FOTBAL  »  CUPA LIGII  »  STEAUA - ACS POLI TIMIŞOARA 1-0

VIDEO+FOTO Și-au făcut-o cu mîna lor » Steaua s-a calificat după un meci chinuitor: 1-0 cu ACS Poli Timişoara

Articol de GSP - Publicat vineri, 16 octombrie 2015 00:00

Bulgarul Sarmov a comis un henţ odios la penalty-ul care a precedat singurul gol al partidei, în timp ce portarul Cojocaru a fost cel mai bun de pe teren, cu 3 intervenţii colosale

Cum se alungă un coşmar? Cel mai simplu mod e să te trezeşti sau să te trezească cineva. Aşa şi-o fi zis şi Steaua la întîlnirea cu coşmarul ultimelor 13-14 luni, Florin Marin, pe care l-a avut aseară din nou ca adversar. Campionii însă par hipnotizaţi în faţa unuia dintre cei mai în vîrstă tehnicieni ai Ligii 1 şi primele minute au fost mediocre. 20 de minute, Chipciu şi compania nici n-au călcat prin careul bănăţenilor. Mai mult, la o contră rapidă, Elek a căutat rădăcina interioară a barei, însă Cojocaru a scos cu un reflex de pisică (21).

Click aici pentru VIDEO şi FOTO!

Două penalty-uri în 5 minute

Steaua a intrat în joc pe mîna adversarilor. La propriu. Adi Popa trăsese un şut de rugby, dar Artean a barat cu braţele. Penalty clar! A bătut Stanciu şi a ratat. De fapt, mai corect spus e "a apărat Kirschstein" (27). Ce avea să se întîmple peste 5 minute depăşeşte puterea de înţelegere chiar şi a unui om care n-a văzut şi nici n-a vrut să conceapă vreodată că un fotbalist îşi poate dori la un moment dat ca echipa lui să primească gol: Sarmov a făcut un henţ pentru care ar fi fost sigur exmatriculat şi la jocurile din curtea şcolii, de la orele de sport ale liceelor, nu doar dintr-un fotbal care se vrea profesionist.

Chipciu "l-a scos" pe Stanciu

Gestul său uluitor i-a sedat pînă şi pe stelişti. Timpul s-a oprit în loc parcă pentru cîteva secunde. Rădoi n-a schimbat executantul, Stanciu a tras fix la fel, Kirschstein s-a aruncat fix la fel, a apărat fix la fel. Singurul treaz şi lucid de pe stadion s-a dovedit Chipciu, care a plecat regulamentar din afara careului, la execuţia colegului său, a urmărit şi a împins mingea în poartă (32). Florin Marin n-a suportat bătaia de joc a elevului său şi l-a scos pe Sarmov, fotbalist care acum 15-20 de ani şi-ar fi găsit contract în alb, pe viaţă, la echipe precum Gloria Bistriţa sau Ceahlăul.

Cojocaru, providenţial

Repriza a doua a arătat faţa urîtă a Stelei. Care s-a apărat şi a tras disperată de 1-0. Doar puştiul Mihalcea a avut şansa de 2-0, după care a fost scos şi el. Timişorenii au jucat fotbal, au pus presiune şi şi-au creat şi ocazii. Cea mai mare i-a aparţinut lui Bărbuţ, al cărui şut, deviat uşor de Muniru, a fost scos din vinclu de un Cojocaru excelent aseară (71). Şi tot Cojocaru a păstrat calificarea în minutul 78, cînd a scos de sub bară "capul" lui Hernandez.

Campioana, final indecent

Ultimele 10 minute au fost chiar jenante pentru campioană. Bubuind mingile în speranţa că trece timpul. Gîfîind în faţa atacurilor unei echipe a Timişoarei care a jucat cu demnitate şi care n-ar fi meritat să piardă. Sau poate că ar fi meritat doar pentru faptul că a angajat un fotbalist ca Sarmov. Care a decis o calificare şi destinaţia celor 100.000 de euro, premiu pentru o semifinalistă a Cupei Ligii, cu un gest sfidător. La adresa fotbalului, în primul rînd. Şi nu numai!

Ştim semifinalele

În penultimul act al Cupei Ligii s-au calificat Steaua, Dinamo, Astra şi Concordia Chiajna. Împerecherea acestora s-a realizat în acelaşi timp cu tragerea la sorţi a sferturilor de finală, iar semifinalele vor fi Steaua - Astra şi Chiajna - Dinamo. Partidele se vor disputa tur-retur, iar datele de disputare vor fi 8 martie şi 5 aprilie 2016.

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Superliga
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Superliga
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (54)
utraian
utraian  •  16 Octombrie 2015, 09:50

Ciudat jucator acest Sarmalov... Ce-o fi zis: ma duc in lumea a treia, in tara nimanui, nu ma verifica nimeni, trag un tun la pariuri si m-am scos! Astuia trebuia sa i se aplice o corectie in vestiar...Un asemenea hent nu are cum sa fie intamplator.

juliusmad
juliusmad  •  16 Octombrie 2015, 09:26

poate "cronicarului sportiv" i-a povestit cineva meciul. de fapt lucuruile au stat putin altfel. Steaua a condus ostilitatile in ambele reprize, poli a avut vreo 2-3 ocazii....si cam atat. in repriza a 2-a Steaua a facut un joc tactic bun, poli nici macar nu reusea sa se apropie de poarta.

stelbz
stelbz  •  16 Octombrie 2015, 12:03

Uf ! Mi-e si jena sa mai scriu ceva dupa ceea ce am vazut aseara.... FCS s-a comportat iarasi precum o echipa din Liga 2 care se lupta sa promoveze in Liga 1... Pur si simplu s-a calificat datorita unui gol inscris cu mare bafta de un Chipciu, la fel de slab (pe parcursul jocului) precum Stanciu, campionul ratarilor de la 11 m... Da, sigur, Steaua nu joaca nimic si va fi eliminata usor de......Sumudica .Imi pare rau...

Vezi toate comentariile (54)
Comentează