Articol de Cristi Preda (foto), Andrei Petrescu, Andrei Furnigă (video) - Publicat sambata, 10 februarie 2024 15:15 / Actualizat sambata, 10 februarie 2024 20:56
România s-a impus cu 33-18 pe teren propriu în fața Belgiei, în grupa B a Rugby Europe Championship, și a luat o opțiune serioasă pentru semifinale.
„Suntem în faţa unui nou meci important, vom întâlni naţionala Belgiei, care a produs o surpriză în prima etapă a REC. Este important şi că jucăm în faţa propriilor suporteri şi avem multe lucruri de demonstrat.
În primul rând, ne dorim să câştigăm acest meci şi cred că este cel mai important lucru. Ştim că nu va fi uşor, ştim că au jucători importanţi, dar vom lupta cu ei pentru că vrem să continuăm seria victoriilor în această aventură”, a spus David Gerard, antrenorul României, înainte de confruntarea cu Belgia de pe Stadionul „Arcul de Triumf”.
Cele două formații au reușit două victorii în prima etapă de Rugby Europe Championsh (REC), România a trecut de Polonia cu 20-8, iar Belgia a produs surpriza învingând Portugalia cu 10-6.
În actualul format sunt două grupe, „stejarii” făcând parte din grupa B, se joacă trei meciuri, ultimul pentru România va fi cu Portugalia, acasă, pe 17 februarie. Apoi se face un clasament, iar primele două clasate merg în semifinale, așa că fiecare meci are o mare importanță.
Început dificil pentru România
„Stejarii” au pornit mai greu în meciul de sâmbătă, la care au asistat 4.000 de oameni. Gott i-a pus pe belgieni în avantaj după zece minute cu două lovituri de pedeapsă reușite. Românii au presat în următoarele minute și, spre bucuria fanilor, au intrat la vestiare în avantaj cu 14-6. Reușitele le-au aparținut lui Savin (25) și Conache (40), Melinte fiind cel care a transformat cele două eseuri.
Prima repriză a fost marcată și de accidentările lui Mihai Graure și Dragoș Ser, primul a plecat de pe teren pe picioare direct la ambulanță, iar al doilea a stat câteva minute bune întins pe teren, dar s-a ridicat și a mers pe bancă.
„Stejarii” au continuat să conducă ostilitățile și în partea a doua, Manumua (47) reușind încă un eseu, iar scorul a devenit 26-6 în minutul 55, după un eseu de penalizare. Replica belgienilor a venit, presărând un pic de suspans cu douăzeci de minute înainte de finalul partidei, 26-13.
Au făcut 26-18 și s-a jucat cu multă ardoare. Roșu a adus și punctul bonus pentru România cu un eseu reușit în minutul 82, unul transformat. Scorul final a fost 33-18. Săptămâna viitoare urmează un test mai dur, cel cu Portugalia. Deocamdată, „stejarii au savurat victoria, făcând un tur de onoare în aplauzele entuziaste ale spectatorilor.