Articol de GSP - Publicat miercuri, 19 februarie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 19 februarie 2014 13:29
Rapidul trece prin cea mai grea perioadă din istoria de 91 de ani a clubului, iar suporterii vişinii speră să dea o mînă de ajutor la partida amicală organizată duminică, ora 11:00, pe Giuleşti, contra celor de la FC Voluntari.
Într-un comunicat postat pe profilul de facebook al echipei, liderii galeriei giuleştene cer ajutorul financiar al fanilor:
"Ţinând cont de situaţia financiară dificilă cu care se confruntă Rapid, Liga Suporterilor Rapidişti şi implicit Galeria Rapidului a luat decizia de a emite o serie de tichete de solidaritate dedicate fanilor, iar din banii strânşi în urma partidei amicale de duminică împotriva formaţia FC Voluntari, să fie plătite toate cheltuielile de organizare a partidei, restul urmând să fie donaţi sub formă de primă jucătorilor şi angajaţilor care slujesc culoarea vişinie.
Rapid trece prin clipe grele şi este momentul să demonstrăm încă o dată că suntem o mare familie. Orice rapidist, din orice categorie socială îşi permite să dea 5 ron pe un tichet de dragul echipei noastre. De aceea am ţinut o şedinţă între noi şi am hotărât împreună emiterea acestor tichete. Noi nu vrem să ne susţinem echipa iubită doar cu încurajări, ci şi să o ajutăm financiar aşa cum putem.
Cei cu posibilităţi mari îşi pot achiziţiona câte doresc. Vorbim de o transparenţă totală şi banii strânşi vor fi împărţiţi jucătorilor şi angajaţilor în prezenţa reprezentanţilor clubului, după ce vor fi plătite cheltuielile de organizare a meciului. Doar împreună putem răzbi iar noi, rapidiştii, indiferent de situaţia dintr-un moment sau altul, rămânem mai speciali şi dedicaţi necondiţionat echipei noastre!”