FOTO Momente de groază şi fotografii cu alpiniştii români care au răpus Muntele Ucigaş: "Cîteva secunde şi mă mătura avalanşa!"

Cu ce probleme se confruntă un alpinist de mare altitudine pe munte? "Dureri puternice de cap, lipsa poftei de mîncare, vînt, deshidratare, ninsori, avalanşe, crevase, pereţi abrupţi, arsuri solare, gît inflamat, aer rarefiat, monotonie, epuizare, ceaţă, -40 de grade Celsius, cort îngheţat, irascibilitate" a răspuns la cald Zsolt Torok, liderul expediţiei româneşti pe Nanga Parbat, care a revenit în ţară sîmbătă noapte, la o săptămînă de la ascensiunea pe vîrful unuia dintre cei mai dificili munţi din lume.

"Nici o problemă nu ne-a ocolit", a continuat relaxat Torok, care i-a avut alături pe colegii săi de echipă, Aurel Sălăşan, Marius Gane, Vlad Teofil şi Bruno Adamcek, ultimul abandonînd ascensiunea la 6.900 m.

Au slăbit 10 kilograme!
Nu sînt nişte bărbaţi impunători prin statură. Au 1,70 metri înălţime, sînt mai degrabă slabi decît bine făcuţi, uşor aduşi de spate, feţele le sînt ridate şi arse de soare, dar sub haine se simt braţe şi picioare vînjoase. "Am 39 de ani şi am acum corpul de la 16 ani. Ar trebui să fiu fericit, nu?!", a glumit Torok, care s-a întors acasă cu 8 kilograme mai uşor decît a plecat.

Colegii săi au fost şi mai generoşi pe munte. "Eu am slăbit vreo zece kilograme", s-a auzit Marius Gane, românul care în 2003 a ajuns şi pe Everest. Aurel Sălăşan şi Vlad Teofil nu au urcat încă pe cîntar, dar îl aprobă pe Marius.

- De ce este Nanga Parbat de trei ori mai dificil de escaladat decît Everestul?
- Din mai multe cauze. Diferenţa de nivel între tabăra de bază şi vîrf este foarte mare. Baza este situată la 3.800 metri, în comparaţie cu cea de pe Everest, care este la 5.400. Pe Nanga Parbat pantele sînt mai abrupte, aici găsindu-se cel mai înalt perete, de aproape 5.000 metri. Iar vîrful este, practic, un alt munte pe munte. Are o formă trapezoidală, cu alţi pereţi dificili.

După zece zile nu au mai putut mînca

- Şi care este cel mai mare duşman al alpinistului?
- Vîntul. Urmează ceaţa, ninsoarea şi apoi toate slăbiciunile corpului.
Marius Gane a fost mai explicit. El a povestit cum au a început să-i doară capul încă din tabăra de bază. Apoi s-a instalat lipsa apetitului, tusea seacă. Şi cu cît au avansat mai mult pe munte, au apărut alte suferinţe. "Stiţi iarna, cînd se merge în zăpadă, pe ghete apare o dungă albă. I se spune sare. Noi obţinem apa prin topirea zăpezii şi toată acea sare o bem şi din cauza ei ni se inflamează cerul gurii, limba, tot gîtul. După zece zile, mîncatul devine un chin", a spus Gane.

- Şi ce aţi mîncat pe munte?
- Mîncare gătită deshidratată...

- Adică?
- Orez cu pui, paste cu pui, spanac, supe. Meniul este compus din trei feluri. Desertul constă în fructe deshidratate, lapte praf cu cacao, budincă, ciocolată caldă, ceai... Important este să bem cinci litri de lichide pe zi pentru a evita deshidratarea.

"Te lasă nervii!"
Dar nu numai fizicul le este afectat pe munte. "Tăria unui alpinist stă în psihic", a vorbit Torok. În timpul unei ascensiuni intervine monotonia, dar şi lipsa intimităţii îşi spune cuvîntul. "Cortul este mic şi cînd îl împarţi cu un coleg practic nu mai ai spaţiul tău. Dormim lipiţi unul de altul şi la fiecare mişcare îl deranjezi pe celălalt. Înţelegi situaţia, dar cu timpul devii irascibil. E o adevărată aventură să stai în fund şi să încălzeşti mîncarea", a povestit Aurel Sălăşan.

Totul este bine cînd se află în urcare. Cînd te opreşti pentru înnoptat, începi să netezeşti terenul unde campezi. Eşti îngheţat bocnă şi abia aştepţi să intri în cort. Te chinui să scoţi colţarii din picioare, dar aceştia au chingile îngheţate, ajungi în sacul de puf, te încălzeşti şi apoi realizezi că trebuie să ieşi din nou afară ca să strîngi zăpadă pentru topit", a mărturisit Torok. "Şi trebuie să fii atent să nu iei zăpadă galbenă!", a intervenit rîzînd Vlad Teofil.

- Cu cît este mai cald în cort faţă de afară?
- Cu nici un grad. Avantajul este că nu te mai bate vîntul. Problema este că dimineaţa te trezeşti cu condens îngheţat pe interior care începe să cadă pe tine... Te lasă nervii...

Noroc sau destin?
Cei cinci alpinişti români s-au confruntat cu pericole încă din prima zi, cînd au declanşat ascensiunea spre vîrf. Chiar liderul echipei a trecut printr-un moment de coşmar, pe care abia acum îl mărturiseşte.

"În tabăra de bază a nins abundent o zi, iar pe Nanga Parbat zăpada multă înseamnă avalanşe sigure. Am plecat primul spre tabăra de bază avansată şi le-am spus celorlalţi să vină cînd sînt gata. Traseul o coteşte la un moment dat spre dreapta. Atunci am auzit cum s-a pornit o cădere de zăpadă, dar am fost ferit de perete. Dacă aş fi plecat cu cîteva secunde mai repede mă mătura. Nu ştiu ce a fost. Noroc? Soartă? Important e că am scăpat. M-am oprit, am analizat situaţia şi mi-am zis că pericolul a trecut. Am mers mai departe".

- De ce este coborîrea mai dificilă decît urcatul?
- Cînd începi o ascensiune, pleci cu elan, ai un punct de atins, eşti împins de ambiţia de a ajunge sus. La urcare îţi foloseşti 80 la sută din energie, din puteri. Cine forţează şi consumă sută la sută pînă sus e un om mort. Cînd începi coborîrea,dintr-o dată te relaxezi. Deşi te gîndeşti la viaţă, la copil, la soţie, dispare motivaţia şi apare deconcentrarea.

"Cei care forţează mor!"

- Este alpinistul mai puţin atent?
- Da. La urcare, după fiecare pas te opreşti ca să respiri de cîteva ori şi te gîndeşti la pasul următor. La coborîre mergi mai repede şi este de ajuns să faci un pas greşit ca să cazi în abis.

- Care este cea mai mare greşeală pe care o poate face un alpinist de mare altitudine?
- Lipsa de cunoaştere a sinelui. Trebuie să recunoşti cînd nu mai poţi. Cei care au forţat spre vîrf nu s-au mai întors.

- Aţi învins statistica muntelui, care arată că unul din trei alpinişti moare!
- Da. Am învins cifrele şi muntele...

Vrea castele de nisip la nivelul mării
Zsolt Torok a fost întîmpinat la aeroport de soţia sa, Minerva, care l-a avut în braţe pe băieţelul lor de doar 11 luni, David. "În ziua în care am ajuns pe vîrf am aflat că fiul meu a făcut primii paşi", a spus Torok, care nu-şi doreşte acum decît un singur lucru. Să plece în concediu cu familia. "Vreau să fiu un om normal, să fac castele de nisip pe plajă împreună cu David", a spus liderul expediţiei româneşti pe Nanga Parbat.

Singuri pe munte! Şi bine, şi rău
Cei patru alpinişti români sînt singurii din acest an care au atins vîrful himalayan Nanga Parbat. Ei au ales să urce pe faţa Rupal, versantul cu cel mai mare abrupt muntos din lume, de 4.600 m înălţime, pentru a evita aglomeraţia de pe faţa Daimir. Pe 26 iunie însă, 11 alpinişti străini au fost ucişi de teroriştii talibani, care au atacat tabăra de bază de pe Daimir.

Autorităţile pakistaneze au evacuat imediat toţi alpiniştii de pe munte. După insistenţele Ambasadei României în Pakistan, echipei româneşti i s-a permis să continue, dar sub pază militară în tabăra de bază. "A fost şi bine, şi rău că am fost singurii. Nu a existat riscul ca alpinişti aflaţi mai sus de tine să declanşeze avalanşe de zăpadă sau de pietre, dar nici nu am beneficiat de ajutorul urmelor sau al corzilor montate de alţi căţărători", a explicat Zsolt Torok.

În vîrf pe întuneric
12 ore le-au trebuit alpiniştilor să ajungă din Tabăra 6, de la 7.600 m, pînă pe vîrf. Primul a ajuns Marius Gane, fiind urmat de Aurel Sălăşan şi Zsolt Torok. Ultimul a fost Vlad Teofil, care a început coborîrea la apusul soarelui.

"Nu am avut prea mult timp de admirat priveliştea. Trebuia să încep retragerea. La baza muntelui era deja noapte. Norocul nostru a fost că a fost lună plină şi aproape că nu a fost nevoie să folosim lanterna frontală", a povestit Teofil. Acesta a imortalizat momentul în care a ajuns pe vîrf, unde se afla deja steagul României ancorat de colegii săi.

100 de metri de coardă au folosit cei cinci alpinişti în timpul ascensiunii pe Nanga Parbat (8.126 m)

"Nanga Parbat este o mare parte din istoria alpinismului mondial şi mă simt onorat că sînt unul dintre cei puţini care au reuşit să ajungă acolo sus. Nu am folosit serpaşi, nu am folosit oxigen, şi nu am avut ajutor din partea altor echipe" (Zsolt Torok)