FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Reghecampf, impresionat de un fotbalist: „Valoarea lui se vede la fiecare atingere” » Când revine Drăguș

De la stânga la dreapta: Costin Curelea, Laurențiu Reghecampf și Mihai Pintilii / FOTO: Andrei Furnigă (GSP.ro) +28   FOTO
De la stânga la dreapta: Costin Curelea, Laurențiu Reghecampf și Mihai Pintilii / FOTO: Andrei Furnigă (GSP.ro)

Articol de , , - Publicat duminica, 15 noiembrie 2026, 15:00 / Actualizat duminica, 15 noiembrie 2026 15:00

Laurențiu Reghecampf (51 de ani), antrenorul celor de la FCSB, s-a declarat mulțumit de evoluția lui Aymen Boutoutaou (25 de ani) în amicalul câștigat cu Chindia Târgoviște, scor 2-1.

Tehnicianul a vorbit și despre situația lui Denis Drăguș (27 de ani), care se pregătește să revină la antrenamente după încă o accidentare suferită.

FCSB s-a impus duminică, la Târgoviște, într-o partidă de pregătire în care Karlo Muhar (80) și David Miculescu, în prelungiri, au marcat pentru roș-albaștri. Valentin Dumitrache (83) a înscris golul gazdelor.

La finalul întâlnirii, Reghecampf l-a lăudat pe Boutoutaou, chiar dacă fotbalistul a irosit mai multe ocazii importante. Totodată, antrenorul a oferit vești despre recuperarea lui Drăguș.

  • Aymen Boutoutaou a fost „mărul discordiei” dintre Gigi Becali și Mihai Stoica. În cele din urmă, MM și-a dat demisia, iar patronul roș-albaștrilor încearcă să renunțe la fotbalistul care încasează un salariu lunar de 40.000 de euro.

Laurențiu Reghecampf, impresionat de Aymen Boutoutaou: „Valoarea lui se vede la fiecare atingere de balon”

Reghecampf a apreciat prestația lui Boutoutaou, despre care a spus că a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, în ciuda ocaziilor ratate.

„Au fost multe momente bune. Aymen a avut câteva ocazii foarte mari pe care trebuia să le marcheze. A făcut un meci foarte bun, a ieșit din situații unu la unu. Nivelul și valoarea lui se văd la fiecare atingere de balon. Are nevoie și de multă șansă.

Am ratat câteva situații bune, dar în continuare ne lipsește un număr 9 și sper să rezolvăm această situație”, a declarat Laurențiu Reghecampf.

Antrenorul FCSB-ului a fost întrebat și despre discuțiile dintre Gigi Becali și Mihai Stoica în privința fotbalistului. Reghecampf a explicat că îl interesează strict aportul sportiv al lui Boutoutaou și consideră că acesta nu este afectat de criticile primite.

„Au fost anumite discuții între Gigi și MM, eu am vorbit strict sportiv, e un jucător care ne poate ajuta. În general, jucătorii sunt sensibili. Dar el, în primul rând, e jucător profesionist.

Când va juca bine, va fi lăudat, când va juca slab, va fi criticat. La ce a jucat astăzi, nu îmi lasă senzația că resimte presiune. A avut atitudine și a fost printre cei mai buni de pe teren”, a adăugat tehnicianul.

Chindia - FCSB  / Foto: Andrei Furnigă GSP
Leo Grozavu, la Chindia - FCSB // Foto: Andrei Furnigă (GSP)
Curelea, Reghecampf și Pintilii, la Chindia - FCSB // Foto: Andrei Furnigă (GSP)
Nicolas Pintilii, fiul lui Mihai Pintilii, la Chindia - FCSB // Foto: Andrei Furnigă (GSP)
Leo Grozavu, la Chindia - FCSB // Foto: Andrei Furnigă (GSP)
+23 FOTO

Denis Drăguș revine la antrenamente în această săptămână

Reghecampf a oferit și informații despre situația lui Denis Drăguș, care nu a evoluat în partida amicală de la Târgoviște.

Atacantul, adus cu mari speranțe, a acuzat dureri în timpul antrenamentului de miercuri și a avut nevoie de investigații amănunțite pentru a stabili exact natura leziunii. S-a luat decizia de a pleca să se trateze la Belgrad.

„Drăguș este bine, va intra în săptămâna asta la antrenament. Referitor la meci, pentru noi a fost un meci de pregătire, îmi doream foarte mult ca jucătorii care au rămas acasă să joace. A fost bine.

Meciurile amicale nu ne aduc întotdeauna exact ce ne propunem, contează foarte mult concentrarea jucătorilor. În mare, sunt mulțumit de efort, pentru că nu am avut accidentări după această partidă., a transmis Reghecampf.

Citește și:
Bătaie cruntă după România - Polonia » Nor de gaze lacrimogene la Arena Națională: imagini incredibile
Nationala
Bătaie cruntă după România - Polonia » Nor de gaze lacrimogene la Arena Națională: imagini incredibile
Fata lui Ilie Bolojan s-a căsătorit sâmbătă cu fostul fotbalist
Stiri extrasport
Fata lui Ilie Bolojan s-a căsătorit sâmbătă cu fostul fotbalist
Ce s-a întâmplat la Arena Națională, imediat după România - Polonia » Scandarea întâmpinată cu fluierături
Nationala
Ce s-a întâmplat la Arena Națională, imediat după România - Polonia » Scandarea întâmpinată cu fluierături
Gheorghe Hagi, întrebat direct ce notă merită Ianis după România - Polonia: „Lucrurile astea nu pot merge la infinit”
Nationala
Gheorghe Hagi, întrebat direct ce notă merită Ianis după România - Polonia: „Lucrurile astea nu pot merge la infinit”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka: „Îmi iubesc corpul, dar simțeam că mor!” » În ce ținută a apărut fostul lider mondial

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează