INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFER

Fantastic! Al treilea superstar din Premier League care va merge la Fenerbahce: "Turcii îl vor neapărat"

Articol de GSP - Publicat sambata, 19 septembrie 2015 15:30

Fenerbahce a făcut două transferuri incredibile în această vară, reuşind să-i aducă pe Robin Van Persie şi pe Nani de la Manchester United, dar turcii au ratat obiectivul principal, calificarea în grupele Ligii Campionilor.

Şefii clubului vor să mai dea o lovitură importantă la finalul sezonului şi să aducă un alt superstar din Premier League, pe Mesut Ozil de la Arsenal.

Chiar agentul fotbalistului a vorbit în presa din Turcia despre interesul lui Fener: "Se pare că intenţiile celor de la Fenerbahce sînt foarte serioase, dar depinde şi de Arsenal. Totul va deveni clar la finalul sezonului. Este un pic cam devreme să vorbim acum, nu poţi cunoaşte condiţiile. Este clar că Fenerbahce vrea să-l aducă".

Mesut Ozil are părinţi turci şi a şi anunţat că în viitor ar vrea să joace în prima ligă turcă pentru Fenerbahce. Mijlocaşul a ajuns la Arsenal pentru nu mai puţin de 50 de milioane de euro.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ședință de urgență în Bănie! Rotaru a schimbat planurile, Gâlcă e forțat să plece » Cine poate sta pe bancă la Universitatea Craiova - FCSB
Cupa Romaniei
Ședință de urgență în Bănie! Rotaru a schimbat planurile, Gâlcă e forțat să plece » Cine poate sta pe bancă la Universitatea Craiova - FCSB
Crainicul Știucă, ieșire publică după scandalul din Dinamo - FCSB: „Prea bună ca să nu fie spusă!”
Cupa Romaniei
Crainicul Știucă, ieșire publică după scandalul din Dinamo - FCSB: „Prea bună ca să nu fie spusă!”
Mărturiile zguduitoare ale unui campion mondial din România, care locuiește în Valencia: „Soția mea a fugit cu jumătate de roată în apă, cu 20 de minute înainte de furtună!” » Scene ireale în supermarket: „Au luat și biscuiții de câini”
Special

Ricardo Grigore a debutat la noul club și dezvăluie într-un interviu GSP: „Din păcate, e un fotbal mai ridicat decât ce avem noi în Liga 1! Aici, nu există așa ceva”

Comentarii (3)
madskills
madskills  •  20 Septembrie 2015, 06:41
Postat de the_gunner pe 20 Septembrie 2015, 04:02

Da ,stirea e autentica ! Au fost contacte in vara trecuta intre cluburi ,dar cei de la Arsenal au ris de propunerea ilara a turcilor .25 mil de euro ! Daca in vara viitoare se va face transferul numai Arsenal va beneficia de acolo . Ozil nu intra in vederile noului antrenor,caci am impresia ca AW va fi inlocuit ( cu Klopp ???) Pt fiecare e clar ca jucatorul frineaza atacul echipei,iar inspiratia l-a parasit o data cu plecarea de la Werder Bremen . Cu banii obtinuti Arsenal ar putea cumpara un Draxler ,ori alt coordonator de joc . Ei duc lipsa de asa ceva .Ozil e cum e ,Cazorla imbatrineste si nu-l mai asculta sutul ,iar Wilshere mai mult pe masa de operatie .

Gata, ai facut tu planul pentru cei de la Arsenal? Ai impresia ca o sa vina Klopp? =)) Amice, zi-ne si noua de unde ai tu..impresiile astea. Nu de alta, dar Klopp e dat aproape sigur la Bayern din 2016, cand o sa-i expire contractul lui Pep. Unele voci spun ca este deja "arvunit" si de aia a refuzat inclusiv pe Real vara asta.

the_gunner
the_gunner  •  20 Septembrie 2015, 04:02

Da ,stirea e autentica ! Au fost contacte in vara trecuta intre cluburi ,dar cei de la Arsenal au ris de propunerea ilara a turcilor .25 mil de euro ! Daca in vara viitoare se va face transferul numai Arsenal va beneficia de acolo . Ozil nu intra in vederile noului antrenor,caci am impresia ca AW va fi inlocuit ( cu Klopp ???) Pt fiecare e clar ca jucatorul frineaza atacul echipei,iar inspiratia l-a parasit o data cu plecarea de la Werder Bremen . Cu banii obtinuti Arsenal ar putea cumpara un Draxler ,ori alt coordonator de joc . Ei duc lipsa de asa ceva .Ozil e cum e ,Cazorla imbatrineste si nu-l mai asculta sutul ,iar Wilshere mai mult pe masa de operatie .

georgik89
georgik89  •  19 Septembrie 2015, 17:28

Ce dezinformare crasa in titlu, ati ajuns un site de cancan, mi-e scarba cand vad ca va numiti site de sport. Stirea e doar un zvon penibil si voi scrieti in titlu ca si cum s-au inteles cluburile si jucatorul a si semnat deja. Arsenal cere cel putin 50 de milioane pe Ozil, jucator care la 26 de ani nu va alege sigur sa isi puna capat carierei printr-o plecare la Fenerbahce, unde il asteapta un campionat obscur, cimitir de elefanti.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează