Articol de Romeo Ene - Publicat marti, 03 noiembrie 2026 18:11 / Actualizat marti, 03 noiembrie 2026 18:23
Jesus Owono (25 de ani), portarul celor de la FC Andorra, și-a închis contul de Instagram după valul de insulte primit în urma incidentului în care a fost implicat în timpul partidei cu Tenerife, din liga secundă a Spaniei.
Atacantul Jesus de Miguel (30 de ani), lovit în timpul unui duel pentru minge, a decedat marți, 3 noiembrie, la spital.
Tragedia s-a produs în prelungirile meciului Tenerife - Andorra, la scorul de 2-2, pe stadionul Heliodoro Rodriguez Lopez.
Owono a ieșit din poartă pentru a interveni la un balon și l-a lovit cu genunchiul pe De Miguel. Atacantul s-a prăbușit pe gazon și a avut nevoie de intervenția urgentă a echipajelor medicale. Portarul a primit direct cartonașul roșu, iar partida a fost suspendată.
Jesus de Miguel a fost transportat la Spitalul Universitar Nuestra Senora de Candelaria, unde a fost internat la terapie intensivă. În ciuda eforturilor medicilor, fotbalistul a decedat marți dimineață, la ora 8:00, conform anunțului oficial făcut de Tenerife.
Jesus Owono și-a închis contul de Instagram după valul de insulte
Incidentul a provocat reacții puternice atât în tribune, cât și pe rețelele de socializare. Potrivit presei spaniole, Jesus Owono a fost insultat de suporteri încă din momentul în care a părăsit terenul.
Ulterior, portarul a început să primească numeroase mesaje ofensatoare pe conturile sale de socializare. În urma acestora, goalkeeperul a decis să-și închidă contul de Instagram.
Publicația AS precizează că profilul său de pe platforma X era deja inactiv de aproximativ doi ani, astfel că decizia recentă îl privește pe cel de Instagram.
Potrivit informațiilor apărute în presa spaniolă, Owono a fost profund afectat de cele întâmplate. În vestiar, portarul a fost văzut plângând și rugându-se pentru starea de sănătate a adversarului său.

Poliția a deschis o anchetă după moartea lui Jesus de Miguel
Decesul atacantului lui Tenerife a determinat autoritățile spaniole să deschidă o anchetă. Grupul pentru Omucideri din cadrul Poliției Naționale investighează circumstanțele în care s-a produs incidentul, iar cazul se află deja sub supraveghere judiciară.
În acest moment, deschiderea anchetei nu echivalează cu stabilirea vinovăției portarului. Pentru ca Owono să poată fi tras la răspundere penală, autoritățile trebuie să stabilească dacă intervenția sa a depășit riscurile acceptate într-un meci de fotbal, dacă a existat neglijență penală și dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii.
Potrivit articolului 142 din Codul penal spaniol, omorul din culpă prin neglijență gravă poate fi pedepsit cu închisoarea de la un an la patru ani. În cazul unei forme mai puțin grave de neglijență, legea prevede o amendă calculată pentru o perioadă de trei până la 18 luni.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.