Articol de Romeo Ene - Publicat marti, 03 noiembrie 2026 22:24 / Actualizat marti, 03 noiembrie 2026 22:31
Jose Mourinho (63 de ani), antrenorul celor de la Real Madrid, a susținut conferința de presă premergătoare duelului cu AEK Atena, programat miercuri, 4 noiembrie, de la ora 19:45, în etapa a 4-a din Liga Campionilor.
Tehnicianul portughez a vorbit despre variantele pe care le are în ofensivă și a avut o replică surprinzătoare în momentul în care a fost întrebat despre Vinicius Junior, Kylian Mbappe și Yan Diomande.
Real Madrid a început perfect parcursul european, cu trei victorii în primele trei etape, însă Mourinho a avertizat că echipa sa are în continuare nevoie de puncte pentru a obține calificarea directă în optimile de finală.
Portughezul a abordat și subiectul concurenței din compartimentul ofensiv, unde dispune de numeroase soluții.
Jose Mourinho, replică pentru jurnaliști: „Ați uitat de Brahim Diaz și Endrick!”
Întrebat despre posibilitatea de a-i utiliza împreună pe Vinicius Junior, Kylian Mbappe și Yan Diomande, antrenorul lui Real Madrid a atras atenția că mai are la dispoziție și alți fotbaliști importanți.
„Îi uitați pe Brahim Diaz și Endrick. Avem mulți jucători de calitate în atac, iar acest lucru nu a reprezentat niciodată o problemă pentru mine.
Yan Diomande poate juca în ambele benzi, lucru valabil și pentru Brahim Diaz și Endrick. Dintre toți, Vini este cel mai adaptat pe flancul stâng și știm cu toții acest lucru. Arda Guler este indisponibil pentru mâine, așa că mă puteți întreba despre el vineri”, a declarat Jose Mourinho.
Mourinho avertizează înainte de AEK - Real Madrid: „Trebuie să fim serioși!”
Deși Real Madrid a câștigat toate cele trei partide disputate până acum în Liga Campionilor, Mourinho consideră că formația sa nu își permite să trateze superficial confruntarea din Grecia.
„Trebuie să fim serioși. Suntem aproape de a obține cel puțin calificarea în play-off, dar suntem încă departe de un loc direct în optimile de finală, așa că avem nevoie de puncte.
Este obligatoriu să abordăm meciul cu maximă seriozitate împotriva unei echipe puternice, în special pe teren propriu. Faptul că Madrid a câștigat un singur meci din opt la Atena spune totul.
Trebuie să jucăm la cel mai înalt nivel, să fim disciplinați și să ne menținem ritmul, deoarece avem nevoie de puncte”, a explicat Mourinho.
Nu vrea comparații cu precedentul său mandat la Real Madrid
Antrenorul portughez a fost întrebat și dacă actualul lot poate ajunge la nivelul echipei pe care a pregătit-o în precedentul mandat.
Mourinho a evitat comparațiile, dar s-a declarat mulțumit de potențialul fotbaliștilor pe care îi are la dispoziție.
„Nu-mi place să fac comparații între jucători, echipe sau perioade diferite. Vorbim despre lucruri de acum mulți ani. Chiar nu-mi plac aceste comparații.
Această echipă are, fără îndoială, un potențial uriaș. Și precedenta îl avea și a câștigat multe trofee. Actualul lot nu a cucerit încă nimic și este doar la început de drum.
Vom vedea ce viitor ne așteaptă, însă sunt foarte mulțumit de lot și de jucătorii pe care îi am la dispoziție”, a precizat tehnicianul.
Clasamentul în grupa principală din Liga Campionilor
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.