Articol de Alexandru Grigore - Publicat marti, 25 februarie 2020 21:08
Daniel Pancu (42 de ani), antrenorul celor de la Rapid, a vorbit despre remiza cu Turris Turnu Măgurele, 0-0. Deși giuleștenii au ratat șansa de a urca pe locul 2, tehnicianul e mulțumit cu punctul obținut, însă le reproșează adversarilor atitudinea avută pe durata partidei.
„E un punct foarte important, care la finalul campionatului ar putea să conteze foarte mult. Am întâlnit o contracandidată serioasă la promovare, o echipă bună. Sunt nemulțumit de prima repriză. Au fost multe faze interpetate greșit din partea noastră. E primul joc după o pauză lungă și am făcut unele greșeli de interpretare a jocului. Aștept mai mult de la jucătorii cu experiență, care ar trebui să poată să joace un meci de o asemenea presiune.
Din păcate, am rămas în «10» la finalul primei reprize. Am schimbat la pauză, iar Turris a mai avut o singură ocazie apoi. Oricum, sunt foarte mulțumit de acest punct. Acum totul e istorie, ne gândim doar la următorul meci, cel de la ASU Poli Timișoara. Chiar dacă suporterii sunt înfrățiți, sunt sigur că cei de la Timișoara ne vor oferi o replică puternică”, a declarat Daniel Pancu.
Daniel Pancu: „Cei de la Turris au venit montați să provoace”
Antrenorul giuleștenilor a vorbit și despre tensiunile existente în timpul partidei. Jucătorii celor două echipe au fost aproape de o bătaie generală după eliminarea lui Ionuț Voicu.
„Jucătorii de la Turris au venit montați să provoace. L-am văzut și pe Linkar (n.r - antrenorul oaspeților) având unele discuții mai aprinse cu suporterii. Nu e cazul să pui paie pe foc”, a spus Pancu.
VIDEO // Ionuț Voicu: „Îmi pare rău că mi-am lăsat echipa în «10»”
„A fost o intrare mai tare. Am vrut să joc mingea, dar el a fost mai rapid decât mine. Arbitrul a luat decizia corectă și mă bucur că adversarul nu a pățit nimic. Îmi pare rău că mi-am lăsat echipa în «10» și i-am dezamăgit puțin pe suporteri. Rapidul nu va sta niciodată într-un jucător, indiferent de numele lui” - Ionuț Voicu, fundaș Rapid