TIMP LIBER  »  HOBBY  »  PLANURI DE WEEKEND

Ce facem în weekend » SkirtBike în Timişoara şi Sibiu, Backyard Weekend în Bucureşti şi ,,Abraham Lincoln: Vânător de vampiri” în cinematografe

Articol de GSP - Publicat joi, 21 iunie 2012 00:00 / Actualizat joi, 21 iunie 2012 17:04

SPORT

Motociclism Enduro, 23 iunie, Harghita

Deţinătorii de motociclete şi pasionaţii de enduro sunt aşteptaţi sâmbătă, 23 iunie, în Băile Harghita pentru o cursă de 22 kilometri pe teren accidentat, pe durata a 12 ore! Astfel, de la ora 7.00 concurenţii se vor alinia la start, urmând să fugă 15 metri până la motocicletele desemnate, să pornească motoarele şi să facă cât mai multe ture pe traseul Race (avansaţi) sau Open (începători).

Numai persoanele cu vârsta peste 18 ani au voie să participe. Cei interesaţi se pot înscrie la faţa locului pe 22 iunie sau pe 23 iunie, până la ora 6.30. Taxa de participare: 150 lei. Intră aici pentru alte detalii.

SkirtBike, 24 iunie, Timişoara şi Sibiu

SkirtBike, un display al feminităţii pe 2 roţi, se va organiza duminică, 24 iunie, în Sibiu şi Timişoara.

În Timişoara, plimbarea începe de la ora 11.00, pe traseul Calea Circumvalaţiunii – B-dul Regele Ferdinand – Splaiul Tudor Vladimirescu – B-dul Vasile Pârvan – B-dul Corneliu Coposu – Splaiul Nistrului – Str. Protopop Meletie Draghici – Str. Andrei Mocioni – Splaiul Nistrului – B-dul Corneliu Coposu – B-dul Vasile Pârvan – Splaiul Tudor Vladimirescu.

În Sibiu, fetele vor defila pe biciclete de la ora 12.00, pe traseul Str. Nicolae Bălcescu – Piaţa Unirii – Calea Dumbrăvii – Str. Lomonosov – Str. Şcoala de Înot – Parcul Sub Arini (pista de biciclete) – Str. Avrig – Parcul Sub Arini (până la Olimpia) – Str. Victoriei – Piaţa Unirii – Str. Nicolae Bălcescu – Piaţa Mare.

Dresscode: fuste/rochii.

Body Icon Workshop, 23-24 iunie, Bucureşti

Bebeluşa Oana invită admiratori ai dansului şi dansatori ocazionali la Cartierul de Dans pentru un workshop de dansuri urbane, la Cartierul de Dans. Pe 23 şi 24 iunie, cei înscrişi vor avea ocazia să înveţe stilurile: Voguing, Wacking, şi mai apoi combinaţii din LA Style, Latino Style, House şi Disco.

Oana este coregrafă, balerină, actriţă şi prezentatoare TV.

Intrarea la curs: 200 lei.

 

EVENIMENTE

Backyard Weekend, 23-24 iunie, Bucureşti

Backyard Weekend înseamnă peste 30 de ore de muzică, sub clar de lună, lângă piscină, la Complexul Studenţesc Tei, între 23-24 iunie. Anul acesta, invitaţii evenimentului vor fi Patrice, Grandmaster Flash, Aquarius Heaven, Foals dj set, Goldie, Sofa Surfers dj set, Robert Owens dj set & live vocals, Wareika, Deetron, Krystal Klear, Dauwd, Lapalux, Douglas Greed, Alex Deforce, Jazz Neversleeps, Bogman, Khidja, Fouchat, Giuser.

Abonamentele în avans (deşi în număr limitat) costă între 600 -100 lei, în funcţie de data achiziţiei, iar dacă te hotărăşti să iei unul de la intrare, preţul este de 60 lei (sâmbătă începând cu orele 20:00 şi duminică, de la ora 18.00) sau 40 lei, duminică, între 12.00 - 18.00, până la finalul evenimentului.

Festival culinar şi expoziţie foto Thailanda, 22 iunie, Bucureşti

Din 22 iunie, istoria, cultura, arta şi natura Thailandei vor fi surprinse într-o frumoasă expoziţie de fotografie, la Muzeul Satului ,,Dimitrie Gusti”. Vizitatorii vor avea ocazia să admire atât capturile exoticului fost Siam cât şi să guste preparatele culinare specific acelei zone!

Program: 9.00-19.00

Transilvania Tattoo Expo, 22-24 iunie, Sibiu

Anul acesta, Transilvania Tattoo Expo reuneşte la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu aproape 60 de artişti din 19 ţări, pentru a celebra arta corporală.

Festivalul va pune accent pe mai multe stiluri de tatuaj - de la cele tradiţionale maori până la binecunoscutul stil japonez, în formă de expoziţie sau demonstraţii live.În acest sens, vă puteţi baza pe prezenţa tatuatorilor Don Fat (Spania), Benjamin Moss (SUA), John Montgomery (SUA), Tony Mancia (SUA), Cristian Benvenuto (Argentina), Miranda Israel (Mexic), Mana Tahititatau (Noua Zeelandă), Attila de la BizzArt (România), John Maxx de la Radical Ink (România).

Alte atracţii ale festivalului: muzică rock LIVE şi filme documentare

Preţul unui bilet/zi este de 15 lei iar pentru tot week-end-ul, 30 lei.

Femei pe Mătăsari, 22-24 iunie, Bucureşti

Artă, muzică live, expoziţii, proiecte şi multe alte surprize, asta promite ediţia a II-a a festivalului urban ,,Femei pe Mătăsari”. Între 22-24 iunie, Strada Mătăsari va fi locul unui melanj de fotografie, pictură si sculptură, dans, piese de teatru şi proiecţii cinematografice.

În fiecare zi de festival, bucureştenii vor putea asculta muzică bună de la Şuie Paparude, Les Elephants Bizarres, Moonlight Breakfast, The Mono Jacks, Blue Nipple Boy, Norzeatic & Khidja, Loungerie II, We Singing Colours şi Travka.

 

FILM

La capitolul film, aşteptaţi-vă la patru premiere cinematografice cât se poate de diferite: una vesteşte o reîntoarcere a naziştilor de pe…Lună, altă peliculă spune povestea unui vânător de capete dispus să facă orice pentru independenţă financiară, o comedie despre rock, dans şi dragoste şi un SF despre un preşedinte american devenit vânător de vampiri.

Iron Sky. Invazia (Iron Sky); cu Julia Dietze, Götz Otto, Christopher Kirby, Tilo Prückner

Vânătorii de capete (Hodejegerne); cu Aksel Hennie, Nikolaj Coster-Waldau, Synn

Rock pentru totdeauna (Rock of Ages); cu Tom Cruise, Paul Giamatti, Malin Akerman

Abraham Lincoln: Vânător de vampiri (Abraham Lincoln: Vampire Hunter); cu Mary Elizabeth Winstead, Benjamin Walker

Citește și:
FOTO „Sex înaintea partidelor? Mulți aleg altceva
Diverse
FOTO „Sex înaintea partidelor? Mulți aleg altceva" » Fosta soție a unui fotbalist face dezvăluiri picante
Radu Drăgușin, anunțat oficial la noua echipă: „E aici”
Campionate
Radu Drăgușin, anunțat oficial la noua echipă: „E aici”
Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial
I-au „plătit-o” lui Donald Trump! În frunte cu Lukaku, belgienii l-au ironizat pe președintele SUA, apoi au postat doar două cuvinte
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
I-au „plătit-o” lui Donald Trump! În frunte cu Lukaku, belgienii l-au ironizat pe președintele SUA, apoi au postat doar două cuvinte
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează