INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  INTER

GALERIE FOTO Inter s-a chinuit teribil cu Șahtior! » Primele puncte pentru Cristi Chivu în Liga Campionilor

Nicolo Barella, mijlocașul lui Inter/ foto Imago Images +6   FOTO
Nicolo Barella, mijlocașul lui Inter/ foto Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 21 octombrie 2026 21:24 / Actualizat joi, 22 octombrie 2026 00:03

Inter Milano, echipa lui Cristi Chivu, a învins-o pe Șahtior, scor 1-0, în runda a treia a grupei unice din Liga Campionilor.

Echipa lui Cristi Chivu era condamnată să câștige împotriva echipei din Ucraina pentru a bifa primele puncte în actuala ediție, după ce a cedat în precedentele partide.

Inter s-a instalat în jumătatea adversă încă din primele minute, iar Thuram a produs pericol în startul partidei, când doar intervenția lui Riznyk i-a salvat pe oaspeți. Imediat după, Calhanoglu (5) a șutat dintr-o poziție bună, însă mingea a trecut puțin pe lângă poartă.

Același Riznyk a reușit o nouă intervenție foarte bună în minutul 21, la șutul expediat de Bonny din interiorul careului.

Inter a făcut pasul în spate pe final de repriză și le-a permis oaspeților să pună în pericol poarta lui Martinez. Bondar și Ocheretko nu au reușit să trimită mingea în plasă.

Italienii și-au revenit după pauză și au pus pericol prin Bonny și Thuram, fără succes și de această dată.

Alessandro Bastoni, gest inexplicabil în Inter - Șahtior

+1 FOTO

Alessandro Bastoni, unul dintre cei mai importanți oameni ai lui Chivu, a comis un gest total inexplicabil. Stoperul a luat primul cartonaș galben în minutul 66 și a fost eliminat doar două minute mai târziu, când s-a enervat și i-a băgat mâna în gât unui adversar înainte ca echipa lui să execute o fază fixă.

Deschiderea de scor a venit în minutul 77, după ce Carlos Augusto a fost lăsat singur cu portarul de pasa superbă expediată de Mkhitaryan. Ucrainenii s-au aruncat în atac, iar cea mai importantă ocazie a fost cea a lui Matvienko, care a lovit cu capul, însă Martinez a scos incredibil. Trei puncte foarte importante pentru Chivu!

FINAL. Inter - Șahtior 1-0

Min. 77: Carlos Augusto scapă singur cu portarul, după pasa superbă a lui Mkhitaryan, și nu iartă.

Bastoni, fundașul central al lui Cristi Chivu, a văzut al doilea galben în minutul 68 după ce i-a băgat mâna în gât lui Ocheretko la o fază fixă pe care interiștii se pregăteau să o execute. Eliminare stupidă.

Inter - Șahtior, echipele de start:

Inter: J. Martinez - Akanji, Bastoni, Carlos Augusto - Spence, Barella, Calhanoglu, Sucic, Dimarco - Bonny, M. Thuram
Rezerve: Bisseck, Bovio, Di Gennaro, Diouf, Esposito, Luis Henrique, Mkhitaryan, Mosconi, Provedel, Stankovic, Stante, Zielinski
Antrenor: Cristi Chivu

Șahtior: Riznyk - Tobias, Bondar, Matviyenko, P. Henrique - Alisson, Pedrinho, Ocheretko, Marlon, Mendoza - Kaua Elias
Rezerve: Fesyun, Bruninho, G. Carvalho, Ghram, Isaque, Karavaev, Kryskiv, Meirelles, Lucas Ferreira, Nazaryna, Newerton, L. Traore
Antrenor: Arda Turan

Citește și:
FRF a încercat lovitura » Românul dorit de Bayern Munchen, contactat
Liga Campionilor
FRF a încercat lovitura » Românul dorit de Bayern Munchen, contactat
Andrea Petkovic face o declarație surpriză despre cazul Elina Svitolina - Gael Monfils: „Dacă dispari brusc 8 săptămâni ...”
Tenis
Andrea Petkovic face o declarație surpriză despre cazul Elina Svitolina - Gael Monfils: „Dacă dispari brusc 8 săptămâni ...”
Au vandalizat cel mai faimos stadion al lumii » Peste două zile ar trebui să găzduiască încă un meci de mare risc
Campionate
Au vandalizat cel mai faimos stadion al lumii » Peste două zile ar trebui să găzduiască încă un meci de mare risc
Lovitură pentru Csikszereda și Sepsi » Peter Magyar oprește definitiv finanțarea: „De la 1 ianuarie 2027. E un sistem corupt!”
Superliga
Lovitură pentru Csikszereda și Sepsi » Peter Magyar oprește definitiv finanțarea: „De la 1 ianuarie 2027. E un sistem corupt!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (4)
Desperad007
Desperad007  •  22 Octombrie 2026, 03:46
Postat de vidam.juhasz pe 22 Octombrie 2026, 00:01

Ai dreptate, au fost câteva dueluri memorabile între Steaua și Voluntari. Mai ales cel de anu' trecut, când s-au marcat 5 goluri iar Steaua a bătut 3-2, cu Chipirliu MVP. : https://amp.gsp.ro/article/793127

Iar după acel meci, Chipirliu a intrat în vizorul lui Bayern, ca posibil înlocuitor pt. Harry Kane.

vidam.juhasz
vidam.juhasz  •  22 Octombrie 2026, 00:01
Postat de Titanium pe 21 Octombrie 2026, 23:28

ma uit la inter-shaktar si nu vad nici o diferenta fata de steaua -voluntari!! aceeasi efervescenta pana la 16 metri... aceeasi ineficacitate in atac...si inter valoreaza 747 de meleoane iar shaktar 178!!!!

Ai dreptate, au fost câteva dueluri memorabile între Steaua și Voluntari. Mai ales cel de anu' trecut, când s-au marcat 5 goluri iar Steaua a bătut 3-2, cu Chipirliu MVP. : https://amp.gsp.ro/article/793127

10SB
10SB  •  21 Octombrie 2026, 23:58
Postat de Titanium pe 21 Octombrie 2026, 23:28

ma uit la inter-shaktar si nu vad nici o diferenta fata de steaua -voluntari!! aceeasi efervescenta pana la 16 metri... aceeasi ineficacitate in atac...si inter valoreaza 747 de meleoane iar shaktar 178!!!!

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează