INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REACȚIE

FOTO „Adio, adio” » Soția fotbalistului jubilează după demiterea antrenorului: „Vinovatul a plecat!”

Marrion, soția portarului Alphonse Areola/ Foto: Instagram +30   FOTO
Marrion, soția portarului Alphonse Areola/ Foto: Instagram

Articol de - Publicat marti, 03 noiembrie 2026, 18:42 / Actualizat marti, 03 noiembrie 2026 18:51

Anunțul despărțirii de Nuno Espirito Santo a scos rapid la suprafață tensiunile și nemulțumirile acumulate în culisele celor de la West Ham, locul 8 în Championship. La doar câteva minute după ce clubul a oficializat rezilierea contractului cu antrenorul portughez, rețelele sociale s-au transformat într-o scenă a ironiilor și a mesajelor cu subînțeles, care arată atmosfera apăsătoare din vestiar.

Marrion Areola, soția portarului Alphonse Areola (33 de ani), a postat mai multe reacții pe rețelele sociale prin care a celebrat îndepărtarea antrenorului portughez, pe care îl consideră vinovat pentru statutul de rezervă al francezului și pentru absența de la Campionatul Mondial.

Edson Álvarez a reacționat și el la anunțul oficial

FOTO. Soția lui Alphonse Areola a reacționat după ce Espirito Santo a fost dat afară de la West Ham

+25 FOTO

Pe Instagram, aceasta a publicat o serie de postări în care și-a manifestat fără ocolișuri ușurarea față de decizia conducerii. Într-una dintre ele apare zâmbind pe stradă, pe fundalul piesei Happy a lui Sam Phillips, iar într-o alta a folosit o secvență din celebrul musical Musica no Coração (The Sound of Music), exact în momentul în care copiii cântă So Long, Farewell („La revedere, adio, adio”).

Nu este pentru prima dată când Marrion îl critică dur pe Nuno Espirito Santo. La finalul sezonului trecut, după retrogradarea în Championship, partenera goalkeeperului francez îl atacase deja public pe tehnicianul portughez, dar și pe predecesorul Graham Potter, acuzându-l pe Nuno că l-a trimis pe Alphonse Areola pe banca de rezerve „fără niciun motiv întemeiat”, pentru a miza pe Mads Hermansen.

Cu o altă ocazie, aceasta l-a considerat vinovat direct pentru faptul că Alphonse Areola a ratat convocarea în lotul Franței pentru Campionatul Mondial: „Și adio turneu final în acest an... mulțumesc, Nuno”, a scris ea la acea vreme.

Semnale din vestiar și succesiunea deja pregătită

Reacțiile nu s-au limitat doar la membrii familiilor jucătorilor. Chiar la postarea oficială a celor de la West Ham prin care se confirma demiterea tehnicianului, a ieșit în evidență aprecierea lăsată de Edson Alvarez. Internaționalul mexican a fost unul dintre cei mai marginalizați jucători din lot, fără să bifeze vreun minut în Championship de la startul stagiunii. Și George Earthy, un tânăr format de club și transferat între timp la Reading, a reacționat la comunicatul de despărțire.

Plecarea lui Nuno Espírito Santo, pecetluită de eșecul de pe teren propriu cu West Bromwich (1-3), meci care a lăsat echipa pe locul 8 în clasament, îi netezește drumul spre banca tehnică lui Scott Parker. Fostul mijlocaș al londonezilor, considerat un expert în promovări, are un acord de principiu cu clubul pentru a încerca îndeplinirea obiectivului principal: revenirea în Premier League.

Citește și:
„Adio, adio” » Soția fotbalistului jubilează după demiterea antrenorului: „Vinovatul a plecat!”
Campionate
„Adio, adio” » Soția fotbalistului jubilează după demiterea antrenorului: „Vinovatul a plecat!”
MM Stoica nu l-a pus pe Reghecampf în TOP 3 antrenori români din Superliga: „Ei sunt pe podium. Sper că n-am omis pe cineva”
Superliga
MM Stoica nu l-a pus pe Reghecampf în TOP 3 antrenori români din Superliga: „Ei sunt pe podium. Sper că n-am omis pe cineva”
„E prima dată când văd așa ceva” » Bogdan Stelea a analizat intrarea portarului care a provocat decesul lui Jesus de Miguel: „S-ar putea să-l condamne”
Campionate
„E prima dată când văd așa ceva” » Bogdan Stelea a analizat intrarea portarului care a provocat decesul lui Jesus de Miguel: „S-ar putea să-l condamne”
S-au despărțit din nou » Angela Martini l-a părăsit pe fugarul Dragoș Săvulescu
Stiri extrasport
S-au despărțit din nou » Angela Martini l-a părăsit pe fugarul Dragoș Săvulescu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează