Articol de Daniel Grigore - Publicat vineri, 06 noiembrie 2026, 08:16 / Actualizat vineri, 06 noiembrie 2026 08:56
Statisticienii au recalculat probabilitățile de clasare în TOP 8 și TOP 24 ale celor 36 de participante în Conference League. Victoria de seara trecută cu Egnatia, 2-0, și parcursul de până acum fac ca Universitatea Craiova să fie creditată cu 98,7% șanse la calificarea mai departe, măcar în play-off-ul pentru optimi.
1-1 cu Getafe, 3-1 cu Inter d'Escaldes, acum 2-0 cu Egnatia. Universitatea Craiova a acumulat 7 puncte din 9 posibile în primele 3 etape ale sezonului de Conference League, iar ceea ce a ratat in extremis în precedenta stagiune, calificarea în fazele eliminatorii, se întrevede acum la orizont.
După meciurile de seara trecută, statisticienii de la Football Meets Data au efectuat o serie de simulări pentru a stabili probabilitățile de calificare mai departe a fiecăreia dintre cele 36 de echipe, în funcție de expected points, numărul de puncte așteptate.
Acest parametru cuantifică numărul de puncte pe care ar trebui să acumuleze o echipă în baza calității ocaziilor pe care și le creează (xG) și pe care le are de înfruntat (xGA).
Șansele Craiovei la calificarea mai departe au crescut după 2-0 cu Egnatia
Craiova este la 9,9, ceea ce înseamnă că în simulări mai obține între două și 4 puncte din cele 3 meciuri rămase, în deplasare cu Brighton și Kairat Almaty, acasă cu FC Copenhaga.
Alb-albaștrii au 18,2% șanse la TOP 8, care califică direct în optimi, și 98,7% șanse la TOP 24, care duce în play-off-ul anterior optimilor.
Noile probabilități sunt mai mari cu 7% în privința TOP 8 și cu 15% la TOP 24, față de estimările dinaintea acestei etape.
Cea mai probabilă clasare este pe 14, ceea ce ar aduce în play-off-ul pentru optimi un duel cu locul 19 sau 20. Aceleași simulări le pun pe acele două poziții pe Borac Banja Luka și Nordsjaelland.

Meciurile din play-off-ul pentru optimi vor avea loc pe 18, respectiv 25 februarie.
2-0 și 3 puncte. Asta ne-am dorit dinainte de meci, să luăm cele 3 puncte, indiferent de joc. Erau obligatorii. Puteam să înscriem mult mai mult și-mi pare rău că nu am făcut-o, pentru că golaverajul contează. Cum bine știți, sezonul trecut nu ne-am calificat deoarece nu am avut un golaveraj destul de bun. Dar și 2-0 mă bucură, cel mai mult mă bucură că nu am primit gol și am prestat un joc bun.
Știam că este o echipă bună, care pasează bine, care pleacă bine pe tranziții, ceea ce s-a întâmplat și în seara asta, dar cred că le-am închis destul de bine spațiile. Nu au avut ocazii clare, spre deosebire de noi, care am ratat astăzi... Nu-mi aduc aminte în ce meci am mai ratat atât de multe ocazii. Dar e bine că am câștigat, asta este cel mai important.
- Vladimir Screciu, Universitatea Craiova
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”