Articol de Bogdan Fechită - Publicat marti, 02 august 2011 00:00 / Actualizat marti, 24 septembrie 2013 14:35
În cei 73 de ani de competiţie, Cupa României a cunoscut o serie de evenimente şi poveşti care au rămas întipărite în mintea microbiştilor.
Povestea pe care o vom relata acum a avut loc în sezonul 1939/1940, anul în care Rapidul avea să câştige cea de-a patra Cupă consecutivă. Însă misiunea giuleştenilor nu a fost deloc uşoara, întrucât, ca să ridice trofeul deasupra capului, echipa de sub Podul Grant a trebuit să dispute nu mai puţin de patru finale cu Venus Bucureşti.
Parcursul Rapidului şi a Venusului în acea ediţie a Cupei a început în şaisprezecimi. Echipa antrenată de Ştefan Auer a învins cu 5-2 o echipă venită din ligile inferioare, Socec Lafayette Bucureşti. Între timp, Venus trecuse de divizionara secundă Sparta Mediaş cu scorul 5-2.
În optimi, Rapidul trebuia să întâlnească AS Constanţa, însă meciul nu s-a mai jucat deoarece echipa constănţeană a declarat forfait, iar Giuleştiul s-a calificat mai departe. Venus Bucureşti a obţinut calificarea pe teren, după ce s-a impus cu 5-2 în partida cu Carmen Bucureşti.
Sferturile au fost deasemenea fără istoric pentru cele două echipe care vor ajunge în finală: Rapid se impune cu 2-0 în faţa celor de Tricolor Ploieşti, iar Venus învinge cu 3-1 Carpaţii Baia Mare.
În semifinale, Rapidul a eliminat FC Brăila cu scorul 2-0, iar Venus s-a impus cu 4-2 în faţa celor de la Sportul Studenţesc.
Prima finală
Ajungem, astfel, pe data de 30 aprilie când este programată marea finală a Cupei dintre Rapid şi Venus. Peste 15.000 de spectatori s-au adunat pe stadionul ANEF din Bucureşti pentru a urmări finala celei de-a şaptea ediţii a Cupei României.
Cu trei cupe consecutive cucerite, Rapidul este favorit şi în această ediţie, iar începutul de joc pare a confirma aşteptările. Giuleştenii deschid scorul prin Baratky în minutul 23, iar Sipos măreşte avantajul nouă minute mai târziu. Venus reuşeşte să reducă din diferenţă cu câteva minute înainte de pauză, iar în repriza secundă îşi concentrează toate forţele pentru a marca golul egalării. Este minutul 80, iar giuleştenii par convinşi că nu mai au cum să scape trofeul printre degete. Însă, când nimeni nu se mai aştepta, Ploieşteanu reuşeşte să marcheze golul egalizator în minutul 86!
Meciul intră în prelungiri, dar scorul nu se mai modifică. Cum în acea perioadă nu existau loviturile de departajare de la 11 metri, finala a fost programată să se rejoace din nou.
A doua
Astfel, la aproape o lună şi jumătate de la prima finală, pe 10 iunie 1940, cele două echipe se întâlnesc din nou, tot pe stadionul ANEFS. Pentru că era deja vacanţă şi o parte dintre bucureşteni plecaseră în concedii, în tribunele stadionului se găsesc mai puţini spectatori.
A doua finală este, însă, şi mai nebună decât prima. Venus deschide scorul în minutul 6 prin Humis, Rapidul egalează după un singur minut prin Gavrilescu, iar după alte două minute reuşea să treacă în avantaj prin reuşita lui Baratky.
Aşadar, Rapidul are 2-1 după primele 10 minute de joc, dar lucrurile nu se liniştesc aici pentru că după alte opt minute ale partidei, Venus este cea care este la conducerea meciului: Orza reuşeşte egalarea în minutul 16, iar Humis readuce Venusul în avantaj.
Până la pauză nu se mai marchează niciun egal, dar repriza secundă declanşează din nou nebunia. Bodola reuşeşte desprinderea pentru Venus în minutul 51, dar Sipos reuşeşte să marcheze pentru Rapid în minutul 61 şi reface diferenţa de numai un gol. Antrenorul jucător al Rapidului, Ştefan Auer a fost şi omul care a păstrat aprinse speranţele giuleştenilor cu un gol marcat în minutul 77. Scor final 4-4 şi suspansul se prelungeşte.
A treia...
Şi s-a prelungit cu patru luni jumate, următoarea finală a Cupei urmând să se dispute abia pe 27 octombrie! De această dată, partida s-a disputat pe stadionul Giuleşti, iar în tribune au fost prezenţi aproximativ 12.000 de suporteri.
Primele 90 de minute s-au terminat cu un nou rezultat de egalitate (goluri Iuliu Baratky pentru Rapid şi Nicolae Ene pentru Venus), astfel că şi de această dată meciul intră în prelungiri. Rapidul este primul care marchează, tot prin Baratky şi suporterii rapidişti se pregătesc de sărbătoare. Însă soarta a făcut ca nici după această finală să nu se decidă câştigătoarea, iar Eisenbeisser a marcat golul egalizator în minutul 105. 2-2, un nou egal, iar jucătorii celor două echipe se pregătesc pentru a patra finală!
...şi ultima!
Pentru ultima finală, cele două echipe au revenit pe stadionul ANEFS, însă numărul spectatorilor a rămas acelaşi ca în Giuleşti: 12.000.
Prima repriza este foarte echilibrată. Ambele echipe joacă cu prudenţă, nedorind să piardă un trofeu pentru care s-au luptat mai bine de un an. Scorul este deschis abia în minutul 57 de Baratky. Venus are câteva tentative de egalare, dar cei care vor marca vor fi tot giuleştenii, prin Gavrilescu, în minutul 73. Condusă cu 2-0 cu 15 minute înainte de finalul partidei, Venus îşi pierde speranţele, dar reuşeşte totuşi să reducă din diferenţă prin Eisenbeisser, în minutul 85. 2-1, iar Rapidul reuşeşte, în sfârşit, să ia cea de-a patra consecutivă acasă.
Asta se întâmpla pe 9 noiembrie 1940, adică la un an şi patru luni de când a şaptea ediţie a Cupei României pornise la drum şi la un an şi o zi faţă de momentul în care disputase partida din şaisprezecimile cupei.
