTO Imgo Images

Articol de - Publicat luni, 19 octombrie 2026, 20:34 / Actualizat luni, 19 octombrie 2026 22:11

Adela Popa, Camelia Voinea și Nicolae Forminte au vorbit după ce echipa României a avut o evoluție cu ratări în concursul de calificare de la Campionatele Mondiale de la Rotterdam, nereușind să prindă vreo finală.

Echipa feminină a României, formată din Sabrina Maneca-Voinea (19 ani), Iris Iordache (16 ani), Alexia Blănaru (16 ani), Ariana Cotu (16 ani) și Anamaria Mihăescu (17 ani), rezervă fiind Daria Tănasă (16 ani), a evoluat duminică în calificările Campionatelor Mondiale de la Rotterdam.

„Tricolorele” au fost repartizate în prima subdiviziune, unde au adunat 151,996 de puncte, clasându-se după SUA și Germania.

Notele româncelor în calificări

  • Paralele: Ariana Cotu 13,033; Anamaria Mihăescu 12,166; Alexia Blănaru 11,466; Iris Iordache 11,066

  • Bârnă: Sabrina Voinea 12,466; Alexia Blănaru 12,300; Anamaria Mihăescu 11,866; Iris Iordache 10,766

  • Sol: Sabrina Maneca-Voinea 12,900; Anamaria Mihăescu 12,700; Alexia Blănaru 12,700; Iris Iordache 12,500

  • Sărituri: Alexia Blănaru 13,666; Sabrina Maneca-Voinea 13,663; Anamaria Mihăescu 13,100; Iris Iordache 12,700

Echipa României este pe 15 înainte de ultimele două subdiviziuni

Luni, calificările au continuat, iar la finalul a șapte subdiviziuni, echipa feminină a României ocupa poziția a 15-a și mai trebuiau să intre în concurs echipele Elveției, Braziliei, Chinei și Coreei de Sud, toate având potențial să treacă de românce.

După echipa României s-au clasat Algeria, Ucraina,Belarus și Malaezia.

Pentru că au avut un concurs cu ratări și ezitări, nicio gimnastă din România nu va fi prezentă în vreo finală. Antrenorii care le-au însoțit pe fete s-au exprimat despre ce s-a întâmplat în Ahoy Arena din Rotterdam.

„În primul rând, vreau să le mulțumesc fetelor noastre, care au încercat să dea tot ce au mai bun. Sunt convinsă că, în viitorul foarte apropiat, vor fi mult mai bune decât sunt acum. Pentru că sunt mai tinere, sunt sigură că se vor descurca foarte bine. Sunt încrezătoare. Sunt sigură că pot reuși”, a spus Adela Popa pentru revista International Gymnast.

Nicolae Forminte, cel care coordonează activitatea de la Deva, a spus pentru welovesport.ro: „Am avut o evoluție cel puțin la același nivel cu cea de la Europene, dacă nu chiar puțin mai bună, în pofida celor trei ratări. Bârna nu a fost aliatul nostru în această competiție. La celelalte aparate, în mod obișnuit, se văd lipsurile pe care le avem și care țin foarte mult de pregătirea artistică, unde suferim din cauza lipsei specialiștilor care să ne îndrume și să ne ajute. Să produci o echipă în doi ani de zile, care să crească pentru Jocurile Olimpice, este foarte greu, dacă nu imposibil”.

Cum au reacționat antrenorii români după concursul de calificare de la Campionatele Mondiale de la Rotterdam
Alexia Blănaru în acțiune FOTO Imago Images

Echipa României s-a clasat pe locul unsprezece în calificări la Campionatele Europene de la Zagreb, neavând nicio gimnastă calificată în finale.

Camelia Voinea, nemulțumită de condițiile oferite

Camelia Voinea a scris pe Facebook un mesaj, acuzând faptul că Sabrina Voinea și Anamaria Mihăescu, fetele care nu se pregătesc la Deva, nu au primit sprijin decât din partea cluburilor pentru care evoluează.

„Sabrina a avut primele note în echipă, pentru necunoscători! Într-adevăr, poate mult mai mult, dar bârna este bârnă pentru toate, a ratat la un element foarte greu, șurub întins, la sol prima linie acrobatică este foarte grea, executată în premieră, nici băieții nu o execută, la linia a doua a intrat foarte tare în ea și acolo a pierdut, a treia linie a fost bine executată. La sărituri, a avut un Yurchenko 7.2 bun și o notă bună!”, a scris mama și antrenoarea Sabrinei.

Ea a adăugat: „Timpul este foarte scurt, iar mai-marii sportului românesc, dacă doresc să aibă și gimnaste în avionul cu destinația LA, ar trebui discutat strategic cu obligații de ambele părți și implicare mai multă, nu lăsat doar pe cluburi, pentru că noi reprezentăm România, dar, de fapt, nu suntem în lotul României, ceea ce nu este corect. Gimnastica nu s-a oprit aici!”

Campionatele Mondiale continuă fără vreo reprezentare tricoloră, marți urmând să se desfășoare finala pe echipe la masculin, iar miercuri, cea feminină, în care vor accede primele opt din calificări.

În urma acestor două ultime acte, echipele care vor urca pe podium vor primi biletele pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Joi și vineri sunt programate finalele de la individual compus, iar sâmbătă și duminică, cele pe aparate.

Citește și:
Cristiano Bergodi vrea să plece de la U Cluj! » Surpriză imensă: antrenorul favorit să-l înlocuiască
Superliga
Cristiano Bergodi vrea să plece de la U Cluj! » Surpriză imensă: antrenorul favorit să-l înlocuiască
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Tenis
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Englezii de la Daily Mail au făcut azi anunțul-șoc: Manchester City va fi retrogradată!
Campionate
Englezii de la Daily Mail au făcut azi anunțul-șoc: Manchester City va fi retrogradată!
De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”
Campionate
De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează