FOTBAL  »  CUPA LIGII  »  DECIZIE

Anunț șoc făcut de LPF! S-a renunțat la Cupa Ligii

Articol de GSP - Publicat joi, 25 mai 2017 13:35

Justin Ștefan, secretarul general al LPF, a anunțat azi că s-a votat renunțarea la Cupa Ligii. 

"Pentru a elibera programul, așa cum vrea Răzvan Burleanu, Cupa Ligii nu va mai exista începând cu sezonul 2017-2018.  S-a votat în unanimitate. LPF nu mai va mai organiza Cupa Ligii. Îmi pare rău.

Domnul Burleanu a spus că Liga încurcă calendarul prin Cupa Ligii. S-a decis prin unanimitate de voturi ca această competiție să nu mai existe. Cu alte cuvinte, domnul Răzvan Burleanu a reușit să obțină ceea ce și-a dorit. Înlăturarea unui concurent. Cupa României era într-o concurență cu Cupa Ligii pentru că Cupa Ligii avea premii mai mari

Competiția nu mai avea o miză sportivă. FRF nu a dorit o finală a finalelor, între câștigătoarea Cupei Ligii și a Cupei României, care să ducă o echipă în cupele europene", a spus Justin Ștefan într-o conferință de presă.

Cupa Ligii a avut până acum trei ediții, două fiind câștigate de FCSB și una de Dinamo. Câștigătoarea din acest sezon, Dinamo, primește 400.000 de euro.

 

Este o decizie bună renunțarea la Cupa Ligii?

✓
DA
✓
NU

Save

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Superliga
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Superliga
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (76)
don.uci
don.uci  •  25 Mai 2017, 18:40
Postat de zecs93 pe 25 Mai 2017, 16:25

P.S: Si ciudat ca se ia aceasta decizie imediat cum a castigat Dinamo trofeu :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))

pai tocmai de asta se ia decizia...daca si dinamo a ajuns sa castige cupa asta...e fix degeaba competitia.

don.uci
don.uci  •  25 Mai 2017, 14:44

argumentul pentru asemenea decizie a fost urmatorul: 'daca si dinamo a reusit sa castige cupa asta, este fix degeaba competitia' =)))

gannicus2014
gannicus2014  •  25 Mai 2017, 16:52

comentariu al unui dinamovist pe un site concurent : "Sa le dea Dumnezeu sanatate si viata lunga lui Burleanu si familei lui pentru ca nu a desfiintat Cupa Ligii cu 1 an in urma "

Vezi toate comentariile (76)
Comentează