Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 02 noiembrie 2026 15:22 / Actualizat luni, 02 noiembrie 2026 15:39
Anthony Gordon a afișat o încredere uriașă înaintea meciului cu Aston Villa din Liga Campionilor. Extrema Barcelonei a vorbit despre concurența cu Karim Adeyemi și și-a acordat nota 7 pentru primele prestații la campioana Spaniei.
Gordon nu e titular sută la sută la Barcelona. Dar când nu este în primul unsprezece, vine de pe bancă. Are 3 goluri și 5 assisturi și a ajuns la o așa încredere de sine încât la conferința de presă de dinaintea confruntării cu Aston Villa, din Liga Campionilor, și-a permis chiar o aroganță.
Anthony Gordon: „Mă concentrez doar pe mine. Nu sunt atent la nimic altceva”
Întrebat despre concurența pe post cu atacantul german Karim Adeyemi, internaționalul englez a lăsat senzația că nici nu-și ia în seamă coechipierul venit și el tot în vară în Catalunya.
„Adeyemi? Adevărul este că mă lupt cu mine însumi. Nu sunt atent la nimic altceva. Alte lucruri nu mă afectează. Mă concentrez pe mine. Încerc să dau tot ce am mai bun.
Toată lumea m-a făcut să mă simt binevenit. Sunt oameni buni. Tineri. Cei care vorbesc engleza, precum Éric, sunt cei care mă ajută cel mai mult. Dar toți mă ajută”, a comentat fostul jucător al „coțofenelor”.
Anthony Gordon și-a dat notă: „Dacă plecăm din 10, aș spune un 7 sau 7,5”
Gordon a uimit și mai mult când și-a acordat și notă, pentru evoluțiile de până acum la Barca. „Dacă plecăm din 10, aș spune un 7 sau 7,5. Am început destul de bine, având în vedere marea schimbare de țară și de echipă, atât pentru mine, cât și pentru familia mea.
Am început bine, dar pot contribui mai mult. Îmi va lua timp să mă acomodez, dar când se va întâmpla asta, veți vedea ce e mai bun din mine”, i-a asigurat englezul pe jurnaliștii spanioli și britanici prezenți în sala de conferințe a stadionului „Camp Nou”.
Anthony Gordon: „Pe TikTok, mintea mea este mereu în viteză”
A fi constant este o provocare uriașă în fotbal și în viață. Este dificil. Încerc să fac ceea ce funcționează pentru mine. Un program bun, cititul cărților, a da totul la antrenamente... toate acestea mă fac mai bun.
Citesc de când eram mic. Despre diferite subiecte, romane de ficțiune, lucruri care mă ajută în viață. Lucruri care mă ajută să mă deconectez și mă susțin în momentul prezent.
Pe TikTok, mintea mea este mereu în viteză, așa că cititul, meditația sau plimbările mă ajută să mă calmez și să mă bucur de împrejurimi și de viață. Când ești plin de dopamină, pierzi din vedere ceea ce contează cu adevărat.
Anthony Gordon, extremă Barcelona
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.