FOTBAL  »  Superliga  »  DECLARAȚII

Ioan Becali, declarații deplasate: „Bronzați, colorați” + „Fete tinerele, poate se lipesc de un fotbalist mai înzestrat... la contracte”

Ioan Becali
Ioan Becali

Articol de , , - Publicat duminica, 01 noiembrie 2026 19:04 / Actualizat duminica, 01 noiembrie 2026 21:14

Impresarul Ioan Becali, 74 de ani, a făcut mai multe afirmații deplasate în timpul unei discuții cu presa de sport.

Sâmbătă seara, mai mulți oameni de fotbal, printre care și Ioan Becali, au participat la evenimentul de lansare a unui salon de vestimentație bărbătească.

Cu această ocazie au oferit declarații nume precum Adrian Mutu, Adrian Ilie și Ioan Becali. Față în față cu jurnaliștii de sport, cel din urmă a făcut mai multe afirmații deplasate.

Prima a venit în timpul unei discuții despre rasismul din fotbal. Impresarul a părut să militeze împotriva scandărilor rasiste de la nivelul tribunelor, dar în discursul său s-a referit fără tact la persoanele de culoare, folosind termeni precum „bronzați” și „colorați”.

Ioan Becali vorbește despre „colorați” și „bronzați” la derby-ul Clujului

„Eu sunt crescut în cartierele Bucureștiului. Fiind la un liceu, la altul, am jucat cărți și zaruri - nu spun exact cum se cheamă jocul ăla - și m-am acomodat cu toate naționalitățile conlocuitoare de la noi. Eu le spun țigani, că sunt prietenii mei. Eu vorbesc și țigănește, am învățat de la ei.

Problema cu Rapid e mai simplă, problema e cu jucătorii africani care vin și joacă aici sau cei din America de Sud, că unii sunt și mai «bronzați». Să-i iei aici, să joace între două echipe din același oraș (n.r. - aluzie la derby-ul recent CFR - U Cluj) să aibă și cealaltă 3 sau 4 colorați, să joci pe terenul CFR-ului și să strigi e puțin deplasat.

Să se oprească! Eu, în locul lui Șumudică, aș fi retras echipa. Ca să dai un exemplu. Să fii depunctat cu 3 puncte, dar măcar să fii un exemplu pentru tot restul ligii noastre.

Nu poți. Și străinii ăștia, bronzați, albi, negri, ce-or fi ei, vin să câștige un ban, să-și țină familiile. Cresc copii aici, sunt mândri după câțiva ani că sunt în România”, a spus Ioan Becali pe acest subiect.

Ioan Becali: „Fete tinerele la stadion, poate se lipesc de vreun fotbalist mai înzestrat. Înzestrat la contracte, nu la altceva”

Ulterior, plecând de la situația CFR-ului, impresarul a făcut o observație deplasată, cu tentă vulgară, la adresa tinerelor care vin la stadion:

„Să așteptăm să iasă din insolvență CFR-ul. Previziunile sunt cam sumbre, e adevărat. Și stadionul s-a învechit, au o peluză în care nu pot sta suporterii. Îmi aduc aminte că pe timpuri aveau 20-21 de mii de spectatori.

Acum, în afară de Arenă, pe care o folosesc FCSB, Dinamo, câteodată și Rapid... E singura plăcere a iubitorilor de fotbal.

Sunt la stadion copii, mame, familii, fete tinerele, poate se lipesc de vreun fotbalist mai înzestrat. Înzestrat la contracte, nu la altceva (n.r. - râde). Și televiziunile cu ochii... Ați văzut, că mai dau imagini”.

Citește și:
Ce s-a întâmplat la Arena Națională, imediat după Dinamo - UTA » Conflict neașteptat în tabăra dinamovistă
Superliga
Ce s-a întâmplat la Arena Națională, imediat după Dinamo - UTA » Conflict neașteptat în tabăra dinamovistă
Iată cum arată protocolul pregătit de dinamoviști la meciul cu UTA! Imaginile surprinse de GSP în loja Arenei Naționale
Superliga
Iată cum arată protocolul pregătit de dinamoviști la meciul cu UTA! Imaginile surprinse de GSP în loja Arenei Naționale
O mai recunoști? Ce face Raluca, la 6 ani de la divorțul de Walter Zenga
Altele
O mai recunoști? Ce face Raluca, la 6 ani de la divorțul de Walter Zenga
Italienii s-au pus de acord în cazul lui Daniel Bîrligea, după cele 65 de minute jucate astăzi
Campionate
Italienii s-au pus de acord în cazul lui Daniel Bîrligea, după cele 65 de minute jucate astăzi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (1)
constanteanul07
constanteanul07  •  01 Noiembrie 2026, 21:20

Omul are dreptate.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează