GSP SPECIAL  ·  SERIAL

Serial despre șah în GSP, după succesul Netflix cu "The Queen’s Gambit" » Episodul 1: Discuție cu Kasparov despre cum se produce o școală de şah

The Queen’s Gambit // foto: Imago
The Queen’s Gambit // foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 28 decembrie 2020 09:49 / Actualizat luni, 28 decembrie 2020 18:48

The Queen’s Gambit („Gambitul damei”) este serialul cu care Netflix a dat lovitura în finalul lui 2020. În acest context, Gazeta Sporturilor publică o serie de 10 articole despre șah, sub semnătura scriitorului Vasile Ernu, care spune câteva dintre poveștile frumoase ale șahului și legăturile acestora cu serialul Netflix.

  • The Queen’s Gambit a devenit cea mai de succes miniserie proprie din istoria Netflix, înregistrând un număr-record de vizionări: a fost accesată de pe 62 de milioane de conturi din întreaga lume în primele 28 de zile de la lansare. A fost apoi în Top 10 în 92 de țări, în 63 dintre acestea fiind chiar pe prima poziție! 
  • „The Queen’s Gambit” este inspirat de un roman al lui Walter Tevis, care a reintrat în lista de bestseller-ului a New York Times, la 37 de ani de la lansare. Potrivit celor de la Google, întrebarea „Cum să joci șah?" a atins cel mai mare nivel din ultimii nouă ani. Scriitorul american a decedat la un an după ce a publicat romanul, pe 9 august 1984.
  • Cele 7 episoade spun povestea lui Beth, o fată de 9 ani care ajunge la orfelinat după moartea mamei ei. Aici învață să joace șah, devenind, treptat, noua senzație a acestui sport la nivel mondial, înfruntând teribila școală de șah a rușilor. Povestea este una fictivă şi extrasă din romanul omonim lansat în 1983, dar se aseamănă cu cea a renumitului campion la şah, Bobby Fischer.
  • Vasile Ernu, autorul acestei serii despre șah în Gazeta Sporturilor, este un cunoscut scriitor român născut la Odessa, Ucraina, în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi al masterului de Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Volumul său de debut, „Născut în URSS”, a fost distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, ambele în 2007. De asemenea, Ernu publică texte de opinie și în Libertatea. 
  • Iată mai jos primul episod semnat de Vasile Ernu în Gazetă: "Cum m-am cunoscut cu Kasparov sau despre cum se produce o școală de şah"

În toamna lui 2008, m-am văzut pur întâmplător cu Gari Kasparov. În copilărie eram fanul lui. A fost singura mea întâlnire cu el. Eram la un târg de carte la Moscova, unde-mi lansam primul volum tradus în rusă, „Născut în URSS”, iar el își lansa ceva carte la două standuri distanță. Am rugat un amic care-l știa să ne facă cunoștință.

Nu mă interesau pozițiile lui politice: mi se păreau, și mi se mai par încă, total neinteresante și naive. Nici măcar povestea lui despre șah nu mă interesa în mod special: l-am urmărit de mic, am citit tot ce se scria pe subiect.

Am crescut în atmosfera confruntării secolului dintre el și Karpov. Toți cei din generația mea țineau cu Kasparov. Generația părinților ținea cu Karpov. Acum, după atâția ani, când am mult mai multe informații, dar și distanță, văd altfel acea confruntare. Dar nu acesta e subiectul.

Geniul numit Bobby Fischer

Întrebarea mea în acea scurtă discuție era: cum a fost posibilă această școală imbatabilă de șah? Care sunt condițiile producerii unei astfel de școli? – care poate fi de șah, de muzică, de matematică sau alte sporturi. Sinteza discuției e ceea ce urmează.

Istoric, știm că școala sovietică a dominat șahul mondial, mai ales în a doua parte a secolului XX. Începând cu anul 1927, sovieticii mai pierduseră o singură dată: doi ani de zile, 1935-1937, în fața olandezului Max Euwe. În rest, au cam dominat autoritar precum regimul care l-a produs. Singurul moment de slăbiciune este apariția șahistului american Bobby Fischer: el oprește pentru un moment scurt dominația sovietică.

Bobby Fischer este un exemplu perfect: acest tip de „excepție” care întărește regula. De ce? Bobby Fischer nu este un produs sistemic, ci un caz individual: ca un geniu care apare, dispare și nu lasă urmași.

Nu e un sistem care să-l susțină sau să reproducă jucători de talia lui, capabili să-l înlocuiască atunci când el dispare. Un sistem, o școală presupune reproducerea nivelului de pregătire și de competiție pe o durată mai lungă de timp, producerea condițiilor pentru formarea unor jucători de top în număr mare chiar și într-un domeniu aparent ultraindividualist.

La sovietici ce avem: dispare Boris Spasski înfrânt de Bobby Fischer. Ce se întâmplă? Este înlocuit de lupta dintre Karpov și Kasparov, care duc jocul la un nivel și mai ridicat. Sistemul reproduce echipe întregi de Spasski, are cu ce înlocui jucătorul excepțional Spasski. În spatele genialului Bobby Fischer e gol – lipsește școala, nu este un sistem. Americanii aveau școală în alte domenii.

Karpov și Kasparov s-au întâlnit pentru prima dată în 1984 // foto: Imago
Karpov și Kasparov s-au întâlnit pentru prima dată în 1984 // foto: Imago

Șahul devine sport pentru toți

Apropo: Spasski visa să devină șofer. Mergea prin parc și vede la un moment dat niște bătrâni jucând șah. Nimic deosebit pentru epoca aia, era o imagine obișnuită. A asistat, i-a plăcut și s-a înscris la Casa Pionerilor la clubul de șah.

A dat peste un antrenor bun: a fost antrenat, a primit bursă și educație gratuită. În 20 de ani avea să devină campionul lumii. Așa era la început: traseul obișnuit când sistemul deschide oportunități în mai toate domeniile. Karpov și Kasparov aveau să fie deja produse ale unui sistem mai sofisticat – ale unei școli. Fischer este geniul întâmplării care bate sistemul, dar nu-l învinge.

Cum se produce acest sistem – mașina de șah – școala de șah?

Una dintre primele condiții: popularizarea. Pentru prima oară, șahul se transformă dintr-un sport de elită într-un sport de masă: de la copil la bătrân, de la muncitor la intelectual, de la femeie la bărbat, toți joacă șah.

Acest tip de apetit de masă pentru un sport atât de sofisticat și deloc la îndemână îl poate produce doar un stat cu o „ideologie” pedagogică programată, asumată, bine organizată. Aceste fenomene sunt produsul unei viziuni și al unei planificări. Repet: jocul de șah e un joc sofisticat și deloc atractiv și facil.

De ce alege statul acela autoritar să dezvolte șahul, muzica clasică, baletul și arta vizuală realistă? E altă discuție. Cert este că face din ele elementele-cheie ale culturii de masă. Ultima antichitate, cum o numește filosoful american Fredric Jameson.

Șahul devine într-o perioadă scurtă un joc foarte popular: se transmite la TV și radio, se dă la ziar etc. E peste tot. A fi șahist era ca și cum ai fi fost fotbalist sau hocheist, sporturile cele mai populare în Est. La competițiile mari se vindeau bilete ca la teatru sau fotbal, se „juca” mereu cu sălile pline.

Dar "propaganda" nu e suficientă. A doua condiție: infrastructură. Accesul la table de șah ieftine, accesibile, de toate mărimile. Dar ăsta e doar începutul: în toate parcurile centrale se amenajează locuri speciale pentru jocul de șah. Copii, bătrâni, maturi joacă în aceste locuri. La liber, gratuit, nimic exclusivist.

Dar asta tot nu e suficient. Se deschid cluburi de șah pentru copii, se predă în școală șah, indiferent că e la sat sau la oraș. A bate mingea de fotbal sau a juca șah deveniseră practici apropiate, ușor accesibile oricui.

A treia condiție: investiții serioase, coerente și direcționate programatic nu doar în infrastructură, ci mai ales în resurse umane. Șahul solicită resurse umane cu o minte destul de sofisticată și cu o pregătire destul de înaltă și calificată.

Gratuit pentru toți, burse pentru cei mai buni

Pasul următor – competiții peste competiții pe diverse niveluri: în școli, între școli, competiții regionale și unionale. Se dezvoltă o întreagă infrastructură și rețea educațională și competitivă cu o bază imensă de selecție.

Trebuie să amintim în actualul context: cursurile și competițiile erau gratuite, iar dacă participai la competiții, cheltuielile le suporta clubul. Iar cei care aveau rezultate bune aveau, treptat, și anumite privilegii sau remunerări. Asta era o motivație în plus. Cei buni primesc burse: nu plătești ca să înveți, ci ești stimulat să înveți.

Urma un amplu sistem de selecție care producea un soi de „elită” pe baza unor competiții și a unor grade pe care le obțineai. Asta ducea spre profesionalism. Copiii deveneau un soi de „maeștri în șah”. Aveau meseria lor de bază, dar făceau asta aproape tot timpul: li se garantau un salariu și condiții de viață decente.

Dar trebuia să joace șah bine, deci antrenamente peste antrenamente. Antrenamentele la profesioniști înlocuiau munca, jobul, dar statul le asigura venitul necesar. Ca la fotbaliști și alți jucători de elită (handbal, natație, gimnastică etc., dar fiecare cu prestigiul lui). Ca oamenilor din serviciile culturale: teatru, film, dans, muzică. Erau alte meserii.

Deci să recapitulăm: popularizarea jocului, producerea unei infrastructuri cu acces universal, gratuit și liber, dezvoltarea resurselor umane, producerea unui sistem de educație și competiție destul de riguros, producerea unui sistem de selecție dur: o bază materială și umană solidă și o bază largă de selecție cu o medie de pregătire foarte ridicată. Din această medie foarte mare și bine dezvoltată se selectau vârfurile: cei mai buni. Aici nu prea aveai cum trișa.

„Vârfurile” sovieticilor se sprijineau reciproc

Asta era baza sistemului. Condițiile prime ca să poți produce o școală. Dacă voiai să faci ceva la un nivel și mai ridicat, atunci urmai alte mecanisme. Aici ar trebui spus încă un lucru important: sistemul, școala sistemică iubește stabilitatea, repetiția și urăște „reforma și inflația”. Creativitatea este un rezultat al însușirii elementelor fundamentale.

Școala nu iubește schimbările dese și variațiile de valori și poziții. Dacă vrei să distrugi un sistem tip educație, introdu reforme anuale și variații de valori, adică „inflație”. Maximul pe care-l poți produce cu un astfel de sistem: școală de depresie și grupuri exclusiviste.

Revenim. Se produceau echipe profesionale care selectau „vârfurile”, care apoi începeau să lucreze împreună. Adică ei înțelegeau perfect că șahul, ca să fie dus la un nivel maxim de competiție, trebuie nu doar să producă un sistem, ci și să-l transforme în joc colectiv, să nu rămână un joc individual. Asta este marea lecție despre educație: educația nu poate fi decât comunitară, colectivă, în echipă.

Da, jucau unul împotriva altuia, dar pregătirea era colectivă. Până și lupta e colectivă – fiecare joc al unui mare maestru este analizat de o echipă în pauze și întors pe toate părțile, nu de o minte, ci de 10 minți aproape geniale.

Singur contra sistemului

De asta este extrem de interesantă confruntarea dintre Bobby Fischer și sistemul sovietic. Bobby Fischer înțelege foarte bine că el nu are nicio șansă în fața mașinăriei sistemice de șah puse la punct de sovietici.

De aici pornește primul lui scandal cu federația de șah: jucătorii sovietici colaborau între ei, se ajutau și chiar aveau strategii comune de obosire a adversarului, de găsire de soluții comune. Ei lucrau ca o echipă în cel mai individualist joc. Fischer a înțeles: acolo nu lupți cu un om, ci cu un sistem. Iar un sistem, oricât de genial ai fi, nu-l poți învinge.

Bobby Fischer era cam singur în fața unui sistem. Școala individualistă, singur pe cont propriu, poate produce genii. Bobby Fischer era unul dintre ele. Însă școala sistemică bate tot. Bobby Fischer câștigă coroana, dar pierde războiul. El taie capul „monstrului” școlii sovietice de șah: Spasski este decapitat. În locul lui Spasski, școala sistemică de șah produce automat două noi capete: Karpov și Kasparov.

Spasski a pierdut titlul de campion mondial în faţa lui Fischer în 1972 // foto: Imago
Spasski a pierdut titlul de campion mondial în faţa lui Fischer în 1972 // foto: Imago

Asta e o lecție interesantă. La fel de interesant e și că ultimul mare șahist, produsul de lux al școlii sovietice de șah, Gari Kasparov, va fi și cel mai dur critic al regimului care l-a produs. Că așa-i în șah.

Se mai poate azi face un sistem? Da, cu siguranță, doar că sistemul nu se poate baza pe „ideologia pedagogică”: fiecare pe cont propriu. Iar subordonarea educației sub viteza comercială a schimbării și inflației nu e de bun augur. Educația nu poate fi un act comercial.

În România ar fi interesant de analizat pe această linie Școala de gimnastică, ceva unic în istoria sportului modern, pe care între timp am distrus-o. Apropo. Bobby Fischer și Boris Spasski aveau să devină prieteni foarte buni. Despre confruntarea lor, într-un text viitor.



Bianca Brad, dezvăluiri incendiare despre Ștefan Bănică Jr
Libertatea
Comentarii (12)
dragdim  •  28 Decembrie 2020, 18:55

Odesa este in Ucraina și a fost in URSS, dar niciodată in Rusia.

unfake  •  28 Decembrie 2020, 15:29

Ma mir ca nu si-a incheiat apologia cu "Traiasca URSS si iubitii ei conducatori !" Se cunoaste ca Ernu e nascut-crescut-educat in URSS. Occidentul e dezbinat si e câh, Kasparov e naiv si discutabil cand se opune lui Putin, s.a.m.d.

cpt.ahab  •  28 Decembrie 2020, 13:50
Postat de reteleanu pe 28 Decembrie 2020, 13:22

e parerea ta, capitane :) evident ca nu ti-o pot modifica, dar iti spun ca e preferabila o injectie moderata cu "corectitudine politica" (care poate lua forme aberante, stai linistit, nu te contrazic aici) unei societati unde...acum vreo 10 ani mai apareau prin ziare de anunturi chestii de genul: "angajam secretara, obligatoriu blonda, peste 1.70 m, ochi albastri, 18-25 ani"

Stai tu liniștit, că știe femeia ce are de făcut, cum să uzeze de farmecul personal atunci când vrea să acceadă într-o funcție cu orice chip. Nu-i așa nevinovată precum vrea să pară.

Vezi toate comentariile (12 )
Comentează
Agenda
Oră Competiție / Post TV
12:30 Fotbal, Liga 1
Sepsi - Astra
Digi 1, Telekom 1, Look Sport
14:45 Fotbal, Liga 1
UTA Arad - FC Argeș
Digi 1, Telekom 1, Look Sport
15:00 Handbal F, Cupa EHF
HC Dunărea Brăila - Siofok
Digi 2, Telekom 2
15:00 Fotbal, La Liga
Huesca - Villareal
Digi 3, Telekom 3
16:00 Fotbal, Serie A
AS Roma - Spezia
Digi 4, Telekom 4
16:30 Fotbal, Bundesliga
Mainz - Leipzig
Digi 2, Telekom 2
17:00 Handbal F, Liga Campionilor
Rostov-Don - CSM București
Digi 1, Telekom 1
17:15 Fotbal, La Liga
Sevilla - Cadiz
Digi 3, Telekom 3
19:00 Fotbal, Liga 1
AC Milan - Atalanta
Digi 1, Telekom 1, Look Sport
19:00 Fotbal, Serie A
Udinese - Inter
Digi 2, Telekom 2
19:30 Fotbal, La Liga
Real Sociedad - Betis
Digi 3, Telekom 3
21:00 Fotbal, Liga 1
Universitatea Craiova - Viitorul
Digi 1, Telekom 1, Look Sport
22:00 Fotbal, La Liga
Alaves - Real Madrid
Digi 2, Telekom 2, Look Sport
22:00 Fotbal, La Liga
Monaco - Marseille
Digi 3, Telekom 3
22:00 Fotbal, Premier League
Aston Villa - Newcastle
Eurosport
Program TV complet
Liga 1