FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

SPECIAL Un an de Filipe Coelho » Cele mai mari realizări, dar și cele mai tensionate momente ale antrenorului cu nume de scriitor, care a luat titlul în România

Filipe Coelho a împlinit un an la Craiova +50   FOTO
Filipe Coelho a împlinit un an la Craiova

Articol de , - Publicat miercuri, 11 noiembrie 2026, 12:53 / Actualizat miercuri, 11 noiembrie 2026 13:02

Filipe Coelho (46 de ani) a fost instalat pe banca Universității Craiova pe 11 noiembrie 2025. Antrenorul a fost adus în locul lui Mirel Rădoi (45 de ani), tehnician care a plecat de la echipă după înfrângerea în fața celor de la UTA Arad, scor 2-1. Portughezul, care împarte același nume cu Paulo Coelho (79 de ani), scriitorul brazilian, nu promitea foarte mult la început, în primele sale luni în Bănie, dar, cu toate acestea, în acest moment are trei trofee câștigate cu formația lui Mihai Rotaru și este aproape de o calificare în primăvara Conference League.

La început, tehnicianul a reușit în campionat o serie de nouă meciuri fără înfrângere, până când a suferit un dezastru cu Farul, în care Craiova a pierdut cu 4-1. Totuși, în acest timp, Craiova a jucat trei meciuri europene, iar într-unul dintre ele a învins-o pe Mainz, scor 1-0. Dar a pierdut cu Sparta Praga acasă și a ratat șansa de a merge în primăvara europeană, după ce a pierdut meciul cu AEK. Aici s-a pus o anumită ștampilă pe numele lui Coelho, aceea a unui antrenor care nu reușește să gestioneze cele mai importante momente ale meciurilor.

Prima dramă a lui Coelho la Craiova

După ce a condus-o pe AEK cu scorul de 2-0 la Craiova, dar a pierdut cu 3-2 la finalul meciului, portughezului i s-a reproșat că nu poate gestiona cum trebuie momentele importante, deoarece a greșit schimbările, iar Craiova a pierdut la ultima fază.

După acel meci, lucrurile au mers mai greu pentru el. Indiferent de rezultate, mai mulți oameni de fotbal au considerat și consideră că meritele îi aparțin celui care a fost înaintea sa, adică lui Mirel Rădoi. Oltenii au ajuns pe primul loc în clasament, dar meciul cu AEK a fost mult timp partida care l-a apăsat pe Coelho.

Totuși, odată cu venirea play-off-ului, antrenorul a scăpat de orice problemă pe care a avut-o, chiar dacă a pierdut în prima etapă. În etapa a patra, când U Cluj a învins-o pe Craiova cu scorul de 4-0, au mai apărut anumite emoții și pentru tehnician, dar acesta își prelungise contractul cu echipa, iar lucrurile s-au calmat rapid, deoarece ulterior a luat două trofee cu Craiova, învingând-o pe U Cluj atât în Cupa României, cât și în finala campionatului.

+45 FOTO

Cele mai grele momente de la Craiova ale lui Coelho

După ce a reușit să aducă titlul, fanii, jucătorii, foștii fotbaliști ai echipei și nu numai au fost mai aproape de antrenor. Criticile au dispărut, totul s-a schimbat în privința sa, iar după pregătirea de vară Craiova a început bine sezonul, cu o victorie în Supercupa României. Oltenii au câștigat din nou la penalty-uri cu U Cluj, au eliminat-o pe ML Vitebsk și au ajuns în turul al doilea preliminar al Champions League.

Dar dubla cu Levski, care i-a scos din Champions League, și înfrângerea cu 5-1 în fața lui Dinamo au adus o stare de neliniște în Bănie. Craiova a înregistrat mai multe rezultate negative după aceea: înfrângere cu Argeș, egal cu KuPS, apoi egal cu Oțelul, iar ulterior a fost eliminată de Ararat Armenia din Europa League.

Un an de Filipe Coelho » Cele mai mari realizări, dar și cele mai tensionate momente ale antrenorului cu nume de scriitor, care a luat titlul în România
Filipe Coelho Foto: Cristi Preda (GSP)

După meci, Edi Iordănescu era favorit să-i preia locul, dar schimbarea de antrenor nu s-a efectuat. Acela a fost cel mai greu moment pentru el, deoarece scaunul i s-a clătinat și a fost mai aproape ca niciodată de o plecare din Bănie.

Totuși, acum, după toată această poveste, Coelho este din nou pe locul 1 și aproape de o primăvară europeană, după ce a remizat cu Getafe și a învins-o pe Escaldes și pe Egnatia, obținând 7 puncte în trei meciuri.

Reacțiile lui Sorin Cârțu, Pavel Badea, Beldeanu și Emil Săndoi

Un an de Filipe Coelho » Cele mai mari realizări, dar și cele mai tensionate momente ale antrenorului cu nume de scriitor, care a luat titlul în România
Sorin Cârțu - Universitatea Craiova a câștigat titlul de campioană în Superligă. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)

Mai multe legende ale Craiovei Maxima sau oficiali ai clubului au reacționat pentru GSP la un an de la venirea portughezului în România. Aceștia l-au lăudat pe antrenor pentru performanțele obținute la club și i-au cerut să ducă echipa în Europa.

Sorin Cârțu: E un antrenor pe care l-am așteptat de vreo 14 ani. Ne-a îndeplinit ceea ce ne doream toți și ceea ce aspiram, plus că a venit și cu suplimente: a luat și Cupa, și Supercupa. Un antrenor care și-a făcut pe deplin datoria. Mai mult de atât nu avem ce să mai spunem, pentru că este un antrenor perfect, care și-a făcut datoria, și așteptăm acum să ne ducă în primăvara europeană.

Pavel Badea: Din punctul meu de vedere, a făcut o treabă foarte bună, mai mult decât credeam că putea reuși. Venea după Rădoi, CV-ul nu spunea multe, însă a făcut treabă. Sunt încântat de ce a reușit în acest an și mă bucur.

Beldeanu: Cinste lui! Îi urez la mulți ani, să stea aici la noi. Omul a adus trei trofee la Craiova, campionat în oraș după atâția ani. Ce să mai spunem? Doamne ajută să-i fie bine, să meargă bine, să ne ducă în primăvară și să mai ia un titlu anul ăsta.

Săndoi: Cred că a fost omul potrivit la locul potrivit, pentru că a reușit cu un lot foarte bun și o echipă bună, cu care a luat titlul, și cred că și acum tot ea va lua. Cu el va depăși performanța din cupele europene de anul trecut. A reușit să aducă stabilitate, a reușit să ia tot ce se putea anul trecut. A fost omul potrivit la locul potrivit.

Cele mai tari statistici ale lui Filipe Coelho

Filipe Coelho, la conferința de prezentare // Foto: Andrei Crăițoiu (GSP.RO)
Filipe Coelho, la conferința de prezentare // Foto: Andrei Crăițoiu (GSP.RO)
Filipe Coelho, la conferința de prezentare // Foto: Andrei Crăițoiu (GSP.RO)
Filipe Coelho, la conferința de prezentare // Foto: Andrei Crăițoiu (GSP.RO)
Filipe Coelho, la conferința de prezentare // Foto: Andrei Crăițoiu (GSP.RO)
+27 FOTO

Portughezul are și anumite cifre importante care se leagă de numele său de la venirea în Liga 1. Acesta este unic în istoria campionatului românesc, fiind primul antrenor care a câștigat titlul la debutul în Liga 1. Niciun alt antrenor din România nu a mai reușit acest lucru, toți activând la un moment dat în Liga 1, fie ca antrenori, fie ca jucători.

De altfel, de când a venit la Craiova, are și un număr impresionant de meciuri fără gol primit în campionat. Din 40 de partide jucate la nivelul Superligii, echipa lui Filipe Coelho nu a primit gol în 24 dintre acestea. Sezonul trecut, odată cu venirea lui Coelho, Craiova a primit un singur gol din fază fixă.

Citește și:
Dan Șucu, la inaugurarea noii baze: „NU există echipă în România mai respectată decât Rapid!” » Cât îl costă energia electrică pentru o zi la Ștefănești
Superliga
Dan Șucu, la inaugurarea noii baze: „NU există echipă în România mai respectată decât Rapid!” » Cât îl costă energia electrică pentru o zi la Ștefănești
Jucătoarea-senzație cu peste 100.000 de urmăritori „a trântit ușa” și i-a lăsat fără replică pe Beckham și Neville
Campionate
Jucătoarea-senzație cu peste 100.000 de urmăritori „a trântit ușa” și i-a lăsat fără replică pe Beckham și Neville
Gigi Becali, conflict în direct cu fostul mare internațional: „Câți ani ai tu de faci caterincă cu mine?”
Superliga
Gigi Becali, conflict în direct cu fostul mare internațional: „Câți ani ai tu de faci caterincă cu mine?”
Dan Șucu, mesaj clar pentru Pancu, la câteva zile de când soția patronului îl punea la punct pe antrenor: „Îmi permit să spun”
Superliga
Dan Șucu, mesaj clar pentru Pancu, la câteva zile de când soția patronului îl punea la punct pe antrenor: „Îmi permit să spun”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (1)
and_alx
and_alx  •  11 Noiembrie 2026, 13:14

Felicitari Mister. Consider ca vom intra in primavara europeana si ca vom castiga iar campionatul.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close