FOTBAL  »  LIGA 2  »  CHINDIA

Exclusiv Lider în Liga 2, Chindia e sufocată de datorii » A „amanetat” vânzarea de bilete ca să achite un salariu la echipă

Chindia Târgoviște, înainte de duelul cu Dinamo din Cupa României. foto: Ionuț Iordache / GSP
Chindia Târgoviște, înainte de duelul cu Dinamo din Cupa României. foto: Ionuț Iordache / GSP

Articol de - Publicat marti, 10 noiembrie 2026, 22:01 / Actualizat marti, 10 noiembrie 2026 22:01

Profitând de pauza competițională pentru ultimele două partide ale naționalei în Liga Națiunilor, cu Polonia acasă (14 noiembrie) și cu Bosnia-Herțegovina în deplasare (17 noiembrie), mai multe echipe din primele două eșaloane și-au pregătit meciuri amicale în acest weekend.

Unul dintre cele mai interesante se va disputa duminică la Târgoviște, unde Chindia, liderul la zi din Liga 2 o întâlnește pe FCSB. Și unde prețul biletelor (în care intră și meciul de campionat următor, cu Rm. Vâlcea, din 28 noiembrie).

Prețurile biletelor la amicalul cu FCSB

  • Tribuna 1 (central) - 40 lei

  • Tribuna 1 (periferic) - 35 lei

  • Tribuna 2 ((central) - 30 lei

  • Tribuna 2 (periferic) - 25 lei

În comparație, la un meci obișnuit de campionat, prețurile sunt mai mici, 30 lei, 25 lei, 15 lei, respectiv 10 lei. Însă Chindia, un club cu mari probleme financiare, speră să dea lovitura și să încaseze o sumă substanțială din acest amical de gală cu roș-albaștrii lui Laurențiu Reghecampf.

Au cesionat vânzarea de biletele pentru 90.000 de euro

Surse apropiate clubului au dezvăluit că gruparea târgovișteană, unde omul de afaceri Marius Pavel deține 60% din dreptul de vot în AGA, „a cesionat vânzarea de bilete din acest sezon, dar și din cel viitor, pentru suma de 90.000 de euro, pe care au împrumutat-o de operatorul de ticketing Eventim”.

Iar de la începutul acestui sezon, toți banii care se strâng din vânzarea de bilete la meciurile de acasă se duc direct în contul acelei datorii.

Aceleași surse dezvăluie că „inițial, în play-off-ul sezonului trecut, Marius Pavel făcuse contract cu iabilet.ro, unde se împrumutase la fel, cu 80.000 de euro. Le-a cerut ulterior să-i mai dea niște bani, dar a fost refuzat.

Așa a ajuns la al doilea împrumut, la eventim.ro. Cu banii de la ei a plătit un rest de 20-25.000 de euro cât mai rămăsese de dat la iabilet.ro și a reziliat contractul cu ei”.

„Împrumutul" a fost făcut pe Fotbal Club SA, o societate recent înființată, unde figurează ca acționari Iustina Pavel, soția lui Marius Pavel, și AFC Chindia. Adică societatea pe acțiuni a „înghițit” asociația, din care fac parte, din nou, Iustina Pavel, Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița.

Deși cele două entități publice asigură cam 70-75 la sută din bugetul anual, fie prin cotizația anuală prevăzută în statutul AFC Chindia (aproximativ 250.000 de euro fiecare), fie prin programe sportive de sute de mii de euro.

Bani care mereu ajung la Chindia, fiindcă nicio altă entitate sportivă din oraș sau județ nu depune vreun dosar prin care ar putea accesa o „felie” din aceste sume. Totul pentru promovarea Chindiei!

Aceleași surse spun că „Marius Pavel a făcut acel împrumut garantând cu biletele vândute pe viitor, ca să plătească salariile la echipă, pe luna august 2026. Numai echipei, nu și celorlalți angajați!

Nu e o practică chiar neobișnuită, mai multe echipe din Liga 1 și din Liga 2, care au un număr rezonabil de spectatori, așa procedează. Banii din biletele vândute nu vor mai ajunge astfel în club, ci la Fotbal Club Chindia SA.

Procedează așa fiindcă, din cauza datoriilor către mai mulți creditori, AFC Chindia se trezea uneori cu conturile blocate. Și astfel să se evite întreruperea fluxului de bani pentru stingerea datoriei către Eventim”.

Datorii mari și la stadion: nicio chirie plătită adminstratorului de la venirea lui Marius Pavel

Alte surse GSP.ro susțin că gruparea târgovișteană mai are datorii și din folosirea stadionului „Eugen Popescu”, unde nu s-a plătit nimic din chiriile aferente pentru meciurile oficiale, amicale sau antrenamente, de la venirea în club a lui Marius Pavel.

Deși clubul are un preț preferențial, de numai 50% din tarifele standard stabilite de CSM Târgoviște, administratorul arenei al cărei proprietar este Primăria Târgoviște.

Cum în oraș nu există un alt teren cu gazon natural, Chindia face și multe dintre antrenamentele pe „Eugen Popescu”. Astfel, datoriile acumulate și aici ar fi ajuns la aproximativ 300.000 de euro.

Fosta juristă a cerut intrarea în insolvență

Cu un parcurs sportiv remarcabil în Liga a doua, mai ales de la numirea pe banca tehnică a lui Leo Grozavu, care a dus echipa pe locul 1, Chindia are însă foarte multe probleme financiare, în ciuda numeroaselor „plombe” din partea autorităților publice.

Recent, clubul a fost dat în judecată de fosta juristă, Georgiana Hânsu (fostă Nicolae), care a cerut în instanță intrarea în insolvență a grupării dâmbovițene, pentru o datorie de 145.000 de lei. Adică salarii restante din perioada februarie- septembrie 2026, dar și alte împrumuturi pentru ca activitatea clubului să poată continua.

Chiriile la stadion, salariile fostei juriste a clubului, nu sunt nici pe departe singurele mari probleme, fiindcă clubul are numeroase „găuri” de acoperit, chiar și din sezoanele precedente, precum în jur de 500.000 de lei la Hotelul Valahia.

Citește și:
Stadionul-fantomă din Europa este aproape gata! » Cum arată „bijuteria” de 380 de milioane de euro
Campionate
Stadionul-fantomă din Europa este aproape gata! » Cum arată „bijuteria” de 380 de milioane de euro
Lovitură de teatru: Mihai Pintilii revine la FCSB!
Superliga
Lovitură de teatru: Mihai Pintilii revine la FCSB!
Viața campioanei care a dormit doi ani în Gara de Nord s-a schimbat radical: „M-am infectat cu HIV, mă mușcau șobolanii”. Cum arată și ce face acum
Altele
Viața campioanei care a dormit doi ani în Gara de Nord s-a schimbat radical: „M-am infectat cu HIV, mă mușcau șobolanii”. Cum arată și ce face acum
Gata, începe asaltul: prima ofertă pentru Alex Dobre, după ruptura de la Rapid!
Superliga
Gata, începe asaltul: prima ofertă pentru Alex Dobre, după ruptura de la Rapid!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează