Articol de GSP - Publicat marti, 03 martie 2015 00:00 / Actualizat marti, 03 martie 2015 11:38
Olympiakos este lider în campionatul Greciei, la 6 puncte în faţa ocupantei locului 2 Panathinaikos, echipă în faţa căreia a pierdut în ultima etapă cu scorul de 1-2.
Înfrîngerea cu prinipala contracandidată la titlu coraborată cu eliminarea din Europa League în faţa lui Dnipro Dnipropetrovsc nu i-a picat bine patronului celor de la Olympiakos, Evangelos Marinakis, care a decis să-şi amendeze jucătorii cu o sumă uluitoare: 500.000 de euro, informeaza presa internaţională.
" Olympiakos este cel mai mare club din Grecia şi pentru fiecare dintre voi trebuie să fie o onoare că jucaţi aici. Atît timp cît jucaţi pentru Olympiakos, trebuie să daţi totul, să faceţi sacrificii. Trebuie să cîştigaţi campionatul şi Cupa Greciei. Să vă intre bine în cap acest lucru", le-a spus Marinakis jucătorilor săi.
Şi fotbalul românesc a avut parte de un caz asemănător, cînd Gigi Becali a decis să-l amendeze cu o sumă uriaşă, 100.000 de euro, pe Gabi Iancu pentru că a părăsit cantonamentul echipei naţionale de tineret.