FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  POLI TIMIŞOARA - GAZ METAN MEDIAŞ, ORA 18:00, SPORTRO ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Statistica nu e de partea lui Poli! Gaz Metan a fost mereu sperietoarea bănăţenilor

Articol de GSP - Publicat joi, 08 decembrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 08 decembrie 2011 14:54

Ardelenii le-au dat emoţii bănăţenilor la aproape fiecare vizită pe Bega. Chiar şi atunci când au reuşit să câştige, alb-violeţii au transpirat serios pentru a trece de gruparea sibiană.

Prima întâlnire dintre cele două formaţii coincide cu prima victorie obţinută de „studenţi” în faţa medieşenilor. La 8 iunie 1949, la Timişoara, la finele primului sezon în elită din istoria clubului, CSU reuşea să învingă Mediaşul cu 4-2. Pentru bănăţeni au izbutit câte o „dublă” Chioreanu şi Mazăre, în vreme ce golurile „găzarilor” au fost marcate de Coman şi Guţă Tănase.

Până la următoarea întâlnire la nivelul primei divizii, s-au scurs aproape şase decenii.La 14 martie 2009, Poli şi Gaz Metan remizau, scor 0-0, alb-violeţii nereuşind să-şi ia revanşa pentru acel neverosimil 1-5 din tur, de la Mediaş. Penultima vizită a ardelenilor la Timişoara a lăsat urme şi mai adânci în memoria poliştilor. Deşi cu câteva minute înaintea duelului din 10 mai 2010 titlul de campioană se contura pentru elevii lui Ioan Ovidiu Sabău, finalul neaşteptat al jocului de la Severin, dintre U Craiova şi CFR Cluj, şi-a pus amprenta pe psihicul poliţtilor. A fost 0-2, în etapa a XXXII-a a sezonului trecut, golurile medieşenilor fiind reuşite de brazilianul Eric de Oliveira. Timişorenii au reuşit să câştige ultima întâlnire directă, disputată în primăvara acestui an, la Timişoara. Mediaşul a dat însă din nou emoţii fanilor alb-violeţi, reuşind deschiderea scorului în minutul 49, prin Dudiţă. Goga a egalat însă pentru bănăţeni câteva minute mai târziu, iar Ianis Zicu a asigurat cele 3 puncte pentru Poli, printr-o "dublă" în minutele 62 şi 76.

În liga secundă, cele două echipe au avut mai multe întâlniri. La acest nivel, ultima victorie a Politehnicii la Timişoara în faţa Mediaşului s-a consemnat la 18 octombrie 1997, scor 3-0. Ultima întâlnire dintre cele două grupări din B s-a înregistrat la 15 septembrie 2001, medieşenii câştigând atunci cu 3-1 pe „Dan Păltinişanu”, graţie reuşitelor lui Mircea Stanciu, Vilmoş Stoica şi Claudiu Boaru. Pentru Poli a punctat Ilie Stoican, în minutul 61.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează