Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 23 octombrie 2026, 12:32 / Actualizat vineri, 23 octombrie 2026 12:37
După înfrângerea umilitoare suferită miercuri de Manchester United în Liga Campionilor, 1-4 cu debutanta Como, managerul Michael Carrick se află sub o presiune imensă.
Potrivit cotidianului The Athletic, zilele lui Michael Carrick pe banca lui Manchester United sunt numărate. Conducătorii clubului ar fi decis să-i dea un ultimatum.
Va pregăti meciul și va conduce echipa de pe margine, duminică, împotriva lui Bournemouth, dar, dacă nu câștigă, aceasta va fi ultima sa apariție în calitate de manager al lui United.
Michael Carrick are contract cu Manchester United până-n 2027
În urmă cu doar cinci luni, Carrick a semnat un contract pe doi ani cu multipla campioană a Anglieii. Preluase funcția de antrenor interimar în ianuarie 2026, după demiterea lui Rúben Amorim, pentru ca apoi să-i ducă pe „Diavolii Roșii” pe locul trei în Premier League și, astfel, în Liga Campionilor. De atunci, însă, lucrurile au mers rapid în jos.
United se află pe locul 13 în clasamentul Premier League, cu doar 7 puncte după 7 etape. Bilanț: 1 victorie, 4 remize, 1 eșec. Suporterii au cerut deja îndepărtarea lui, iar cu jucătorii are o relație din ce în ce mai tensionată.
După 1-4 la Como, căpitanul Bruno Fernandes n-a ezitat să-l critice. „Este decizia staff-ului tehnic să nu facem pressing om la om și uneori să lăsăm spațiu în urma noastră atunci când încercăm să câștigăm mingea. Dar dacă le oferi spațiu unor echipe precum Como, ele câștigă doar mai multă încredere”.
Julian Nagelsmann, favorit să-i ia locul lui Michael Carrick
Altfel, speculațiile despre un posibil succesor sunt în toi. Conform relatărilor din presa britanică, fostul selecționer al Germaniei, Julian Nagelsmann, se află în fruntea listei . Parcursul unui alt antrenor german, Fabian Hürzeler, la Brighton este, de asemenea, urmărită îndeaproape.
Se vorbește inclusiv despre Antonio Conte. Tehnicianul italian este liber de contract, după despărțirea de Napoli, în vară. Dar el se află foarte sus și pe lista lui Juventus, în cazul în care șefii bianconerilor se decid să-l demită pe Luciano Spalletti.
Clasamentul în Premier League
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”