Articol de Mihai Șovei - Publicat luni, 02 noiembrie 2026, 09:27 / Actualizat luni, 02 noiembrie 2026 09:32
Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu (26 de ani, #109 WTA) continuă parcursul excelent în circuitul profesionist.
În finala turneului WTA 125 de la Queretaro (Mexic), disputată duminică seară, jucătoarea de tenis s-a impus în fața principalei favorite, germanca Tatjana Maria (39 de ani, #66 WTA), cu scorul de 6-1, 2-6, 6-3, după o finală strânsă de două ore și șapte minute.
Bianca Andreescu, campioană în Mexic la Queretaro
Bianca Andreescu a început spectaculos ultimul act al competiției din Mexic, dominând autoritar primul set pe care și l-a adjudecat clar cu 6-1, permițându-i adversarei un singur game.
În setul secund, experiența Tatjanei Maria și-a spus cuvântul, iar germanca a preluat controlul, restabilind egalitatea după un 6-2 fără drept de apel.
Setul decisiv a adus o revenire memorabilă din partea canadiencei. Deși Tatjana Maria a realizat prima break-ul și a condus cu 3-2, Bianca Andreescu a reacționat impecabil. A înșiruit patru game-uri consecutive și a închis meciul cu 6-3, cucerind al doilea titlu WTA 125 consecutiv.

Acest succes consemnează a 10-a victorie consecutivă pentru Bianca Andreescu, la doar două săptămâni după triumful în Italia, la Rovereto.
Trecerea de pe suprafața hard de la Rovereto pe zgura de la Queretaro s-a făcut fără probleme, Bianca Andreescu trecând succesiv de Katherine Hui, Diletta Cherubini, Alicia Herrero Linana și Carole Monnet înainte de finala cu Tatjana Maria.
Bianca Andreescu, care a fost cap de serie numărul patru în cadrul competiției, a câștigat 15.500 de dolari americani (13.800 de euro) pentru această victorie.
Gratie punctelor acumulate în turneul mexican, fostul număr 4 mondial înregistrează un salt important în ierarhia mondială, urcând până pe locul 109 WTA. Pentru jucătoarea marcată în ultimele sezoane de nenumărate accidentări, această perioadă reprezintă o revitalizare importantă a carierei.
Încrederea recăpătată după cele două trofee consecutive oferă premise optimiste pentru noul sezon. Dacă starea de sănătate îi va permite să mențină acest ritm, prima țintă majoră a canadiencei va fi Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului 2027, unde își propune un parcurs solid pe tabloul principal.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.