Cătălin Tolontan
Cătălin Tolontan a intrat în presă în 1990, la ziarul studenţesc al Facultăţii de Comerţ din Academia de Studii Economice.
Jurnalistul a devenit cunoscut odată cu ascensiunea ProSport de la sfârşitul anilor '90, sub patronatul lui Adrian Sârbu, în chip de redactor-şef al publicaţiei care l-a avut pe Ovidiu Ioaniţoaia ca director. Tot la Media Pro a coordonat echipa care a lansat publicațiile locale din seria Clujeanul, Hunedoreanul, Bihoreanul...
Din 2003 și Citește mai mult...
până în 2018, cu aceeași echipă de jurnaliști, a fost redactor-șef al Gazetei Sporturilor, unde a insistat în investigații de presă.
În 2018 a cedat postura de redactor-șef al GSP lui Cătălin Țepelin și până în decembrie 2023 a fost coordonator editorial pentru GSP.
Ce stă în spatele urmăririi penale a lui Ghiţă şi a unor membri ai familiei lui Ponta » Sursă gsp: “Cercetările DNA pe fonduri europene sînt doar la început”
Urmarirea penala a lui Sebastian Ghita si a unor membri ai familiei lui Victor Ponta face parte dintr-un vast plan de lupta impotriva coruptiei pe fonduri europene, categorie unde intra si Gala Bute Descinderile de ieri ale DNA, unde sint [...]
TOLO.ro » Un episod care ar fi putut-o trezi pe Monica Ridzi din somnul puterii » Păcat că n-a azvîrlit geanta spre ministru!
Ce buna si ce umana ar fi fost trezirea atunci! Au fost mai multe momente cind Monica Iacob Ridzi ar fi putut sa evite inchisoarea. La un moment dat, pe la inceputul scandalului, ministrul era gata sa incaseze o poseta in cap. Vorba vine sa [...]
EXCLUSIV Traseul mitei: MDRT - Gărdean - Lungu - Breazu - Udrea » Gazeta a aflat ce urmăresc să demonstreze procurorii DNA şi care e portretul omului de încredere al Elenei Udrea
UPDATE 2: Din referatul procurorilor pentru arestarea lui Breazu, pe care Mediafax l-a publicat exclusiv, rezulta ca acesta era penultimul pe filiera mitei. Mai departe, el dadea banii ministrului PD-L, via Topoliceanu, sau cumpara vacante si [...]
Ridzi - Udrea derby penal » Un arest şi un verdict iminent în două investigaţii ale Gazetei. Banii sportului se răzbună întotdeauna pe cei care îi iau!
Ceva le-a legat pe Ridzi si pe Udrea de la inceput. In iunie 2009 documentam cazul “2 Mai”. Sint atitea amintiri caresi pastreaza prospetimea si astazi… Unul dintre operatorii TV care filmasera la Costinesti marturisea ca sefii din [...]
Ce NU vor BRD, Udrea, SRI şi DNA să aflaţi despre Gala Bute!
Culisele cererii de arestare a Elenei Udrea pentru Gala Bute. ”Nu ma tem sa fiu calcata in picioare. Doar calcata in picioare iarba devine carare”, zice Elena Udrea, impreuna cu Blaga Dimitrova, in deschiderea celei mai recente carti a [...]
DNA cere arestarea Elenei Udrea pentru "Gala Bute"! » Politicianul: “N-am luat nici un ban!”. Sursă din justiţie: “Luare de mită e şi cînd iei pentru altul”
Udrea: “N-am luat nici un ban!”. Sursa din justitie: “Luare de mita e si cind iei pentru altul” DNA a cerut arestarea Elenei Udrea in dosarul Bute. Parlamentul va vota probabil azi daca ii ridica imunitatea. Printre acuzatiile la adresa [...]
Mărturii DNA: Pentru plăţi la zi, Udrea cerea "sponsorizări", iar acestea se făceau şpăgi!
In august 2014, Gazeta scria ca oamenii din ministerul Elenei Udrea o indica drept piesa centrala a operatiunii Gala Bute. Astazi, procurorii vin cu doua declaratii surprinzatoare, una chiar de la mina dreapta a lui Udrea. Cei doi au fost [...]
TOLO.RO: Consilierul lui Udrea lua 10 la sută şpagă din contract!
CONSILIERUL LUI UDREA LUA SPAGA 10 LA SUTA DIN CONTRACT! UPDATE 11:10 Stefan Lungu, consilierul personal al Elenei Udrea in vremea organizarii Galei Bute si personaj care potrivit marturiilor GSP de-a lungul investigatiilor a jucat un rol [...]
TOLO.RO: Cine a turnat-o pe Elena Udrea si de ce dosarul s-a încheiat acum?
Fostul ministru Ion Ariton si fostul secretar general al Ministerului Dezvoltarii Gheorghe Nastasia sint cei in ale caror declaratii apare numele Elenei Udrea ca avind rolul central in Gala Bute. de Mirela Neag si Catalin Tolontan Ion [...]
Surse DNA: "Lui Udrea i se trage de la banii de la Pescariu ajunşi în firmă şi nedeclaraţi"
Elena Udrea a fost adusa astazi cu mandat la sediul Directiei Nationale Anticoruptie si este audiata de mai bine de doua ore in calitate de suspect in Dosarul Microsoft, fiind acuzata de spalare de bani si fals in declaratii de avere. (DETALII [...]
Tolontan, despre serviciile secrete şi misterioasa retragere a unei procuroare de la Cluj
Exagerarile presei. Elena Botezan, sefa DNA Cluj, este numita de jurnalistii locali “Doamna de Fier a anticoruptiei din Transilvania”. Dar lista nu e exagerata, ci, dimpotriva, rezumata. In urma dosarelor alcatuite de oamenii Elenei Botezan, [...]
TOLO.RO » Plecări din DNA, peste 100 de dosare vor ieşi pe scenă
Citeva informatii, fara nici o judecata de valoare, fara sensul ca ceea ce se intimpla este bine sau rau. Doar informatii. Le marcam ca atare pe cele confirmate si pe cele neconfirmate inca. 1. CONFIRMAT: In ultimele luni, a avut loc un [...]
Investigaţie GSP: O ţară APROXIMATIV cinstită » Sala de sport care se va construi în complexul "Lia Manoliu" îi poate costa 10 milioane € în plus pe bucureşteni!
Cum a strecurat Primaria cuvintul ”circa” in documentele unei licitatii si cum a aruncat el totul in aer. Voci apropiate licitatiei salii de sport acuza un aranjament care-i va costa 10 milioane de euro in plus pe bucuresteni Orasul se [...]
Povestea din redacţia Cotidianul » Victoria unei prese care se concura pe bune
George Lacatus, unul dintre ziaristii care si-au dedicat o buna bucata de vreme afacerilor Loteriei, povesteste pe blog cum a izbutit sa miste sistemul juridic.Pe vremuri, investigatiile erau ca o competitie. Mai multe ziare au luat urma [...]
Pentru a doua oară, procurorii suspectează mită la judecători în Dosarul Transferurilor. Prima oară au eşuat, urmărind 400.000 de euro! Acum, din STENOGRAME, au prins un magistrat-şantajist! MM a refuzat tîrgul
DNA urmarea de multa vreme magistrati despre care avea suspiciuni ca ar fi primit sau negociat bani in dosarul celor 8 sefi din fotbal. Pina acum, n-au avut probe, dar ieri l-au arestat pe judecatorul Stan Mustata, dupa o urmarire de 6 luni [...]
UPDATE Elena Udrea: "Tolontan se poate aştepta inclusiv să-l dau în judecată. Totul a fost legal!”. Ziaristul: ”Să mai citească o dată Ordonanţa DNA! Gala a fost o ilegalitate cap-coadă! Dar asta o vor stabili judecătorii, nu Udrea, noi sau DNA”
Cum s-a pus la cale afacerea la initiativa Elenei Udrea si cum, chiar la final, apare si firma care si-a crescut de 10 ori cifra de afaceri sub PD-L! Rudel Obreja avea in buzunar biletul pentru o vacanta in Maldive cind a fost ridicat de [...]
Urmează al doilea KO în Gala Bute! Sursă judiciară: “Chiar dacă ministrul Elena Udrea a semnat doar felicitările de Crăciun şi de Paşte, ea este unul dintre profitorii corupţiei din spatele galei de box!”
Redeschiderea dosarului la DNA ameninta pe toti cei protejati pina azi, in primul rind pe fostul ministru Elena Udrea ULTIMA ORA: Firmele familiei Gardean, unul dintre marii sponsori ai PD-L si beneficiar al banilor oferiti de ministerul [...]
UPDATE Dragomir a fost eliberat în zori şi va fi cercetat în stare de libertate » Prima lui reacţie
UPDATE 10:30 Explicatiile Parchetului » De ce este cercetat Dragomir pentru savirsirea infractiunilor de delapidare, evaziune fiscala si spalare a banilor DETALII AICI UPDATE ora 5:30 Dragomir a fost eliberat in aceasta dimineata, dupa mai [...]
Investigaţie GSP: Filiera Comisionul » “Gata, cazul s-a încheiat, m-am înţeles cu Pandurii!”. Vezi de ce se grăbeşte Anamaria Reghecampf!
Conflictul pe marginea comisionului de 250.000 de euro scoate la iveala o filiera de plati intre Marin Condescu si impresarul Anamaria Reghecampf. Dupa ce, oficial, Pandurii au dat dreptate comisiei FRF care sustine ca banii trebuiau [...]
Investigaţie GSP: Filiera Comisionul » Cum a luat Anamaria Reghecampf 1 milion de lei pe această hîrtie!
Comisiile FRF acuza clubul Pandurii Tg. Jiu ca i-a platit ilicit impresarei un comision de 20% din transferul unui jucator Investigatie de Justin Gafiuc si Catalin Tolontan Gazeta Sporturilor a intrat in posesia documentelor care probeaza [...]
Procurorul din dosarul Ridzi redeschide cercetările în Gala Bute!
Mariana Alexandru a reluat, practic, de la zero dosarul galei de box. Intr-un referat, ea a afirmat ca trebuie mers pe pistele Ministerului Turismului si Ministerului Economiei Rivali din tabere politice contondente, Adrian Nastase si [...]
Justiţia a vorbit: Ridzi, 5 ani de închisoare cu executare » Ediţie specială a Gazetei: în loc de poze, cititorii au cuvîntul
Monica Ridzi, primul ministru din istoria sportului romanesc condamnat la 5 ani de inchisoare cu executare. Decizia nu e definitiva Editia de azi a Gazetei Sporturilor nu are fotografii. Cuvintele sint la locul lor, dar pozele din fiecare [...]
12 inculpaţi, 12 condamnaţi » 45 de minute a durat citirea de către judecătorul ICCJ a sentinţei în procesul "2 Mai - Ridzi"
Verdictul in cazul Monicai Iacob-Ridzi cumuleaza 16 ani si 6 luni de inchisoare, dar dupa contopire a primit 5 ani cu executare Ieri, la ora 16,00, in cladirea Inaltei Curti de Casatie si Justitie era liniste, singurii oameni prezenti pe [...]
Rugă pentru copii. Adevăratele rădăcini ale dosarului Ridzi
Monica Ridzi a apelat la argumentul memoriei in fata copiilor sai in ultimul cuvint pe care l-a avut. Sentinta va veni pe 27 ianuarie Cele doua versiuni ale realitatii s-au asezat ieri una in fata celeilalte, pentru intilnirea decisiva. [...]
Investigaţie GSP » 60.000 € aruncaţi! Curtea de Conturi confirmă jaful din Radio România de la Gala Bute
Cum dau din colt in colt semnatarii contractului prin care Radio Romania a platit 60.000 de euro pentru Gala Bute Peste doua zile, Radio Romania va transmite gratis meciul de box de la Montreal dintre Lucian Bute si Jean Pascal. Pe 23 [...]