Articol de Andrei Crăiţoiu, Justin Gafiuc, Sergiu Alexandru - Publicat sambata, 14 noiembrie 2026, 00:05 / Actualizat sambata, 14 noiembrie 2026 00:14
România și Polonia se întâlnesc în Liga Națiunilor, într-un meci care se va juca astăzi de la ora 21:45, pe Arena Națională. Duelul va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Antena 1 și platforma AntenaPLAY.
După acest meci, România va juca pe 17 noiembrie, în Bosnia, în ultima partidă din Liga Națiunilor.
Partida face parte din runda a 5-a din Liga Națiunilor și reprezintă o nouă șansă pentru naționala lui Gică Hagi să obțină primele puncte în grupă, asta după ce a pierdut toate cele patru partide jucate în fereastra septembrie-octombrie. În tur, în meciul jucat în Polonia, „tricolorii” au trecut printr-o adevărată umilință, fiind învinși fără drept de apel, 0-6.
România ar putea ieși cu o formulă de start inedită. Gică Hagi încă nu e decis
Selecționerul Gică Hagi ia în calcul varianta unei formule de start cu câteva nume-surpriză, asta pentru că în ultimele zile a testat și a lucrat la mai multe variante de prim „11”. Decizia finală va fi luată în jurul prânzului.
Trei dintre jucătorii lăudați după acțiunea din septembrie, Andrei Coubiș, Matei Ilie și Lisav Eissat, ar putea să înceapă titulari. Doar că primul ar fi în linia de mijloc, ca închizător.
Matei Ilie are șanse să apară în centrul defensivei, lângă Radu Drăgușin, iar Eissat ar putea juca din nou fundaș stânga. De menționat e că Hagi încă nu e sigur cu ce fundași laterali să înceapă, urmând să se gândească la formula de start chiar și în cursul dimineții.
Și în banda dreaptă Gică Hagi ia în calcul o surpriză. Iar Tony Strata ar urma să-i fie preferat lui Rațiu, „tricolorii” lucrând mult la o asemenea formulă de start.
La mijloc, lângă Coubiș, ar urma să apară Alexandru Cicâldău, unul dintre cei mai în formă jucători din Superligă, și Vlad Dragomir. Asta în timp ce Răzvan Marin e scos din calcule pentru acest meci, fiind suspendat pentru cumul de cartonașe.
Surprize ar putea apărea și în linia de trei atacanți, acolo unde Hagi ia în calcul să facă mai multe rotații, în vederea partidei cu Bosnia. Dennis Man ar începe în dreapta, Ianis Hagi ar juca în banda stângă, iar vârf ar fi Florinel Coman.
România – Polonia, live de la 21:45
România – Polonia, echipe probabile
România: Hindrich – Strata, Drăgușin, M. Ilie, Eissat – V. Dragomir, Coubiș, Cicâldău – Man, Fl. Coman, I. Hagi
Rezerve: Târnovanu, L. Popescu, Rațiu, Ghiță, Bancu, T. Băluță, Screciu, Corbu, R. Ilie, Cîrjan, Moruțan, Stoica, Bîrligea
Selecționer: Gheorghe Hagi
Polonia: Dragowski – Cash, Potulski, Kiwior, Frankowski – Nowak – Regula, Szymanski, Zielinski, Zalewski – Lewandowski
Rezerve: Abramowicz, Kochalski, Kedziora, Piatkowski, Kubiak, Puchacz, Mazurek, Poreba, Skoras, Urbanski, Benedyczak, Zukowski
Selecționer: Jan Urban
Arbitru: Sebastian Gishamer / Asistenți: Roland Riedel, Santino Schreiner
Arbitru VAR: Manuel Schuttengruber / Asistent VAR: Josef Spurny (toți din Austria)
Ce a declarat Gică Hagi înainte de România – Polonia
Am avut aproape o săptămână la dispoziție cu echipa. Ne-am antrenat foarte bine. Am și învățat lucrurile, ne-am cunoscut mult mai bine unul pe altul și mâine cred, sunt optimist că vom face un meci bun contra unui adversar care știe fotbal. O echipă iute, atât cu mingea, cât și fără, este reactivă, cu jucători foarte buni. Am analizat ce s-a întâmplat în Polonia și trebuie să facem lucrurile mult mai bine.
I-am văzut bine pe băieți. Nu ne cade bine ce a fost în spate, dar i-am văzut bine, optimiști. Așa trebuie să fim, la echipa națională trebuie să ducem presiunea care există. Trebuie să trăim cu ea, să facem față, să producem rezultate. Până la urmă, totul se rezumă la succes. Ne dorim succesul, sperăm să-l avem, numai așa o să vină bucuria, fericirea, toate.
– Gică Hagi, selecționerul României
Ce a declarat Jan Urban înainte de România – Polonia
Mă aștept la o confruntare deschisă pentru că ambele echipe au pentru ce să joace. România nu a putut juca cu Bosnia cu suporteri în tribune. Acum este în fața suporterilor săi, deci va dori să facă un meci bun și să câștige meciul cu noi, dar și următorul. Noi dorim să ajungem pe locul doi, deci, de asemenea, vom dori să facem un meci bun. Mă aștept la o partidă foarte frumoasă.
– Jan Urban, selecționerul Poloniei
România, cu probleme de lot
Gică Hagi a pierdut mai mulți jucători importanți, pe care ar fi putut conta la această partidă. Răzvan Marin e suspendat pentru cumul de cartonașe, în timp ce nume precum Ionuț Radu, Nicolae Stanciu sau Valentin Mihăilă au acuzat probleme de sănătate și nu au putut onora convocarea.
Lotul convocat de Gică Hagi pentru dubla cu Polonia și Bosnia
PORTARI:
Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 4/0)
Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 5/0)
Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova, 0/0)
FUNDAȘI:
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 41/2)
Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 2/0)
Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia, 32/1)
Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia, 7/0)
Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 12/1)
Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 4/0)
Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 10/0)
Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 55/2)
Lisav EISSAT (Bristol City, 6/0)
MIJLOCAȘI:
Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 16/0)
Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 78/12)
Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 41/5)
Marius CORBU (Ferencvaros | Ungaria, 0/0)
Rareș ILIE (Mantova | Italia, 15/3)
Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 11/0)
Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 4/0)
ATACANȚI:
Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 48/12)
Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923, 19/1)
Ianis STOICA (Estrela Amadora | Portugalia, 0/0)
Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 57/8)
Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 22/3)
Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia, 11/3)
România, locul 4 în grupă
După 4 runde, România nu are niciun punct. Chiar și cu o victorie ar rămâne ultima, asta pentru că Polonia (locul 3) are patru puncte. Ce se întâmplă dacă România termină pe ultima poziție? Va juca în 2027 într-un baraj pentru menținerea în Liga Națiunilor B. O înfrângere sau un egal ar face ca România să fie sigură de ultimul loc.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.