)
Articol de Daniel Scorpie - Publicat duminica, 01 noiembrie 2026 13:01 / Actualizat duminica, 01 noiembrie 2026 13:01
În noaptea de Halloween, Chivu a pierdut duelul tactic cu Ruben Amorim. Inter n-a mai primit dulciurile, după ce înghițise amarul începuturilor de meci, ci s-a ales cu gluma ori, mai bine zis în tradiția italiană, țeapa, atunci când a colindat la ușa „gazdelor” de pe San Siro. Specialista revenirilor și-a epuizat seria norocoasă în Il Derby della Madonnina, devenit kryptonita antrenorului român.
Non c'e due senza tre e alt dicton italienesc de care Cristi Chivu nu s-a putut dezice și a dezvoltat deja un complex de inferioritate față de rivalii rossoneri. Vrând-nevrând, tehnicianul și-a schimbat sistemul de joc și a abdicat de la conceptul împământenit de vreo șapte ani la Inter, de a miza pe doi atacanți din start.
A greșit echipa de start, schimbând neinspirat sistemul
Taman în meciul cel mai important pentru suporterii nerazzurri, a decis să treacă la 3-4-2-1, pe care doar l-a experimentat în două rânduri. De fiecare dată în meciuri cu miză inferioară: turul semifinalei din Cupă la Como și, la începutul mandatului, la Mondialul Cluburilor.
Dacă alibiul febrei - nu a derby-ului - cu care s-au confruntat Pio și Bonny („a vomitat toată noaptea”) stă în picioare, în condițiile în care Lautaro nu va reintra decât după pauza internațională, ar avea un oarecare sens alegerea de a-l arunca singur pe Thuram în tranșeele lui Amorim.
Dar, mai degrabă, mi se pare că nu a avut destul curaj să parieze iar pe Lavelli, cu care forțase o a cincea răsturnare dramatică de situație în acest campionat contra Fiorentinei. Și-a pus în teren doi interi ofensivi, pe Diouf și Sucic, care însă nu au reușit să lege jocul cu Marcus. Francezul a avut prea puține mingi și s-a bătut cu morile de vânt, în fața apărării formate din patru centrali (după modelul lui Pep Guardiola la City).
A fost una dintre mutările inteligente făcute de Amorim, dincolo de confirmarea lui Rabiot (devenit acum golgheterul rossonerilor) ca inter, de mutarea lui Diego Moreira pe dreapta și de titularizarea puștiului Diawara în stânga, în locul lui Bartesaghi, autorul autogolului din meciul cu Bologna.
Ritm lent, înlocuiri tardive și fără energie dinspre Chivu
Chivu l-a amețit de tot pe Diouf. Din mijlocaș, a fost forțat să fie al cincilea în bandă și, după ce Zidane l-a folosit fundaș stânga la națională, a experimentat sâmbătă un alt post. Nici mutarea cu Spence - titular în premieră în Serie A - în locul său nu a dat roade, englezul creând o singură mare ocazie, neutralizată însă de „Superman” Maignan. La fel cum neinspirat a fost mizând de Carlos Augusto, obișnuit să decidă când venea din postura de rezervă.
A șocat blocajul tactic (parcă aștepta salvarea de la Kolarov!) și întârzierea inexplicabilă a înlocuirilor. A lăsat impresia că, de fapt, refuzase să-și asume că a greșit 11-le de start. L-a ținut pe bancă până târziu pe proaspătul tătic Dimarco (de ce să nu fie în prima tură de schimbări?) și a preferat să primenească un mijloc obosit (căpitanul Barella a fost definiția!), ca de altfel toată echipa, cu un Mkhitaryan de 37 de ani. De ce să nu forțezi mai devreme cu Pio și Bonny, trecând la 4-3-3, când trebuia să recuperezi de la 1-3?
Ideea de a construi un „careu-capcană”, în spatele unicului vârf, a dat fail. La fel, modificarea identității echipei, blocate într-o construcție lentă, previzibilă și facil de contracarat de un Milan care și-a propus să gestioneze avansul asigurat din doar trei șuturi. Toate capitalizate pe tabelă, în urma unor erori defensive cronice elementare (nici portarul Josep Martinez nu-i de nivelul campioanei) și superficialității mijlocașilor.
Inter l-a ascultat pe Chivu: chiar a jucat ca o provincială!
Mesajul discursului său recurent nu și-a mai atins ținta, și nici ordinul transmis echipei de a fi provincială, după ce câștigase nemeritat la Venezia. Chivu n-a mai putut să transmită energia și agresivitatea de care aveau nevoie campionii Italiei, elocventă fiind imaginea cu Amorim conectat permanent la joc, în contrast cu apatia și rătăcirea românului.
Dependența de Lautaro Martinez e decontată de Inter în meciurile tari, în care nu mai câștigă numai cu hei-rup. S-a văzut și în chinuitorul succes din Ligă cu Shakhtar că jocul scârțîie. Încă nu ne-a zis Chivu de ce Inter trebuie mai mereu să înceapă să joace de la 0-2, căci jucătorii săi n-au găsit până acum explicații, ci au căutat soluții în disperare!
Era implacabil ca, jucându-se cu focul, să se ardă până la urmă. Și, ironia sorții, Inter și-a închis ciclul său invincibil exact unde îl începuse: la predentul derby cu Milan (kryptonita lui Chivu), al doilea eșec din seria de trei. Cristi din țara lui Dracula s-a jucat cu focul în casa Diavolului, chiar în noaptea de Halloween, și n-a primit „dolcetto” (dulciul). S-a ales cu „scherzetto” (gluma)! Sau țeapa, din tridentul mascotei rossonera.
