Articol de Mihai Șovei - Publicat joi, 05 noiembrie 2026, 11:34 / Actualizat joi, 05 noiembrie 2026 11:35
Celta Vigo - Union Saint-Gilloise, echipele unde evoluează internaționalii români Ionuț Radu și Darius Olaru, se întâlnesc astăzi, de la ora 22:00, într-un duel din etapa a patra a fazei principale din Europa League. Duelul din Spania va fi în direct pe Prima Sport 2 și Digi Sport 2, dar și în format liveTEXT pe GSP.ro.
Cei doi români au jucat în toate cele trei meciuri disputate până în acest moment în competiție, lucru care este așteptat să se întâmple și în această seară.
LIVE 22:00 » Celta Vigo - Union Saint-Gilloise
Celta Vigo - Union Saint-Gilloise, echipele probabile:
Celta Vigo: I. Radu - J. Rodriguez, Caceres, M. Alonso - Rueda, Febas, Burcio, Carreira - Aspas, Jutgla, H. Alvarez
Antrenor: Claudio Giraldez
Union Saint-Gilloise: Koffi - Chibani, Sylla, Havenaar; Van De Perre - Patris, D. Olaru, Zeneli, Guilherme Smith - Biondic, Mofokeng
Antrenor: David Hubert
Celta Vigo a avut un început dezamăgitor în faza ligii din Europa League, ediția 2026/27, pierzând cu 0-1 în deplasare în fața celor de la Omonia Nicosia, urmată de o înfrângere cu 1-2 pe teren propriu în fața lui Juventus. Totuși, în cel mai recent meci, echipa a reușit o victorie cu 2-1 împotriva lui Celtic, ajungând astfel la un total de trei puncte și ocupând locul 25.
Ionuț Radu, portarul român care evoluează pentru Celta Vigo, a fost integralist în toate cele trei meciuri ale echipei spaniole.
Oaspeții au înregistrat patru victorii consecutive în toate competițiile, inclusiv un succes cu 2-1 împotriva celor de la Beveren în ultimul lor meci, disputat pe 31 octombrie.
Union Saint-Gilloise a acumulat șapte puncte în cele trei meciuri disputate în acest sezon din Europa League, rezultat care o plasează pe locul al șaselea în clasamentul general. Echipa lui David Hubert și-a început parcursul în Europa League cu o victorie cu 3-0 împotriva celor de la Viktoria Plzen, urmată de o remiză, 1-1, cu Real Sociedad în a doua etapă. Ulterior, în cel mai recent meci, a obținut o victorie cu 4-0 în fața celor de la Hapoel Beer Sheva.
Darius Olaru, mijlocașul român care evoluează pentru Union Saint-Gilloise, a bifat minute în toate cele trei meciuri ale echipei belgiene.
Clasamentul din Europa League
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.