Articol de Alexandru Barbu - Publicat vineri, 23 octombrie 2026 13:27 / Actualizat vineri, 23 octombrie 2026 14:06
În cadrul rubricii „Ioanițoaia la zi” din emisiunea GSP Live, directorul Gazetei a analizat prima victorie obținută de Universitatea Craiova în grupa principală de Conference League. De asemenea, Ioanițoaia a prefațat derby-ul FCSB - Rapid de sâmbătă și a intrat în dezbaterea despre orele la care ar trebui să se joace meciurile din Superliga.
Singura reprezentantă a României în cupele europene și-a îndeplinit misiunea în Andorra. Oltenii au început perfect duelul cu Inter Escaldes, conduceau cu 2-0 în minutul 5 și s-au impus în final cu 3-1.
„Ioanițoaia la zi” » „Craiova a ținut cont de antecedentele FCSB și CFR Cluj”
„Partida n-a fost foarte complicată. Era logic ca Universitatea Craiova să se desprindă și să câștige, pentru că e echipa mai valoroasă, cu mai multă calitate. Dar important este - și lăudabil - că a luat lucrurile în serios. A început în trombă, în minutul 5 conducea cu 2-0; nu s-a pus nicio clipă problema învingătoarei.
Au mai fost ceva emoții spre final, după ce Inter Escaldes a reușit să marcheze. Dar Craiova a revenit imediat și Elisor și-a făcut iarăși datoria; Elisor devine un personaj din ce în ce mai important, e golgheterul campionatului, are 7 goluri în 7 meciuri, vine de pe bancă și întotdeauna marchează.
O victorie scontată. Spre lauda ei, Craiova a ținut cont de antecedente - să ne aducem aminte că FCSB a pierdut în Andorra, iar CFR Cluj a terminat la egalitate.
N-aș dedica ode, n-aș spune că a fost o Craiova excepțională. Trebuie să ținem cont împotriva cui a jucat, totuși - Andorra e locul 175 în rankingul FIFA, din 211 naționale de pe planetă. Dar Craiova a avut grijă să-și facă meciul ușor, cele două goluri marcate în primele 5 minute i-au dat o stăpânire de sine.
Bună ideea de a juca cu Cicâldău în spatele celor doi atacanți, Al Hamlawi și Baiaram. Am remarcat și pofta de joc a lui Baiaram, un jucător cu mult talent, care ar trebui să tragă mai mult de el, să vrea mai mult decât a reușit până acum. Pare să fie în creștere”, a punctat Ioanițoaia, în direct la GSP Live.
„Universitatea Craiova are chiar șanse să prindă primele 8 locuri”
Craiova a acumulat 4 puncte în două etape. E a 11-a în clasamentul din Conference și văzută de Ioanițoaia cu șanse mari de calificare.
„Uitându-mă pe tabloul de Conference League, părerea mea e că Universitatea Craiova are chiar șanse să prindă primele 8 locuri. Adversarele ei, cele 4 cu care va juca în continuare, nu par să fie în formă. Brighton, locul 3 în Premier League, n-a reușit să câștige la Jablonec, în Cehia, cu o echipă de mijlocul clasamentului, s-a terminat 0-0.
Egnatia, viitorul adversar din Albania, a făcut 1-1 la Aarhus în Danemarca, dar a jucat cu un om în plus din minutul 3, deci practic a fost «10» contra «11» tot meciul. Copenhaga a reușit un 2-2 meritoriu la Steaua Roșie, la Belgrad, pe «Maracana», în timp ce Panathinaikos, care nu e o mare echipă, dar una respectabilă, i-a dat cu terenul în cap lui Kairat Almaty în Kazahstan, a bătut-o cu 5-1.
Craiova poate face puncte și nu pare exagerat procentul acela de 10% că ar putea să prindă primele 8 locuri. Craiova are valoare, este stabilă, antrenorul e un tip echilibrat și dă echilibru echipei. Vorbim despre o echipă cu personalitate, dar, repet, nu o Craiova excepțională, pentru că a jucat totuși cu o echipă fără pretenții”, a adăugat experimentatul ziarist.
Craiova, după părerea mea, n-are numai o echipă, are un lot. Dovadă că Elisor e tot timpul rezervă, iar Nsimba chiar nu mai are loc, deși el e un jucător cu multe calități
- Ovidiu Ioanițoaia, la GSP Live
Ovidiu Ioanițoaia, despre...
- ...FCSB - Rapid, derby-ul rundei #13 din Superliga: „E deschis oricărui rezultat. Nu cutez să fac niciun fel de pronostic. Și eu am tot spus că FCSB are valoare, că Reghecampf o să reușească să dea o altă față echipei, dar FCSB s-a chinuit și cu Oțelul, și cu Voluntari. Dacă are valoare, trebuie să o demonstreze”
- ...posibilitatea ca meciurile de Liga 1 să fie programate mai devreme: „Eu îmi aduc aminte că legendarul Mircea Lucescu spunea «Nu mai jucați așa târziu, pentru că părinții nu-și pot lua copiii la stadion și ar fi mai bine să se joace pe la 7 seara». Sigur, nu se pot juca toate meciurile la 7 seara, nocturna oferă un alt cadru pentru fotbal. Meciurile mai puțin importante se pot juca și la prânz sau după-amiază, dar partidele de anvergură, în opinia mea, ar trebui jucate seara. Nu foarte târziu, la 21:30 e cam târziu, n-ai cum să pleci după, mai ales că e toamnă, e frig... 20:30 e o oră rezonabilă. Dacă nu aducem copiii la stadion, nu asigurăm nici viitor fotbalului”
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de TikTok, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”