Articol de Remus Dinu - Publicat luni, 02 noiembrie 2026 23:12 / Actualizat luni, 02 noiembrie 2026 23:58
U CLUJ - FCSB 1-0. Runda a 14-a a Superligii s-a încheiat cu un duel tare între „șepcile roșii” și FCSB, două echipe aflate în luptă directă pentru locurile de play-off. Câștig de cauză au avut ardelenii, scor 1-0. Cine au fost remarcații confruntării de pe Cluj Arena, cine a dezamăgit și cum s-a descurcat Denis Drăguș, revenit pe teren după o lună și jumătate?
Cum s-au descurcat elevii lui Reghecampf, la prima apariție din campionat după triumful de etapa trecută cu Rapid? Cine s-a evidențiat din tabăra „studenților”? GSP i-a analizat pe actorii celor două echipe și prezintă în rândurile de mai jos calificativele acestora.
Ce note au primit fotbaliștii lui Cluj
Lefter (8) » Eroul clujenilor! Una dintre cele mai convingătoare prestații ale sezonului pentru portarul lui „U”. Trei intervenții sigure în prima repriză, dublate de superreflexul reușit în fața lui Muhar, la 0-0, când a scos în corner „torpila” croatului. A fost momentul psihologic al meciului. Sigur pe el și în minutele de final, când „studenții” aveau nevoie de calm pentru a conserva avantajul.
Mikanovic (6) » A avut mult de lucru în prima repriză, când FCSB a împins jocul spre careul clujean. Per total, s-a achitat bine de sarcini.
Poulolo (6) » OK, fără erori majore. Poulolo și colegii săi au supraviețuit perioadei de presiune, apoi au închis culoarele mai eficient după pauză.
I. Cristea (7) » A intervenit la timp în minutul 55, când Boutoutaou avansase amenințător spre poartă, și a evitat un gol care ar fi schimbat în mod cert dinamica partidei.
Chipciu (7) » Curajos, prestație demnă de un căpitan! Nu s-a ferit de dueluri, a încercat deseori să iasă din dispozitiv și să dribleze, să găsească breșe. Nu au existat daune la el în flanc.
Ov. Bic (6) » Punctul de echilibru de la mijlocul terenului, omul care a menținut lucrurile în ordine atunci când roș-albaștrii încearcau să creeze superioritate pe zona centrală.
Macalou (6) » A fost ținut în frâu în prima repriză, când fundașii lui Reghecampf i-au limitat spațiile. După pauză, jocul lui s-a mai înviorat, putea chiar să înscrie.
Pinho (6) » Efort considerabil depus în linia mediană, unde a încercat să țină legătura între compartimente și să ofere soluții pe partea de construcție.
Ștefănescu (5) » A infulențat prea puține acțiuni ofensive ale clujenilor. A fost aproape inexistent, mai ales în prima repriză, când FCSB a controlat jocul. Schimbat devreme, în minutul 56.
Stanojev (5) » A avut o seară discretă, fără să reușească să iasă prea mult în evidență. N-a adus un plus de inventivitate în atac și nici n-a găsit momentele în care să pună în dificultate defensiva adversă.
Lukic (8) » U Cluj a avut nevoie de timp pentru a-și găsi reperele în atac, astfel că Lukic a rămas izolat în fața fundașilor adverși. A fost ținut departe de poartă vreme de mai bine de o oră, dar și-a etalat instinctul de atacant pursânge exact când trebuia. A urmărit mingea după prima intervenție a lui Târnovanu și a împins-o în plasă pentru golul care a decis derby-ul.
Au mai intrat pe parcurs:
Mendy (7) » A produs mai mult decât Ștefănescu! A creat, practic, golul victoriei, destabilizând defensiva oaspeților cu centrarea precisă de la gol.
Friday Adams (6) » A intrat în minutul 72, în locul lui Stanojev, și a adus un plus de energie în ofensiva clujeană. A încercat poarta cu un șut de la distanță și a lăsat o impresie pozitivă în cele aproximativ 20 de minute petrecute pe teren.
Antrenor: Cristianio Bergodi (7) » Victorie italienească! Echipa lui a început modest și a fost dominată în prima repriză, dar a rămas în picioare fără să încaseze. După pauză, U Cluj a prins curaj treptat, golul lui Lukic transformând o seară complicată într-o victorie imensă. A știut să gestioneze finalul și să securizeze cele trei puncte.
Notele celor de la FCSB
Târnovanu (7) » Mai mult „șomer” în prima repriză, când a avut prezență de spirit la unul dintre contraatacurile clujenilor, ieșind în timp util din poartă. N-a putut evita golul lui Lukic, în ciuda unui prim reflex salvator. Apoi, a fost pe fază la „racheta” lui Macalou, evitând ca scorul să ia proporții.
V. Crețu (6) » O primă repriză reușită a „veteranului”, apoi au început complicațiile. Nu doar că a faultat la lovitura liberă din care s-a născut golul clujenilor, dar a văzut și cartonaș galben, urmând să absenteze etapa viitoare.
Dawa (6) » Sigur pe el în prima repriză, când nu i-a dat prea multe spații și soluții lui Lukic. La faza golului, însă, apărarea bucureștenilor s-a dezorganizat inexplicabil. Încercarea de a ieși la ofsaid a eșuat, iar Lukic a profitat de haosul din careu și a împins mingea în plasă. Vina e colectivă, iar Dawa nu poate fi absolvit.
Duarte (6) » Nu i se pot reproșa prea multe. A alcătuit o pereche solidă cu Dawa, cuplul funcționând în mare parte din meci.
Pădurariu (6) » Pozitiv, ca de obicei, dincolo de rezultatul de pe tabelă. Calitatea lui se reflectă (și) în modul în care atinge balonul atunci când centrează. De remarcat și modul în care s-a repliat la faza în care Macalou sprintase amenințător pe contraatac, blocându-l exemplar pe vitezistul lui „U”.
Muhar (6) » Două momente de pericol, însă niciunul n-a schimbat tabela. Căpitanul l-a testat pe Lefter încă din minutul 8. A revenit în prim-plan după pauză, cu un șut violent din careu, dar Lefter i-a refuzat golul.
Radunovic (6) » A coborât de multe ori în flancul stâng pentru a-i oferi sprijin lui Pădurariu, mai ales în momentele în care fundașul avea nevoie de acoperire. Un joc disciplinat, cu multă muncă depusă în slujba echipei, fără pretenția de a ieși în prim-plan.
Korenica (5) » A livrat centrarea din care Stoian a marcat, dar reușita a fost anulată pentru ofsaid. A fost, practic, singura contribuție ofensivă cu adevărat notabilă. Reghecampf l-a scos la pauză, în căutarea unui alt ritm la mijlocul terenului.
Boutoutaou (6) » Unul dintre motoarele echipei în startul dominat cu autoritate de FCSB. A fost schimbat în minutul 67, iar consecințele s-au simțit. Ieșirea sa a cauzat pierderea dinamismului ofensiv.
Cisotti (6) » Ieșirea lui prematură, o pierdere greu de ignorat pentru FCSB. Italianul își făcuse jocul obișnuit timp de jumătate de oră, chiar îl amenințase pe Lefter cu un șut de la distanță.
Miculescu (5) » A început ca vârf împins, dar apariția lui Stoian i-a modificat sarcinile. N-a reușit însă să valorifice nici prima, nici a doua partitură. Multă muncă fără ecou în jocul ofensiv, prea puține momente în care să-și pună amprenta. O (altă) seară în care a rămas restant.
Au mai jucat:
Joao Paulo (5) » Realizări minuscule. A intrat la pauză, în locul lui Korenica, dar schimbarea n-a adus plusul de care FCSB avea nevoie
Drăguș (6) » Revenit după o lună și jumătate, a încercat să-și asume responsabilitatea de lider într-un moment în care FCSB avea nevoie de limpezime. A căutat poarta de la distanță, însă șutul său, ușor deviat și lipsit de intensitate, n-a pus probleme serioase. A avut și o verticalizare interesantă, rămasă fără urmări. Simularea din minutul 87, sancționată cu galben de Iulian Călin, nu dă deloc bine la CV. Apoi, a fost însă la un pas să salveze seara în prelungiri, când execuția sa acrobatică a izbit transversala.
Politic (-) » Introdus în minutul 81, a evoluat prea puțin pentru a fi notat.
Antrenor: Laurențiu Reghecampf (6) » FCSB a arătat decent în prima repriză, când a dominat-o la mai toate capitolele pe U Cluj și a avut ocazii să deschidă scorul. Intensitatea n-a mai fost aceeași în partea a doua, cu toate că Muhar putea schimba cursul jocului la ocazia ratată la 0-0. Reghe pleacă de la Cluj cu o primă înfrângere de la revenire și cu o problemă mai veche veche: posesia nu ține de foame, e nevoie de goluri și eficacitate ofensivă.
Arbitru: Iulian Călin (6) » Nici el, nici asistentul de pe acea parte nu au semnalizat poziția de ofsaid din care Stoian marcase în prima repriză, reușită anulată după analiza din camera VAR. A fragmentat mult jocul, lăsând impresia că nu deține controlul partidei // Asistenți: Marius Badea (6), Ioan Corb (6)
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.